Demisie la Orhei. Tatiana Cociu părăsește funcția de primar după suspendarea „proiectelor sociale” ale lui Șor. Video

Demisie la Orhei. Tatiana Cociu părăsește funcția de primar după suspendarea „proiectelor sociale” ale lui Șor. Videosursa: newsmaker.md.

Republica Moldova. Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, aleasă din partea partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldvei (PPFASM), formațiune politică afiliată lui Ilan Șor, și-a anunțat demisia din funcție. Anunțul vine la doar o zi după ce condamnatul penal Ilan Șor a declarat că își suspendă proiectele sociale din Republica Moldova și retrage sprijinul politic pentru oamenii din anturajul său.

În mesajul său public, Tatiana Cociu reia acuzațiile formulate și de Ilan Șor, afirmând că echipa ei ar fi fost persecutată, iar resursele financiare planificate pentru dezvoltarea orașului ar fi fost sustrase de autoritățile centrale.

„Autoritățile centrale ne-au împiedicat sistematic fiecare proiect, și-au atribuit realizările noastre, au persecutat echipa și locuitorii orașului, și continuă să facă aceasta. Au sustras fondurile pe care le planificam să le direcționăm către sprijinirea pensionarilor și a bugetarilor, pentru construcția infrastructurii. Cu mare regret vă anunț: îmi dau demisia. Eu și colegii mei suntem amenințați cu arestări doar pentru că lucrăm pentru oameni, iar locuitorii orașului și ai țării sunt supuși presiunii și amenzilor. Este imposibil să lucrezi când regimul își îndreaptă mașinăria represivă împotriva propriilor cetățeni”, se arată în mesaj.

 

Lista proiectelor menționate de Cociu include inițiativele promovate în ultimii ani de echipa fugarului Ilan Șor, de la parcul OrheiLand până la reparația unor străzi.

În mesajul transmis pe Telegram, Cociu declară și că alegerile prezidențiale și parlamentare ale țării au fost furate și că actuala guvernare, ajunsă prin înșelăciune, nu ar permite dezvoltarea orașului.

La final, primărița îi adresează mulțumiri  lui Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, pentru „sprijin și încredere”.

O primărie fără primar: două luni fără semnătura Tatianei Cociu

Deși aleasă în 2023 pe lista Partidului „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, Cociu nu a mai fost văzută în Orhei de mai bine de două luni.

Din 23 septembrie, ea nu a mai semnat niciun act al Primăriei, atribuțiile fiind preluate de viceprimar.

Angajați ai instituției au îndrumat reporterii să ia legătura cu Natalia Negru, din antecamera primăriei, pentru detalii privind absența primăriței, însă aceasta nu a răspuns la telefon.

Nici numărul anterior folosit de Tatiana Cociu nu mai este activ.

Retragerea lui Șor, analizată ca posibilă „manevră a Moscovei”

Fugarul Ilan Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, a anunţat că îşi retrage toate „proiectele sociale” din Republica Moldova, dar vine cu un nou proiect politic. Fugarul aflat sub aripa Kremlinului a îndemnat la formarea unui „front naţional, care să răstoarne regimul”.

Șor afirmă că, în ultimele șase luni, i-ar fi fost blocate aproximativ 50 de milioane de dolari și că retrage sprijinul politic acordat reprezentanților săi, deoarece aceștia s-ar confrunta cu riscuri la adresa „vieții și libertății” lor.

Sursa foto: libertatea.ro

Controversatul afacerist a promis că va reveni cu aşa zisele proiecte sociale doar după ce se va schimba guvernarea în Republica Moldova.

Ilan Şor a spus că retrage susţinerea financiară a actualelor proiecte politice, dar nu a spus dacă va susţine financiar noul proiect politic.

Amenințările legale și condamnările care au lovit rețeaua Șor

În ultimul an, zeci de mii de cetățeni au fost sancționați pentru corupție electorală, iar persoanele afiliate grupării Șor sunt acuzate că ar fi cumpărat voturi în beneficiul Moscovei la ultimele scrutine.

Totodată, mai mulți lideri de organizații teritoriale ale fostului Partid „Șor”, formațiune declarată neconstituțională în 2023,  au fost condamnați pentru finanțare ilegală a partidelor politice și obligați să achite statului zeci de milioane de lei.