Dosarul măștilor neconforme ajunge la Parchet. ANPC a retras produsele de pe piață

Dosarul măștilor neconforme ajunge la Parchet. ANPC a retras produsele de pe piață sursa foto: EVZ

Parchetul General va prelua raportul cu neregulile constatate și sancționate de comisarii ANPC la comercianții care au scos pe piață măști de protecție sanitară neconforme.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că măştile de protecție sanitară neconforme au fost retrase de pe piaţă de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Într-o postare pe Facebook, el a precizat că raportul cu neregulile constatate şi sancţionate pleacă spre Parchetul General.

„Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, n.r.), supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi”, a scris Virgil Popescu în postarea pe care a publicat-o pe Facebook.

El le-a transmis cetățenilor că ANPC au retras de la vânzare produsele neconforme și, mai mult, i-a amendat pe cei care au încălcat legea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă!", a precizat ministrul.

Declarațiile lui Virgil Popescu

Cu o zi înainte, Virgil Popescu a declarat că jumătate dintre măştile de protecție sanitară aflate pe piaţă nu protejează împotriva noului coronavirus. El a precizat că Ministerul Economiei va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze acest lucru în cazul produselor neconforme.

Virgil Popescu s-a declarat dezamăgit de calitatea măștilor de protecție de pe piață și a îndemnat românii să le achiziționeze pe cele de proveniență românească.

„Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie - hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori - nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia, a spus Popescu.

ANPC a dat amenzi de 18 milioane de lei unor comercianţi care aveau la raft astfel de măşti neconforme.