Depreciere a leului și blocaj pe piața imobiliară. Estimările analiștilor pentru 2025-2026
- Maria Dima
- 19 august 2025, 07:03
Imobiliare.Sursa foto: Dreamstime.com
Leul este estimat la 5,10 lei/euro peste 6 luni și la 5,17 lei/euro peste un an, potrivit sondajului CFA România. Pe piața rezidențială, 69% dintre participanți se așteaptă ca prețurile locuințelor din orașe să stagneze, iar 31% anticipează scăderi. Două treimi dintre analiști consideră că nivelul actual al prețurilor este supraevaluat.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna iulie cu 5,0 puncte, până la valoarea de 34,9 puncte. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2026) a urcat la 6,46%, peste nivelul din luna precedentă. La momentul sondajului, rata inflaţiei era de 5,66%.
„Ulterior scăderii puternice înregistrate în luna iunie, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna iulie cu 5,0 puncte, până la valoarea de 34,9 puncte. Cele două componente ale sale au avut evoluţii divergente. Astfel, componenta de anticipaţii a crescut cu 8,6 puncte, până la valoarea de 33,6, în timp ce componenta de condiţii curente şi-a continuat scăderea, cu 2,2 puncte, până la valoarea de 37,5 – reflectând înrăutăţirea condiţiilor curente”, arată raportul CFA România.
Cursul de schimb și piața imobiliară

Sursa foto: Arhiva EVZ
Rata anticipată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni a ajuns la 6,46%, iar peste 56% dintre participanţi se aşteaptă la creşterea acesteia. În privința cursului EUR/RON, 94% dintre analiști prognozează deprecierea leului. Pentru un orizont de 6 luni, cursul anticipat este de 5,1015 lei/euro, iar pentru 12 luni, de 5,1716 lei/euro.
În ceea ce privește locuințele, 69% dintre participanți prevăd stagnarea prețurilor în orașe, iar 31% o scădere în următoarele 12 luni. Totodată, 69% dintre analiști consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar restul de 31% le apreciază ca fiind corecte.
Deficitul bugetului de stat pentru anul 2025 este anticipat la 7,6% din PIB, în ușoară creștere față de exercițiul anterior. Estimările de creștere economică pentru 2025 s-au redus la 0,8%, iar unele opinii semnalează posibilitatea intrării în recesiune. Datoria publică este prognozată să crească la 59% din PIB în următoarele 12 luni.
Ratingul de țară al României
Un capitol special al sondajului a vizat ratingul de țară. Toți participanții estimează că România va rămâne în categoria investment grade, nerevendicându-se o retrogradare în zona nerecomandată investițiilor („junk”).
„În condiţiile confirmării rating-ului României şi stabilirii pachetului fiscal, componenta de anticipaţii s-a majorat. Cum starea economiei continuă să se înrăutăţească, componenta de condiţii curente şi-a continuat scăderea. Însă, în continuare, nivelul indicatorului şi ambele sale componente indică condiţii de recesiune”, a declarat Adrian Codirlaşu, preşedinte al Asociaţiei CFA România.
Despre sondajul CFA România
Sondajul CFA România este realizat lunar, de peste 14 ani, și măsoară așteptările analiștilor financiari privind economia românească pe un orizont de un an. Indicatorul ia valori între 0 (lipsă totală de încredere) și 100 (încredere deplină) și se bazează pe evaluarea condițiilor curente, dar și pe anticipații privind mediul de afaceri, piața muncii, venituri și avere personală.