Dominic Fritz, la congresul USR: Urmează să analizăm modificarea statutului partidului 

Dominic Fritz, la congresul USR: Urmează să analizăm modificarea statutului partidului Dominic Fritz. Sursa foto: Facebook/Dominic Fritz

Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat lansarea campaniei „România 2036” și a afirmat, ironic, că, în timp ce alte partide „fac tot felul de consultări, dacă să răzgândească răzgândirea răzgândirii despre guvernare”, formațiunea pe care o conduce a organizat o consultare privind cele mai relevante teme pentru viitorul României în următorii 10 ani. „Noi am făcut o consultare a membrilor şi mii de membri au votat cele mai relevante teme pentru viitorul României”, a spus acesta, la congresul USR.

Dominic Fritz: „Ştiu că sunt şi alte partide care fac tot felul de consultări”

Preşedintele USR a prezentat, vineri, într-o conferință, principalele teme care vor fi discutate la congresul USR.

„Astăzi începem congresul, avem 500 de delegaţi din toată ţara şi din diaspora care se întâlnesc aici, care au fost aleşi de filialele lor în ultimele săptămâni şi, într-adevăr, avem două mari teme. Astăzi o să dăm drumul la o nouă campanie USR care poartă titlul ”România 2036”, a afirmat acesta.

El a adăugat: „Ştiu că sunt şi alte partide care fac tot felul de consultări, dacă să răzgândească răzgândirea răzgândirii despre guvernare. Noi am făcut o consultare a membrilor şi mii de membri au votat cele mai relevante teme pentru viitorul României, cele mai transformatoare provocări pentru România în următorii zece ani”.

Modificarea statutului USR, analizată

Potrivit acestuia, în aceeași zi vor fi anunțate cele patru teme câștigătoare, iar „în următoarele luni întregul partid USR, la toate nivelurile va îngrena un proces de dezbatere cu societatea civilă, cu membrii partidului, cu simpatizanţi cu cetăţenii şi experţii despre cum să se pregătească România pentru provocările viitorului”.

El a declarat că, la congres, va fi analizată și modificarea statutului USR. „Astăzi şi mâine la congres vom avea şi dezbateri pentru modificarea statutului. USR s-a fondat acum 10 ani, atunci s-a făcut şi un statut şi bineînţeles că de atunci şi partidul s-a mai maturizat, a mai învăţat nişte lucruri, dar mai ales România s-a schimbat şi chiar dacă valorile noastre, principiile noastre au rămas aceleaşi, înţelegem că şi noi trebuie să ne adaptăm”, a explicat acesta.

Grindeanu: „Protocolul poate să rămână la fel, dar cu alt premier PNL”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că intenționează să organizeze un vot intern prin care partidul să decidă dacă rămâne în coaliție cu Ilie Bolojan la conducerea Guvernului sau dacă optează pentru un alt premier din partea PNL.

„Vreau să le propun colegilor din PSD să extindem consultarea internă. O întrebare DA/NU, având în vedere cum funcționează coaliția, dacă să păstrăm coaliția în această formă sau într-o formă mai restrânsă fără USR. Și dacă mergem înainte cu prim-ministru Ilie Bolojan. Pentru că protocolul poate să rămână la fel, dar cu alt premier dat de PNL”, a spus acesta.

2
2