DNA face percheziții la sediul Companiei Apa Brașov. Un lider PNL e vizat în dosar
- Bianca Ion
- 18 septembrie 2025, 11:12
Sursa foto: FacebookPrim-vicepreședintele PNL Brașov, vicepreședintele Consiliului Județean și directorul companiei Apa Brașov sunt vizați într-un dosar de corupție instrumentat de Serviciul Teritorial Brașov al DNA, în cadrul căruia se desfășoară 12 percheziții în județele Brașov și Galați, conform unor surse judiciare citate de stiripesurse.ro.
Percheziții DNA în Brașov și Galați
Procurorii DNA desfășoară joi percheziții în 12 locații, dintre care 10 în Brașov și două în Galați, vizându-l inclusiv pe vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică Constantin, care este și prim-vicepreședinte al PNL Brașov.
Conform unor surse, ancheta are în vedere șase suspecți, printre care se numără un consilier județean, un prim-vicepreședinte al PNL Brașov și Liviu Cocoș, actualul director al Companiei de Apă Brașov.
Principalul suspect ar fi directorul Companiei de Apă Brașov, cel care ar fi avut un rol central în rețeaua aflată sub investigație.

DNA. Sursă foto: Facebook
Acuzații de luare și dare de mită
Faptele cercetate de procurori ar fi legate de dare de mită, luare de mită și trafic de influență. Conform scenariului investigat, suspecții ar fi folosit funcțiile publice pentru obținerea unor avantaje necuvenite.
Operațiunea DNA se desfășoară simultan în județele Brașov și Galați, vizând adrese private și sedii de instituții.
Compania Apa Brașov, în centrul unui scandal
La începutul anului, Compania Apa Brașov a fost implicată într-un scandal după ce s-a aflat că fostul director general încasa un salariu de 71.000 de lei brut pe lună, adică peste 40.000 de lei net (circa 8.500 de euro). Mai mult, contractul său includea o clauză prin care primea despăgubiri de 400.000 de lei în cazul unei rezilieri abuzive. Și directorii aflați în subordinea sa aveau venituri similare, de aproximativ 8.000 de euro pe lună.
DNA a descins și la IPJ Mehedinți
DNA a deschis o anchetă și la IPJ Mehedinți, efectuând descinderi la Serviciul Rutier și la Secretariatul instituției pentru a ridica documente legate de un caz penal mușamalizat de conducerea Poliției Române. Acțiunea vine în contextul scandalurilor recente privind șefii de inspectorate, după ce șeful IPJ Cluj a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu și fals în declarații. Procurorii anticorupție verifică acum modul în care comisarul-șef Cârcei a fost protejat și menținut în funcție, în pofida unor abateri grave.
În luna februarie 2025, Cârcei a fost surprins de un echipaj rutier conducând cu 109 km/h autoturismul de serviciu, fără semnale acustice și luminoase, și a încercat să exercite presiuni asupra polițiștilor pentru a evita sancțiunea și suspendarea permisului. Ulterior, ar fi emis un ordin de serviciu fals pentru a pretinde că se afla într-o misiune, deși era în concediu. Procurorii DNA investighează acum posibile fapte de fals, abuz și delapidare, având în vedere folosirea mașinii de serviciu în interes personal.
Ancheta DNA scoate în evidență și modul în care acesta a fost numit și menținut la conducerea IPJ Mehedinți pe baza unor „recomandări” și conexiuni politice, în detrimentul ofițerilor locali eligibili. Concursul pentru funcția de inspector șef a fost organizat doar după expirarea perioadei maxime de împuternicire, iar niciun candidat nu s-a înscris, ceea ce a lăsat teren liber lui Cârcei. Procurorii urmează să stabilească dacă întreaga situație face parte dintr-un mecanism mai amplu de protecție și mușamalizare la vârful Poliției Române.