De ce nu s-a hotărât Ciucu dacă va candida sau nu la Primăria Capitalei

De ce nu s-a hotărât Ciucu dacă va candida sau nu la Primăria CapitaleiSursă foto: Captură de ecran Digi 24

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a afirmat miercuri, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că pericolul ca Primăria Capitalei să ajungă în faliment este la fel de ridicat ca în urmă cu câțiva ani și a subliniat că administrarea Capitalei este la fel de dificilă precum conducerea Guvernului României. Întrebat despre o posibilă candidatură la funcția de primar general, Ciucu a precizat că în PNL nu s-a stabilit încă nicio hotărâre. El a menționat că, deocamdată, nu este candidat și nici nu știe dacă va deveni.

Ciprian Ciucu despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei

Ciprian Ciucu a precizat, după ce Ilie Bolojan l-a numit un posibil candidat puternic pentru Primăria Capitalei, că în prezent nu există nicio hotărâre, nici într-un sens, nici în celălalt, adică nu s-a stabilit dacă PNL va forma sau nu o alianță electorală.

El a subliniat că Partidul Național Liberal face parte din coaliție și poate decide fie să meargă cu un candidat propriu, fie să ia în calcul o alianță electorală pentru a-și spori șansele, motiv pentru care nu poate oferi un răspuns clar în acest moment.

Viitorul edil al Capitalei va fi un primar de sacrificiu

Ciprian Ciucu, considerat de sondajele de opinie drept un posibil candidat cu șanse la funcția de primar general, a declarat că următorul edil al Capitalei va fi un „primar de sacrificiu”, întrucât Bucureștiul riscă să ajungă în faliment din cauza datoriilor acumulate. El a adăugat că administrația orașului este la fel de dificilă precum conducerea Guvernului.

Primaria Capitalei

Primăria Capitalei. Sursa foto: Arhiva EVZ

Întrebat dacă „este adevărat, așa cum afirma Nicușor Dan, că a scos Capitala din faliment”, Ciprian Ciucu a răspuns că „riscul este la fel de ridicat și în prezent”. El a explicat că datoria Termoenergetica către ELCEN menține aceeași amenințare. El a subliniat că afirmația nu reprezintă un atac la adresa lui Nicușor Dan, ci un fapt obiectiv, și a adăugat că ar fi dispus să fie contrazis pe baza datelor concrete.

Dacă alegerile pentru primarul general vor fi amânate, Ciprian Ciucu nu va candida

Ciprian Ciucu a subliniat că afirmațiile sale sunt corecte din punct de vedere factual și pot fi verificate de oricine. El a arătat că Bucureștiul nu a trecut printr-o reformă reală, iar capacitatea administrativă a Primăriei Capitalei s-a diminuat, în timp ce sectoarele au evoluat, unele dintre ele reușind chiar să se modernizeze și să atragă mai multe fonduri europene.

Prim-vicepreședintele PNL a precizat că, în situația unei eventuale amânări a alegerilor, nu ar fi foarte interesat să intre în cursa pentru Primăria Generală, subliniind că motivația sa de a candida ar fi astfel redusă.