Criza alimentară va duce la o avalanșă de decese. Se anunță „pandemia săracilor”, specialiștii sunt în alertă

Criza alimentară va duce la o avalanșă de decese. Se anunță „pandemia săracilor”, specialiștii sunt în alertă Sursă: Jorgeprz | Dreamstime.com

Criza alimentară, apărută din cauza războiului din Ucraina va duce la multe decese. Bolile infecţioase vor apărea în majoritatea țărilor, iar oamenii se vor confrunta cu o serie de afecțiuni care nu au existat până acum.

Criza alimentară mondială declanşată de războiul din Ucraina va duce la boli infecţioase grave, dar și la o nouă criză sanitară, a avertizat directorul executiv al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei.

Blocada rusă aplicată porturilor ucrainene de la Marea Neagră a dus la oprirea exporturilor de cereale ale Ucrainei, al patrulea exportator mondial de grâu şi de porumb, ameninţând aprovizionarea alimentară din multe ţări.

Acestea vor distruge rezistenţa populaţiilor expuse la boli infecţioase din cauza unei alimentaţii deficitare, a declarat Peter Sands, directorul executiv al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cred că următoarea criză sanitară a început deja. Nu este vorba despre un nou virus, ci despre faptul că numeroase persoane malnutrite vor fi mai vulnerabile în faţa virusurilor existente", a explicat el într-un interviu acordat în marja unei reuniuni a miniştrilor Sănătăţii din G20, organizat în oraşul indonezian Yogyakarta.

Vor apărea boli înfiorătoare

"Cred că impactul combinat al bolilor infecţioase, penuriilor alimentare şi crizei energetice (...) poate să provoace milioane de decese suplimentare", a adăugat Peter Sands.

Guvernele lumii "trebuie să acorde prioritate îngrijirilor medicale primare, îngrijirilor acordate în sate, în comunităţi", pentru a diminua impactul crizei alimentare în rândul populaţiilor care sunt cele mai sărace şi cele mai vulnerabile, a subliniat expertul britanic aflat la conducerea acestui fond ce are un buget de 4 miliarde de dolari.

Sursa: Roman Volskiy | Dreamstime.com

Cu toate astea, tuberculoza a fost lăsată pe locul 2.

"A fost un dezastru în cazul tuberculozei. În 2020, au existat 1,5 milioane de persoane în minus care să fi fost tratate împotriva tuberculozei şi, din păcate, asta înseamnă că sute de mii de persoane vor continua să moară din cauza bolii şi că ele vor infecta alte persoane", a adăugat Peter Sands. Aceasta boala ocupă locul al doilea în clasamentul bolilor infecţioase ce provoacă cele mai multe decese la nivel mondial.

Tuberculoza "este pandemia săracilor, de aceea ea nu a atras atât de multe investiţii pentru programe de cercetare şi dezvoltare. Este o tragedie, pentru că (tuberculoza - n.r.) este o boală pe care ştim să o prevenim, să o vindecăm şi de care putem să ne debarasăm", a adăugat Peter Sands, informează AFP.