Dosarul “Maricel Păcuraru-Loteria Națională”, tergiversat peste zece ani, la al patrulea termen de reluare a judecății pe fond. Miza, cele 5 milioane euro fraudă!

Dosarul “Maricel Păcuraru-Loteria Națională”, tergiversat peste zece ani, la al patrulea termen de reluare a judecății pe fond. Miza, cele 5 milioane euro fraudă!

Un dosar mare cât Parchetul General și instanțele la un loc, cu timpul expirat și cu aplicarea prescripției pentru fapte, dar care a rămas pe rolul Tribunalului București. Timp de 11 ani. Au fost schimbate până acum șase complete de judecată și s-au dat peste 110 termene. Cum a fost posibilă o astfel de tergiversare demnă de Cartea Recordurilor? Poate pentru că este vorba tocmai de dosarul penal nr.47691/3/2015, cu judecare pe fond la TMB în data de 16.11.2026, ora 10,30, unde cap de afiș sunt Maricel Păcuraru, patronul Relitatea TV, Rîpanu Ovidiu, Marinescu Ionuț Marius, Gheorghe Benea, Bertalan Emil și următoarele companii inculpate la rândul lor:

SC GLOBAL NETWORK SYSTEMS SRL, SC GRUP FINANCIAR IFN S.A., SC INVEST IMOBILIARE SRL, SC PERFECT TOUR SRL, SC PRONOVA 2005 SRL, SC PRONOVA SRL, SC TGV HOLDING SRL. Parte civilă în proces este CN LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Anularea probelor obținute prin mandate de siguranță națională

După unsprezece ani de judecată, acest dosar de corupție în care Maricel Păcuraru, patronal Realitatea TV e acuzat că a fraudat Loteria Română cu peste 5 miliarde lei, s-a reluat de la zero, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat o serie de probe esențiale obținute de procurori pe mandate de siguranță națională date, culmea, tot de ICCJ.

Completul format din judecătorii Adina-Adriana Radu și Adriana Ispas a admis, la începutul lunii iunie 2026, contestațiile formulate de Maricel Păcuraru și de societatea Global Network System SRL. Instanța a constatat nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor comunicațiilor electronice realizate în baza mai multor mandate de siguranță națională emise în perioada 2010-2013. În consecință, au fost anulate și notele de redare rezultate din toate aceste activități de supraveghere tehnică.

Acuzațiile aduse de procurori

EVZ a publicat informațiile legate de acest dosar, procurorii DNA au trimis în judecată, în decembrie 2015, mai multe persoane, între care și Maricel Păcuraru, unul dintre proprietarii postului de televiziune Realitatea Plus. Motivația care a stat la baza deschiderii acestui dosar a fost aceea că CN Loteria Română S.A. ar fi plătit milioane de euro pentru cartele telefonice, într-un contract de comercializare prin agenții loto, iar acele contracte, potrivit acuzației, ar fi fost frauduloase, cu implicarea firmelor controlate de Păcuraru. În dosar sunt judecați fostul director general al CN Loteria Română SA Gheorghe Benea, pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului, și Ovidiu Rîpanu, fost șef al Serviciului de achiziții din cadrul Loteriei, pentru participație improprie la abuz în serviciu și spălarea banilor. În tot acest timp, cât a durat judecarea acestui dosar, unul dintre inculpați, fostul director al Loteriei Române, Gheorghe Benea, a decedat între timp.

Anularea condamnării lui Păcuraru din cauza deincriminării unei infracțiuni

Tribunalul București a anulat, în decembrie 2024, o condamnare anterioară a patronului Realitatea, pe motiv că infracțiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminată. Această decizie a rămas definitivă în aprilie 2025. În acest dosar, Păcuraru executase doi ani de închisoare.

De la debutul dosarului s-au tot schimbat o serie de complete de judecată, unele pentru că anumiți judecători au promovat la alte instanțe și din această cauză s-a tot reluat judecata. În urma deciziei ÎCCJ din vara anului 2026, Tribunalul București continuă judecata pe fond fără probele anulate. Mai precis, s-a reluat dosarul pe fond de la zero.

Ce mize există în acest dosar

Din punct de vedere penal, faptele de care este acuzat Maricel Păcuraru (participație improprie la abuz în serviciu și spălare de bani) au împlinit termenul de prescripție, ceea ce înseamnă că inculpații nu mai pot primi o pedeapsă cu executare sau suspendare. Așa că au scăpat de tragerea la răspundere penală!

Însă, rămâne ca principală miză a continuării procesului la Tribunalul București, soluționarea acțiunii civile. Loteria Română s-a constituit parte civilă pentru recuperarea unui prejudiciu estimat de procurori la peste 5 milioane de euro, sumă provenită din contracte de achiziție și comercializare de cartele telefonice prin agențiile loto.

 

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]