Sistem anti-dronă Portul Constanța. Sursă foto: Facebook
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Afacerea Hallier a vizat la finalul secolului XIX, modernizarea Portului Constanța. Francezul Adrien Hallier, apropiat de Casa Regală a Belgiei care oferise bani și atenții conservatorilor a câștigat concesiunea în 1895, promițând costuri mai reduse decât suma oferită de statul român, Evident, când liberalii au venit la putere, concesiunea a fost pusă sub semnul întrebării.
Procesul deschis de România a fost pierdut, pentru că statul român avea nevoie de împrumuturi externe. Bancherii francezi nu doreau să acorde statului român creditele dacă Hallier, protejatul lor ar fi fost pus să plătească daune. Hallier, apărat de faimosul avocat Raymond Poincaré a obiectat spunând că statul român a intervenit în lucrări și astfel s-au întârziat. Până la urmă, statul a făcut portul cu ingineri români.
Așadar, cumpărarea dubioasă a Șantierului Damen Mangalia de către Rheinmetall AG are o tradiție în prăduirea activelor strategice românești de la Marea Neagră.
Gheorghe Grigore Cantacuzino. Sursa foto Wikipedia
Afacerea Hallier, o licitație „cu proptele”
Suntem la 14 noiembrie 1878. România preia Dobrogea. De la Cernavodă, la Constanța, exista deja o cale ferată. Portul Constanța era destul de rudimentar. Principele Carol I dorea un port modern la Constanța. Asta, pentru că în septembrie 1895, București fusese conectat de Constanța printr-o cale ferată. Dunărea era traversată între Fetești și Cernavodă pe podul ridicat de inginerul Anghel Saligny.
În vara anului 1895, România era condusă de un guvern conservator. Primul ministru Lascăr Catargi fusese de acord ca statul să aloce 25 milioane lei în aur modernizării portului de la Constanța. Pentru asta, s-a organizat o licitație la care au participat firme și antreprize de construcții din Italia, Olanda și Franța. Pe căi oculte, pe masa Guvernului a ajuns oferta antreprenorului francez Adrien Hallier. Acesta s-a oferit să facă lucrările prin alocare directă.
Afacerea Hallier, „țepuirea” Regelui Carol I al României
În primul rând, Hallier a precizat că va putea realiza modernizarea pentru o sumă mult mai mică. Adică, el considera că erau de ajuns 19 731 240 lei. Adică, oferta sa era cu 21% mai mică decât suma alocată de statul român. Adrien Hallier a depus o garanție foarte mică, de 762 000 lei. Regele Carol I a participat la inaugurarea lucrărilor pe 16 octombrie 1895.
Se spune că Regele ar fi dat câteva milioane lei din „lista sa civilă” sau din „caseta personală”. Aceste venituri erau venituri pentru care Regele nu trebuia să dea socoteală nimănui. Proveneau din exploatarea Domeniilor Coroanei sau alte acte personale comerciale ale suveranului. Așa cum se petrec lucrurile în politică, Lascăr Catargi a lăsat locul unui guvern liberal condus de către D.A. Sturdza. Până în 1899, deși Hallier luase toată suma solicitată, invocând șicane ale autorităților române, nu avansase cu lucrările care ar fi trebuit finalizate până atunci.
Hallier joacă pe degete statul român și câștigă
Adrien Hallier îl avea ca avocat pe Constantin Manu, fratele ministrului conservator de finanțe Gheorghe Manu. De asemenea, Arsene Henry, Ministrul Franței la București îl susținea la scenă deschisă pe Hallier. Liberalii au decis ca să se rezilieze contractul iar Hallier să restituie 16,6 milioane lei. Hallier s-a adresat Justiției. Contrar Constituției de la 1866, care la articolul 104 prevedea că erau interzise tribunalele arbitrare și că orice cauză extraordinară, inclusiv litigiu internațional se judecă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a creat un tribunal de arbitraj. Procesul s-a derulat între 28 februarie și 24 martie 1900. Arbitrii erau Guvernatorul BNR, Mihail Șuțu, avocatul francez Maffre care îl reprezenta pe Hallier și profesorul olandez de Drept Leemans. Statul român a fost obligat să achite 6,2 milioane lei despăgubiri. Hallier știa de la Ministrul Franței la București că România trebuia să împrumute 175 milioane lei aur de la un consorțiu de bănci franco-german. De aceea, i-a promis lui Constantin Manu un onorariu de 750 000 lei ca să medieze pe lângă Guvernul de la București să piardă procesul.
Raymond Poincaré Credit foto: Wikipedia
Anghel Saligny termină portul, Raymond Poincaré ne plasează „la Porțile Orientului”
Cum conservatorii primiseră „atenții” de la Hallier, evident, Grigore Cantacuzino-Nababul, lider conservator „a pus batista pe țambal”. Însă, cum era de așteptat, francezul nu și-a achitat datoria față de Constantin Manu. Avocatul francez Raymond Poincaré avea să spună: „Ce vreţi, suntem aici la Porţile Orientului, unde totul e luat cu uşurinţă!”
Credit foto:Wikipedia
S-au răscumpărat utilajele și lucrările făcute de Hallier și, în cele din urmă, inginerii români au finalizat modernizarea Portului Constanța. În principal, Anghel Saligny s-a ocupat până la 1915 de modernizarea Portului și de conectarea sa la sistemul feroviar românesc, marele inginer construind și celebrele silozuri în intervalul 1909-1915.
Stră-străbunicul Primului Ministru desemnat Luca Niculescu, între garanții împrumutului
România a pierdut procesul și banii (per ansamblu, s-au pierdut mai mult de 25 milioane lei aur), dar a primit acel împrumut extern.
Lucrarea lui Dimitrie Hagi Theodoraky, Președinte al Camerei de Comerț din București „Amintiri din trecutul negustoresc, industrial, al profesiunilor libere și meseriilor din România de dincoace de Milcov” prezintă un amănunt esențial. Cartea a apărut în 1927, la Editura ziarului „Viața Economică”.
Acolo se menționează faptul că Luca P.Niculescu avea un profit, la 1990, de 9 milioane lei aur. În contextul „Afacerii Hallier”, statul român a avut un proces cu antreprenorul francez Adrien Hallier. Statul român reclama că antreprenorul nu a amenajat Portul Constanța după ce el câștigase licitația.
Procesul s-a terminat în defavoarea statului român. Totuși, statul român a trebuit să se gândească și la faptul că avea nevoie de un împrumut vital din Franța. Creditorii cereau garanții și evident, închiderea procesuui Hallier. Luca P. Niculescu a garantat cu averea sa, acest împrumt.
Recomandările noastre
