DIICOT, sute de percheziții în dosare de trafic de droguri, minori și criminalitate informatică

DIICOT, sute de percheziții în dosare de trafic de droguri, minori și criminalitate informaticăDIICOT. Sursa foto: Arhiva EVZ

DIICOT a anunțat că, miercuri, face peste  150 de  percheziţii domiciliare  în cauze ce vizează destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, specializate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de minori şi criminalitate informatică.

„Ziua Z continuă. Astăzi, 26 noiembrie, procurorii DIICOT îşi intensifică activitatea de combatere a formelor grave de criminalitate, prin derularea, alături de Poliţia Română şi cu sprijinul Jandarmeriei Române, a unei ample operaţiuni ce cuprinde 30 de acţiuni operative desfăşurate în cadrul a tot atâtor dosare penale'', a transmis DIICOT.

Escroci online

Escroci online. Sursa foto: Pixabay

Sunt puse în executare  peste 240 de mandate de aducere în cauze ce vizează destructurarea unor grupuri infracţionale organizate.  „Percheziţiile care vor fi efectuate în cursul zilei de astăzi vizează obţinerea de probe privind activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în activităţi infracţionale asociate criminalităţii organizate, în scopul tragerii lor la răspundere penală şi identificării bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor'', se mai arată în comunicatul DIICOT.

DIICOT: Au crescut amenințărilor transnaționale

Acțiunea face parte din seria „Ziua Z”, inițiată în 2018, scopul fiind acela de a combate structurile de crimă organizată implicate în trafic de persoane și minori, pornografie infantilă distribuită online via rețele P2P, trafic de droguri, de la canabis la heroină, și criminalitate informatică, inclusiv fraude și hacking.

„Această inițiativă începută în anul 2018, sub denumirea generică Ziua Z, continuă angajamentul ferm al instituţiei noastre în prevenirea şi combaterea formelor grave de criminalitate. Acțiunile vizează probe pentru confiscări și recuperări de prejudicii, cu focus pe bunuri de lux achiziționate din infracțiuni”, au transmis IGPR și DIICOT, în raportul de săptămâna trecută.

Potrivit anchetatorilor, edițiile anterioare au dus la rețineri și confiscări de droguri și active evaluate la milioane de euro. În 2025, potrivit DIICOT, au crescut amenințărilor transnaționale, cu rețele din estul Europei care își extind activitatea pe teritoriul României.