Copilul de pe strada Gloriei. Destinul unui mare actor care a murit fulgerător și spaima care l-a însoțit până la capăt

Sursa foto: pixabay.com

Se împlinesc 95 de ani de la nașterea lui Octavian Cotescu, unul dintre cei mai rafinați și iubiți actori ai scenei românești. A strălucit în zeci de roluri de teatru și film, a fost o voce emblematică a teatrului radiofonic și un nume de referință al teatrului TV. Profesor universitar și rector al Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, a format generații de artiști, modelând destine precum Horațiu Mălăele, Dan Condurache sau Maria Ploae. Dincolo de aplauze, însă, mărturisea că trăia cu „o imensă spaimă de a nu greși”.

Octavian Cotescu și copilăria de pe strada Gloriei

Octavian Cotescu s-a născut la 14 februarie 1931, la Dorohoi, sub numele de Octavian Coteț. Era fiul maistrului ceferist Ilie Coteț și al Anastasiei Lazăr. Casa părintească se afla pe strada Gloriei, nu departe de locuința fraților Rodica și Ștefan Tapalagă, o coincidență care, peste ani, avea să capete o simbolică rezonanță teatrală.

Avea doar trei ani când tatăl său a fost mutat cu serviciul la Iași. Familia s-a stabilit în pavilioanele CFR din Copou, pe strada Aurora. În vacanțe, micul Octavian mergea la bunicii paterni, țărani din Miroslava, iar mai târziu își va petrece verile și la bunicii materni, Petru și Maria Lazăr, la Botoșani, alături de mama și sora sa, Mioara.

Între 1938 și 1942 a urmat școala primară pe strada Toma Cosma din Iași. În 1942, mama sa s-a angajat telegrafistă la Gara CFR Iași, iar adolescentul Octavian a început cursurile la Liceul Național. A fost perioada în care a urcat pentru prima dată pe scenă, jucând în trupa organizației „Apărarea patriotică”. A urmat, pentru scurt timp, și Liceul Militar din Iași.

Anul 1943 a adus o ruptură dureroasă: părinții au divorțat. Mama și cei doi copii au plecat la Timișoara, unde aceasta a lucrat tot ca telegrafistă, în Gara Timișoara. Tatăl a fost detașat la Cîineni, în județul Vâlcea. Octavian a continuat studiile la licee din Timișoara și Pitești, pentru ca în 1945 să revină la Iași și să-și reia cursurile la Liceul Național.

Octavian Cotescu și drumul spre scenă

În toamna lui 1946, a susținut examenul de admitere la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. A impresionat cu rolul Mircea Vadu din „Cumpăna” și a fost admis la clasa profesoarei Gina Sandri-Bulandra. Patru ani mai târziu, în 1950, și-a dat examenul de diplomă la Institutul de Teatru „Matei Millo”, noua denumire a conservatorului ieșean.

După absolvire, a fost repartizat la Teatrul Municipal din București , viitorul Teatrul Bulandra. Prima sa apariție a fost una modestă: un rol de figurant în „Vad nou” de Lucia Demetrius, la indicația regizorului Moni Ghelerter. Debutul adevărat a venit pe 12 mai 1951, în „Pădurea” de A.N. Ostrovski, într-o distribuție impresionantă, alături de Lucia Sturdza Bulandra, Ștefan Ciubotărașu, Jules Cazaban, Emil Botta și Ileana Predescu.

La Bulandra, a fost remarcat și susținut de marea actriță și directoare a teatrului, Lucia Sturdza Bulandra. Tot aici s-a produs și schimbarea de nume: din Coteț în Cotescu. Dacă Lucia Sturdza Bulandra sugerase varianta „Coteanu”, regizorul Moni Ghelerter a insistat pentru „Cotescu”. Aceasta a fost, în cele din urmă, alegerea care avea să intre în istorie.

Pe scena Bulandrei a jucat zeci de roluri și a fost coleg cu nume mari ale teatrului românesc: Ion Besoiu, Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tapalagă, Petrică Gheorghiu sau Irina Petrescu. Timp de un deceniu, până la moartea Luciei Sturdza Bulandra în 1961, a făcut parte din distribuții memorabile care au definit o epocă.

„Față de public, am o imensă spaimă de a nu greși”

Pe lângă cariera scenică, Octavian Cotescu a fost un dascăl admirat. A devenit profesor universitar și, ulterior, rector al IATC „I.L. Caragiale” din București. În amfiteatrele institutului a modelat viitori actori de prim-plan, printre care Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache și Maria Ploae.

Credea în forța echipei și în solidaritatea artistică. „În teatru se lucrează în echipă. Așa ajungem de la echipă la spiritul de echipă,  marile spectacole s-au realizat acolo unde a existat un crez unic, o solidaritate, în sensul unui scop artistic”, spunea el.

Vorbea despre vocație și despre curajul de a te contopi cu dificultatea, despre privire ca instrument al gândirii și despre umilința necesară în fața artei. Pentru el, publicul era judecătorul suprem, o prezență neliniștitoare și fascinantă deopotrivă: „Nu putem plăti această neliniște a publicului decât cu propria noastră neliniște. În ce mă privește, am față de public o imensă spaimă de a nu greși.”

Marea iubire: Valeria Seciu

În anii ’60, pe când era asistent la IATC, s-a îndrăgostit de una dintre studentele sale, Valeria Seciu. Ea îl admira deja. Între cei doi exista o diferență de opt ani, dar legătura lor s-a sudat rapid prin sensibilitate și profunzime artistică. S-au căsătorit în 1964, iar în 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru.

Căsnicia lor a durat aproape două decenii. În 1985, Octavian Cotescu s-a stins fulgerător, la doar 54 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, cel mai probabil pe fondul stresului profesional. Moartea sa a șocat lumea teatrului. Alexandru avea 17 ani când s-a stins tatăl său.

Valeria Seciu a rămas văduvă la 46 de ani și nu s-a mai recăsătorit niciodată. Și-a dedicat viața scenei, continuând să joace în numeroase spectacole. Și-a trăit bătrânețea discret, în singurătate, respectând și susținând alegerea fiului său.

Fiul care a ales Athosul

Alexandru Cotescu a avut o apariție  în filmul „Păcală” (1974), însă destinul său a urmat o altă direcție. După ce a absolvit facultățile de Construcții și Teologie, a ales viața monahală. S-a retras la Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos, în Grecia, unde este cunoscut sub numele de monahul Daniil. A contribuit la traducerea unei importante antologii de texte liturgice și vieți de sfinți. „Mama a fost împăcată când am plecat. A fost bucuroasă că eu sunt fericit şi îmi găsesc calea. Asta trebuie să facă un părinte până la urmă”, spunea Alexandru Cotescu.

Valeria Seciu s-a stins din viață pe 6 septembrie 2022, la 83 de ani.