Puțini actori au avut soarta de a își împleti propria moarte într-un film, ca și cum sfârșitul lor făcea parte din scenariu. De fapt, eu știu un singur caz, al uriașului Ștefan Ciobotărașu și al filmului ”Așteptarea”.

Maestrul Ștefan Ciobotărașu a fost unul dintre cei mai mari actori români. Legat de numele său există o dispută, pe pagina de Wikipedia este trecut ”Ciubotărașu”, dar numele folosit pe afișele oficiale este ”Ciobotărașu”.

Plecat de acasă, dintr-un sat din Vaslui, ca să fie pantofar, ajunge să termine Conservatorul de muzică și artă dramatică. Teatrul i-a dat desăvârșirea, dar filmul l-a transformat într-o vedetă națională. Enumăr doar câteva pelicule: Erpția, Pasărea furtunii, Valurile Dunării, Telegrame, Setea, Porto-Franco, Pădurea spânzuraților, Neamul Șoimăreștilor, Străinul, Amintiri din copilărie, Diminețile unui băiat cuminte, Columna, Războiul domnițelor.

 Ultimul pe listă: Așteptarea...

 Regizorul Șerban Creangă și scenaristul Horia Pătrașcu au imaginat povestea vieții de după pensionare a unui mecanic de locomotivă, nea Fane. Filmul mergea, chiar și în scenariul inițial, până la moartea, discretă a personajului principal.

Întreaga construcție, chiar și prenumele personajului principal, era în jurul personalității lui Ștefan Ciobotărașu. .

Dar marele actor parcă s-a încăpățânat să grăbească rolul.

Pe 27 august 1970, adică exact acum 51 de ani, așteptând mașina să îl ducă la Pitești, la filmări, moare.

Din montaj, din decupaje și cu ajutorul dublajului făcut de Mihai Mereuță, filmul este încheiat și are premiera chiar în anul morții lui Ciobotărașu.

Pe afiș, Mereuță nu apare, lăsând, cu discreție și modestie, locul prietenului său dispărut.

”Aşteptarea nu-i filmul pensionării, al bătrâneţii şi al morţii — cum s-ar crede— ci filmul unui caracter: nea Fane”

Voi folosi în continuare câteva fragmente din interviurile făcute la filmări pentru revista Cinema. Din păcate, reportajul despre ”Așteptarea” avea să apară după moartea artistului, pe 9 septembrie 1970.

Horia Pătrașcu, scenarist: ”  altfel scrii când te loveşti de actori mai întâi pe stradă şi apoi pe ecran. Îţi umplu cadrul, aduc cu ei o lume. Aşteptarea va fi recitalul lui Ciobotăraşu, nu există cadru în care să nu apară. Nea Fane e elogiul cumsecădeniei. Simţeam că trebuie să vorbim neîntârziat despre omenescul simplu pe care din grabă nu-l observăm. O oază de echilibru şi înţelepciune într-o lume agitată. Aşteptarea nu-i filmul pensionării, al bătrâneţii şi al morţii — cum s-ar crede— ci filmul unui caracter: nea Fane. Omul simplu scăpat din vedere în filmele noastre. Vreau să arătăm cum înţelepciunea şi seninătatea — caracteristici ale poporului acesta — reuşesc să-l facă pe om să traverseze momente grele ale vieţii, să-I ducă împăcat către sfârşit. Chiar şi finalul l-am lăsat în suspensie: cum e discret, bătrânul se retrage în linişte să nu-i supere pe nuntaşi. Se duce să moară puţin... Nostalgic filmul? Poate, doar în sensul nostalgiei după puritate... Dar nu vrem nimic duios, melodramatic, dimpotrivă.”

”Sper să-l iubim cu toţii, în final, pe ceferistul Ciobotăraşu”

 Șerban Creangă, regizor: ” Aşteptarea nu va fi un film trist, ci uşor melancolic, ca viaţa. Un film de priviri, de prim-planuri, de tăceri şi foarte rare izbucniri ale personajului care mi-i drag: nea Fane. Sper să-l iubim cu toţii, în final, pe ceferistul Ciobotăraşu. Oameni ca el ne dau putere. După asta aş vrea să fac un film numai cu obiecte. Să pun lumina şi să stau cu aparatul pe ele până le descopăr sufletul. Povestea fiecăruia pe lângă care trecem grăbiţi. Chioşcul de muzică din Vatra Dornei, de pildă, e ca o scoică, cuprinde în el o epocă, zeci de destine. Plus veveriţa care vine şi-ţi mănâncă din palme.”

 ”De fapt aici joc un rol de compoziţie. Spre deosebire de nea Fane. Eu nici nu mă gândesc la moarte”

Închei cu vorbele lui Ștefan Ciobotărașu , reproduse în revista Cinema din 9 septembrie, rostite la filmările filmului care avea să îi încheie cariera și viața, Așteptarea:

” «Ştiţi, teatrul şi cinematografia sunt pentru mine ca două iubite. De una sunt îndrăgostit pentru că mă ţine foarte strâns, pe alta o ador fiindcă-mi dă toată libertatea. De fapt, când filmez mă străduiesc să nu fac nimic special îmi scutur doar scrumul pe pantaloni şi asta poate avea importanţă pe ecran — pe scenă nici nu se observă. E formidabilă arta asta de a nu spune nimic, de a tăcea, de a fi tu, ca-n viaţă. Interesant e cum îţi poţi căra în spate o biografie întreagă fără să trăieşti cu spectatorul mai mult de o oră. De nea Fane mi-e frică, să nu fie prea uşor pentru mine şi totodată prea greu. Da' ne descurcăm noi, aşa-i lonică? şi-şi ia de mână partenerul — un puşti de câţiva ani numai ochi şi spirt. Cum e nepotul lui, Răducu, despre care îmi vorbeşte seara întreagă: «De fapt aici joc un rol de compoziţie. Spre deosebire de nea Fane. Eu nici nu mă gândesc la moarte». Nu ştiam atunci că vor fi ultimele cuvinte pe care le voi auzi de la bunul nostru Ciobotăraşu.”

PS Am ales la deschidere o imagine din filmul Columna, din 1968. Când, în 2010, Banca Națională a României a scos o monedă care să aniverseze 100 de ani de la nașterea lui Ștefan Ciobotărașu, specialiștii au ales ca ea să poarte imagineaa marelui actor în rolul ”tarabostelui fără o mână” din acel film.

Moneda Ștefan Ciobotărașu