Medicul pneumolog Flavia Groșan, în comă de 10 zile. Boala de care suferă ar fi fost diagnosticată în 2021

Medicul pneumolog Flavia Groșan, în comă de 10 zile. Boala de care suferă ar fi fost diagnosticată în 2021Medicul pneumolog Flavia Groșan. Sursa foto: Facebook/ Flavia Groșan

Medicul pneumolog Flavia Groşan este internată, din 17 octombrie,  la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Oradea. Cunoscută pentru părerile sale controversate din perioada pandemiei de Covid-19, ea se află în comă profundă, din cauza unui cancer avansat.

Medicul ar fi fost diagnosticat cu cancer pulmonar acum patru ani

Flavia Groşan ar fi fost diagnosticată cu cancer pulmonar încă din 2021, iar boala ar fi evoluat între timp până în stadiul terminal. Potrivit DivaHair, deși este medic pneumolog, ea ar fi descoperit gravitatea afecțiunii abia târziu.

Cu puțin timp înainte de a fi internată, Flavia Groșan a publicat pe Facebook mesaje în care descria o tuse puternică și dureri la nivelul plămânilor.

Flavia Groşan este internată în stare critică la Spitalul Județean din Oradea

Potrivit sursei citate anterior, Flavia Groşan a fost găsită inconștientă în locuința sa, în noaptea de 16 spre 17 octombrie, după un posibil stop cardio-respirator. Echipajele medicale au reușit să o resusciteze și au transportat-o de urgență la spital, unde a fost intubată și conectată la aparate de ventilație mecanică.

În urma analizelor, medicii i-ar fi descoperit mai multe tumori cu metastaze la nivel cerebral, hepatic, pulmonar și suprarenal, iar prognosticul este considerat rezervat.

Flavia Groșan ar fi internată în prezent în comă profundă, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Oradea.

Pacient

Sursa foto: Arhiva EVZ

Când a devenit medicul cunsocut în mediul online

Flavia Groșan a devenit cunoscută în perioada pandemiei de Covid-19, după declarații care au stârnit numeroase controverse în comunitatea medicală. Ea i-a acuzat pe alți medici că „ar omorî pacienți” prin folosirea oxigenului, a vaccinurilor sau a altor tratamente destinate combaterii virusului SARS-CoV-2.

Colegiul Medicilor Bihor a deschis o anchetă disciplinară, acuzând-o de dezinformare medicală, însă nu a dispus nicio sancțiune.

Ne puteți urmări și pe Google News