O româncă ar fi născut pe autostradă, și-ar fi ucis copilul și l-ar fi abandonat într-o pungă

O româncă ar fi născut pe autostradă, și-ar fi ucis copilul și l-ar fi abandonat într-o pungăBebeluș. Sursa foto: Pixabay

Un caz cutremurător zguduie Austria și a declanșat o anchetă de amploare cu implicații internaționale. Autoritățile investighează moartea violentă a unui m nou-născut găsit la granița cu Ungaria, iar principală suspectă este o româncă, posibil îngrijitoare, aflată în tranzit. Procurorii spun că fetița ei s-a născut vie, iar decesul nu a fost accidental, potrivit publicației Krone.

Româncă acuzată că și-a ucis bebelușul

Autopsia a arătat că bebelușul a murit din cauza unui traumatism cranio-cerebral. Ulterior, anchetatorii au analizat imaginile surprinse pe camerele de supraveghere de la punctul de frontieră Nickelsdorf. În înregistrări, aceștia au observat o femeie care coboară dintr-un autocar venit din România, se îndreaptă rapid spre o zonă neacoperită de camere și revine după câteva minute.

La scurt timp, aceasta a fost surprinsă lăsând o geantă sport neagră lângă un coș de gunoi, după care s-a urcat din nou în autocar și și-a continuat drumul. În geantă a fost descoperit, câteva ore mai târziu, trupul neînsuflețit al copilului.

Polizei

Polizei. Sursa foto: Pixabay

Nou-născutul, abandonat în ger

Nou-născutul a fost găsit abandonat în condiții severe, la temperaturi sub zero grade, iar anchetatorii estimează că a stat expus în frig timp de mai multe ore, fără nicio șansă de supraviețuire.

Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut salva copilul. Autoritățile au deschis imediat un dosar penal pentru omor, preluat de Parchetul din Eisenstadt și de Poliția Criminală din Burgenland.

Româncă acuzată că și-a ucis copilul cu cruzime

Surse din anchetă susțin că suspecta este o româncă, posibil îngrijitoare, aflată în tranzit spre vestul Europei, potrivit Kronen. Poliția caută autocarul, șoferul și pasagerii, iar investigația se extinde și în România și Germania.

Conform sursei, procurorii analizează toate probele disponibile – înregistrări video, trasee de transport, liste de pasageri și date medicale – pentru a reconstrui fiecare moment al evenimentelor. Mai mult, autoritățile austriece fac apel la orice informație care ar putea ajuta la identificarea și reținerea suspectei.

1 comentarii

  1. Stoicu Camy spune:

    A incercat smecheria cu maritatul fortat. Domnul nu a apreciat.