Cornel Catană, cel cu care pe vremea cînd Adevărul avea editură am scos cîteva cărți, m-a rugat să prefațez, pentru editura Orizonturi, unde lucrează acum, o carte în pregătire: Jurnalul lui Ștefan Andrei din închisoare în perioada 18 XI 1990 – 11 XII 1991. Sub forma a patru caiete, Jurnalul a fost predat editurii spre publicare de Violeta Andrei. În aceste zile, mutat la Găgești Deal cu masa de lucru, am citit Jurnalul și am scris prefața cerută. Jurnalul, scris de Ștefan Andrei ca un remediu la disperarea de a se vedea arestat preventiv pe termen nedefinit ( arestările preventive abuzive nu sunt o descoperire a DNA, ele au fost folosite postdecembrist de puterile succesive pentru a se răfui cu adversarii), e un document de excepție: Sufletesc, istoric, literar.

„Am uitat să menționez că ieri a mai fost audiat și Nicușor Ceaușescu. Slăbit enorm, de-abia vorbește, de-abia merge. Pe calea asta, cu polipi esofagieni, cu ciroză, n-o poate duce mult. A fost și el nenorocit de părinți. Trebuia lăsat să se însoare cu fiica lui Mizil. Se iubeau din liceu – s-ar putea spune chiar din copilărie. L-au despărțit de Donca Niculescu Mizil, au dus-o cu forța la spitalul „Elias“ și după ce

i-au scos cu forța un copil de câteva luni, fiind salvată numai de măiestria profesorului doctor Alexandrescu, care a făcut această operație criminală, mârșavă, l-au căsătorit, tot cu forța, cu Poliana Cristescu… abia venit din brațele vânjoase ale unei curve cu vaste cunoștințe în arta sexului – o adevărată bibliotecă din Alexandria – cântăreață de bar cu trupul plin și cu aspect de leoaică sau mai știu eu ce animal, nimerită pentru „Playboy“ sau alte reviste sexy.

Nicușor, inteligent, suflet bun, în dezacord cu multe din ideile părinților, ar fi putut avea o viață liniștită, fericită. De ce l-au împins în politică, de ce l-au trimis – bolnav fiind – prim-secretar la Sibiu în loc să-l țină lângă ei, să-l trateze medical, să-l ocrotească? Avocata Paula Iacob îmi spunea că Nicușor nu-și putea explica deloc cum părinții săi au părăsit sediul fără a-i da un telefon, cum au sunat de la Palatul Snagov unul sau mai mulți prim-secretari și n-au vorbit cu el, copilul lor, pe care îl goniseră la Sibiu, unde era strict supravegheat de Postelnicu. Asta evidențiază egoismul soților Ceaușescu, ei se interesau prea mult unul de altul!

Pentru apărarea lui Nicu și a lui Zoia au luat multe măsuri hilare, dăunătoare țării. Pentru că Nicu și Zoia stăteau târziu în baruri au hotărât ca toate restaurantele să se închidă la ora 10–11.00 Turiștii au rămas stupefiați, nu mai veneau în România, nu mai spun ce se întâmpla cu musulmanii care trebuiau să mănânce după apusul soarelui, iar vara abia pe la ora 21.00 apunea soarele. Când la întoarcerea din Finlanda i-am arătat că finlandezii mi-au spus că s-a redus numărul de turiști spre România din cauza programului unic în Europa, de închidere a restaurantelor, Ceaușescu mi-a replicat că ar fi fost bine să le spun că ei ar trebui să fie recunoscători guvernului român că turiștii care își petrec vacanța de vară în România se întorc odihniți.

Pentru că, la un moment dat, Zoia prefera să bea vodcă, N. Ceaușescu a interzis importul din U.R.S.S. și Polonia a acestei băuturi, știind că vodca românească „Cristal“ puțea a spirt și nu era de băut. Și în felul acesta n-am putut importa vodcă poloneză, unde aveam un sold activ, sau din U.R.S.S., la preț foarte avantajos și în contrapartidă cu vin.

Îmi amintesc că după ce-am participat la masa dată în cinstea lui Ceaușescu cu ocazia zilei sale de naștere – cred că era la 26 ianuarie 1985 –, Nicușor ne-a invitat pe mine și pe Dumitru Popescu să trecem pe la el pe acasă – pe undeva pe lângă Biserica Albă. Acolo am băut un pahar de whisky, el s-a interesat despre cheia ultimului roman al lui D. Popescu (era un personaj central, era o artistă de operă) voind să afle dacă nu cumva Popescu voise să simbolizeze dragostea lui Nicușor cu…

Din discuțiile de atunci îmi amintesc un episod povestit de Nicușor. Cu două-trei săptămâni înainte de Congresul al XIII-lea, Nicușor i-a spus lui Nicolae Ceaușescu că Tudor Postelnicu este un prost, că urmărește să îndepărteze din conducere oamenii capabili, trimițându-i lui Ceaușescu fel de fel de materiale compromițătoare despre aceștia, că din indicațiile lui Postelnicu Securitatea se dedă la acțiuni care trezesc nemulțumirea oamenilor față de Nicolae Ceaușescu și așa mai departe. Nicușor ne-a spus că taică-său l-a ascultat cu multă atenție, n-a comentat nimic și drept rezultat… l-a promovat pe Postelnicu membru supleant al C.P.Ex. (deși după moartea lui Gh. Gheorghiu Dej se hotărâse ca miniștrii cu Securitatea să nu mai facă parte din conducerea partidului – pe atunci exista Biroul Politic și nu C.P.Ex.).

Chiar în discuțiile cu mine, Nicușor și-a exprimat dezaprobarea cu scandarea nebunească a numelui lui taică-său și cu interminabilele ropote de aplauze, sâcâitor de exasperante, de frecvente.

La audierea ca martor, Nicu s-a comportat demn, nu a acuzat C.P.Ex., a spus adevărul, că N. Ceaușescu n-a vorbit despre ședința C.P.Ex. în teleconferința ce i-a urmat, la 17 decembrie.

*

Am citit în „Adevărul“ din 18 iulie opiniile academicianului profesor N.N. Constantinescu asupra privatizării. Împărtăşesc majoritatea covârşitoare a opiniilor sale. Este aşa de evident că se scoate ţara „la mezat“. Vor să se îmbogăţească flăcăii de la putere (cumpărând ieftin întreprinderile rentabile), vor ca în cinci ani bişniţarii, afaceriştii, elementele corupte să poată deţine majoritatea bunurilor de valoare (care nu mai sunt nominale), încât să avem şi noi bogaţii noştri, vor să vândă la preţ de nimic capitaliştilor de peste hotare o mare parte a avuţiei naţionale.

Ce face preşedintele ţării? Citeşte ce spun economiştii? Nu-şi dă seama de acest jaf? (…). Ori sunt proşti, ignoranţi, diletanţi în economie ori sunt necinstiţi.

Se întinde corupţia. Prefectul Vrancei îşi ridică o vilă într-o rezervaţie naturală, la izvoarele Putnei. Vicepreşedinte al Primăriei Capitalei, un oarecare Iorgulescu, face afaceri considerabile cu locuinţele din zona rezidenţială şi de aiurea. Soţia ministrul de Externe primeşte autorizaţia să deschidă un atelier de coafură într-o clădire excepţională chiar în Piaţa Dorobanţi. Oameni îmbogăţiţi peste noapte, lucrând doar în sfera comerţului. S-au distrus averile comune ale foştilor membri ai cooperativelor agricole, care însumau investiţii foarte mari. S-au spart grajduri de animale, s-a furat tot ce s-a putut. Iar în loc nu s-a pus nimic. (…)

Nu înţeleg deloc ce se urmăreşte. Şi apoi, sunt convins că preşedintele ţării nu se mânjeşte, nu intră în aceste matrapazlâcuri. Dar de ce tace? Nu-şi dă seama că lumea priveşte cu încredere şi speranţă spre el? Cum admite ca tocmai colaboratorii săi apropiaţi să se înfunde în mocirla corupţiei? Cum acceptă ca economia ţării să fie aruncată în haos?

*

Ion Iliescu n-are personalitatea unui președinte, n-are statura unui președinte. Și, în plus, el și-a tot schimbat pozițiile după decembrie ’89. A venit ca un comunist reformator, iluminat și democratic. A renunțat la reconstrucția socialismului, dar a prețuit idealurile de început ale mișcării socialiștilor. După asta, a renunțat și la idealurile socialismului și și le-a însușit pe cele liberale. Se zbate mult, dar nu se poate elibera din carcasa de propagandist al socialismului. Când nu se mai poate stăpâni „dă pe gură“ adevăruri care erau acceptate și de comuniști și chiar propagate de comuniști. Este firesc să nu fie de acord cu apologia României interbelice, cu fărâmițarea agriculturii și cu desființarea întreprinderilor agricole de stat. Face însă compromisuri, unul după altul, deoarece el este stăpânit de duhul rău al puterii. Și-atunci, „n-are mamă, n-are tată“. Cred că va fi reales președinte al României. Nu știu dacă, odată ales, va fi mai ferm, mai clar în convingeri, mai… președinte. Nu l-a ales el pe Petre Roman prim-ministru?! Nu sub ochii lui a avut loc colapsul economiei, răspândirea haosului, confuziei, anarhiei și corupției în întreaga societate românească? Ce a făcut pentru a frâna această prăvălire în prăpastie? Ce-a păzit?! De ce a trebuit să aștepte un an și jumătate de guvernare Roman pentru a veni și a trage concluzii ca un propagandist al P.C.R., în legătură cu schimbarea sau căderea unui guvern din nu ştiu ce ţară străină…

Poate că Iliescu nici nu se poate depăși. El vrea tot timpul să acționeze, să se comporte altfel decât Ceaușescu. Acest lucru nu este dificil. Iliescu trebuie să-și depășească propriile slăbiciuni: vanitatea, impresia că le știe pe toate, firea pătimașă, obișnuința de a nu se confrunta cu cineva și de a-l discuta pe la colţuri, de a-l elimina la momentul prielnic.

Păcat, pentru că este într-o situație în care și-ar putea exploata inteligența, pregătirea, curățenia morală. Faptul că ține prea mult la scaunul, mai precis spus la fotoliul prezidențial, s-ar putea să-i fie păgubitor. Păgubitor și pentru el, păgubitor și pentru țară.

*

Îmi amintesc de un banc pe care mi l-a spus Hans Dietrich Genscher, cu înțepături la adresa C.I.A. Iată povestea: Un agent al C.I.A. este parașutat noaptea în U.R.S.S. Dimineața, agentul ajunge într-un orășel și intră în primul restaurant ce-i iese în cale. Într-o limbă rusă impecabilă, cere să i se aducă vodcă. După ce bea câteva pahare, chelnerul comentează: „Beți și vorbiți ca un rus, dar ceva mă face să cred că nu sunteți rus“. Intrigat, americanul începe să cânte și cântă admirabil câteva vechi melodii rusești. De-a dreptul uluit, chelnerul îi zice: „Cântați ca un rus get-beget. Dar ceva mă determină să cred că nu sunteți rus“. Enervat, americanul se suie pe masă, începe să cânte plângând și să danseze perfect cazaciocul și alte dansuri rusești. După ce l-a urmărit cu admirație, chelnerul îi spune din nou: „Dansați ca un rus adevărat, dar ceva îmi spune că nu sunteți rus“. Nervos din cale-afară, americanul se răstește: „Ai spus că vorbesc perfect rusa, cânt, dansez și beau vodcă mai ceva decât un rus! De ce tot zici că nu sunt rus?“ La care, ospătarul îi răspunde: „Tot ce-am spus că faceți e OK, dar, vedeți dumneavoastră, noi, rușii nu prea suntem… negri!“

Așa și cu Iliescu, are de toate, dar n-are statura, n-are prestanța, n-are personalitatea, n-are stofă de președinte… Apostol? Excelent. Iisus? Niciodată!

*

Ştiam că N. Ceauşescu tot amâna difuzarea primei ediţii Maiorescu, deja tipărită în 1989, a poeziilor lui Mihai Eminescu, deoarece aceasta includea şi „Doină“ care, printre altele, cuprindea şi următoarele versuri: „Din Hotin până la mare, Vin muscalii de-a călare…“ ca să nu mai spun cum începe poezia: „De la Nistru pân’la Tisa, Tot românu’ plânsu-mi-s-a…“

În plus, ca o paranteză, îl citez pe Fănuş Neagu, nu mai ştiu unde am citit, care, la rândul lui, îl cita pe Nichita Stănescu: „De la Tisa pân-la Nistru, Am trăit un veac sinistru!“