Adrian Anghelescu cere susținerea lui Veștea: E o alegere potrivită
- Bianca Ion
- 14 iunie 2026, 13:57
Adrian Angelescu. Sursă foto: captură video
Printre cei care s-au pronunțat în favoarea lui Adrian Veștea se numără Adrian Anghelescu, primarul municipiului Giurgiu. Edilul liberal a transmis, într-o postare publicată pe Facebook, că îl cunoaște pe Adrian Veștea de mai mulți ani și consideră că acesta este potrivit pentru funcția de prim-ministru.
Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru continuă să genereze reacții diferite în interiorul PNL. În timp ce conducerea partidului contestă modul în care a fost luată decizia de către președintele Nicușor Dan, apar și lideri liberali care susțin public nominalizarea și cer partidului să îi acorde sprijinul necesar pentru formarea guvernului.
Adrian Anghelescu cere susținerea lui Veștea: E o alegere potrivită
Adrian Anghelescu a explicat că a colaborat cu actualul premier desemnat atât în structurile interne ale partidului, cât și în perioada în care acesta a condus Ministerul Dezvoltării. În acest context, primarul din Giurgiu a făcut apel la conducerea PNL să susțină nominalizarea făcută de președintele Nicușor Dan.
„Am văzut în această dimineață nominalizarea președintelui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru al României. Îl cunosc personal pe Adrian Veștea și am lucrat cu el încă de pe vremea când eram în Liga Aleșilor Locali PNL, iar ulterior, în perioada în care a ocupat funcția de ministru al Dezvoltării. Consider că este o alegere potrivită, atât pentru administrația publică locală, cât și pentru administrația publică națională.”
În continuarea mesajului, liberalul a transmis că partidul ar trebui să îi acorde votul de încredere.
„Sper ca Partidul Național Liberal să decidă în consecință și să îl susțină pe Adrian Veștea, acordându-i votul pentru funcția de prim-ministru.”

Adrian Veștea. Sursă foto: Presidency.ro
Adrian Anghelescu invocă nevoia unei soluții politice
Adrian Anghelescu a făcut referire și la poziția liderului PNL Giurgiu, Toma Petcu, despre care afirmă că susține aceeași direcție. Primarul consideră că actuala criză politică poate fi depășită doar printr-o soluție politică și prin asumarea responsabilității de către partid.
„De asemenea, știu foarte bine că președintele Organizației PNL Giurgiu, Toma Petcu, ca și mine, își dorește deblocarea situației generate de această criză politică.
Susțin întru totul punctul de vedere exprimat de președintele Toma Petcu și consider că decizia de a-l susține pe Adrian Veștea este una potrivită. În același timp, cred că ieșirea din această criză are nevoie de responsabilitate și asumare, iar soluția este doar una politică și doar una PNL”, a scris Adrian Anghelescu pe Facebook.
Cine este Adrian Veștea
Adrian Veștea ocupă funcția de prim-vicepreședinte al PNL și este președintele Consiliului Județean Brașov. Anterior, acesta a fost primar al orașului Râșnov și ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în perioada 2023-2024.
În ultimele luni, Veștea s-a numărat printre liderii liberali care au susținut menținerea PNL la guvernare și continuarea dialogului cu partidele pro-europene. Duminică, Nicușor Dan l-a desemnat prim-ministru după retragerea lui Eugen Tomac. Decizia a fost criticată de președintele PNL, Ilie Bolojan, care a afirmat că nu a fost informat în prealabil și a descris desemnarea drept „un act ostil” și o încercare de rupere a partidului.
În paralel cu reacțiile critice venite din partea conducerii centrale, mai mulți lideri locali ai partidului au început să își exprime sprijinul pentru noul premier desemnat, semn că în interiorul PNL există poziții diferite în privința direcției pe care formațiunea ar trebui să o urmeze.