În România, „valiza cu bani” a contat, de multe ori, pentru a fi în grațiile Puterii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

România a fost considerată, istoric și politic vorbind, ca depinzând de modele.  Dan Andronic a surprins cel mai bine practica politică românească în „Complexul Înaltei Porți”. Disponibilă pe edituradecarte.ro,  cartea arată cum suntem afectați de „complexul Înaltei Porți”. Adică, politicienii obișnuiesc  să cumpere scump și prost de la străini, doar că sunt străini și ar produce mai bine. Și evident, să ceară protecția de la ei, ofierind avantaje în dauna intereselor românești.

Dependența de o forță puternică a politicii mondiale, cumpărarea de favoruri de către oamenii de afaceri nu sunt descoperirile prezentului.Nicolar Iorga ne considera „Bizanț după Bizanț”. În anii regimului comunist, ce fusese înainte de 23 august 1944 era văzut ca o „moștenire a corupției Fanarului”.

România „istorică” în viziunea Anei Pauker

Circulă o legendă urbană. Ana Pauker considera România „o țară de hoți”.  Ea ar fi spus că Mihai Viteazul ținea mereu un buzdugan sau o secure în mâna stângă și mâna dreaptă pe frâul calului „ca să nu fure”. Ea a conchis „poporul român este un popor de hoți”. Istoriografia comunistă a făcut mereu un crez din a considera că Fanarul greco-otoman a fost sursa corupției în Țările Române.

1945-ANA PAUKER VORBIND LA MITINGUL FEMEILOR ANTIFASCISTE.

Fanarioții aveau obiceiul de a cumpăra domnia. Evident, nu doar ei, asta fusese și înaintea lor. Domni mari ca Mihai Viteazul sau Constantin Brâncoveanu dăduseră averi pentru a ocupa sau a menține tronul Țării Românești. Fanarioții dădeau peșcheșuri, rușfeturi către Marele Vizir, pașale, adică făceau cadouri. Se obișnuia să se dea Sultanului și un cadou anual, mucarerul. El era unul mic și unul mare. Cel mic se dădea la 1 sau la 3 ani, cel mare, la 3 sau la cinci ani.  Asta în afară de tributul anual, haraciul.

România lui Carol al II-lea

Ana Pauker insista pe expresia aceasta, mai ales că era în închisoare sub Carol al II-lea. Ori atunci, circulau multe legende. Una dintre ele, spunea că Banca Națională a României i-a făcut cadou Regelui o hartă cu România Mare, sub forma unei tăvi din aur masiv pe care harta era desenată. Regele însă a fost nemulțumit, pentru că deși harta avea încrustații în relief, munții nu ar fi fost vizibili. Așadar, s-a adăugat aur în zona lanțului carpatic și în partea de nord a Dobrogei. S-a scris că tava a ajuns să cântărească mult, chiar de ordinul kilogramelor de aur.

După 6 septembrie 1940, dictatorul Ion Antonescu a ordonat o anchetă anti-corupție. Anchetatorii au ținut să discute cu mogulul industrial, asul contractelor cu statul, Nicolae Malaxa. Despre el, circula zvonul că dădea valize cu bani, direct Regelui.

Malaxa a fost întrebat: „Ai mituit un rege, domnule Malaxa”? Malaxa ar fi răspuns calm; „ Am încercat. Nu s-a lăsat mituit. Mi-a luat doar banii”. Replica se traduce prin faptul că Regele Carol al II-lea considera că trebuia să primească bani pentru a permite afacerile în România. Nu oferea avantaje în contul a ceea ce i se dăduse înainte. Nimeni nu-i putea cere socoteală că i-ar fi dat vreodată bani ca să obțină un avantaj.

Afacerile Strousberg, Hallier și Skoda

România a avut de pierdut din Afacerea Strousberg. Concesionase căile ferate acestui concen ca pe o mită dată omului forte de la Berlin, Otto von Bismarck. Strousberg era finanțat de un trust apropiat de Bismarck, Bleichroder-Hanseman. În 1878, Romînia a fost obligată să răscumpere acțiunile trustului Strousberg care dăduse faliment.

Afacerea Halier a fost pentru Portul Constanța. Adrien Hallier mituise numeroși oficiali români și fusese acceptat promițând prețul cel mai mic, dar nu depusese garanția.  Hallier deși nu a modernizat portul a dat în judecată statul român și a câștigat. Asta pentru că României i s-a impus să piardă dacă voia un împrumut extern din Franța.

Afacerea Skoda a însemnat semnarea unui contract pentru arme, supraevaluat. Armele neconforme cu standardele din contract costau cu 30% mai mult decât era prețul oferit altor state.  Ancheta a vrut să lovească în Iuliu Maniu, dar s-a oprit când devenise clar că ițele duceau către Carol al II-lea.

Aș încheia cu o expresie a diplomatului Mircea Malița. El spusese că atunci când o putere te eliberează de un jug, ți-l oferă, surâzând pe al său.