A renunțat la plăcerile lumești și s-a făcut călugăr. Povestea fiului lui Octavian Cotescu și a Valeriei Seciu

A renunțat la plăcerile lumești și s-a făcut călugăr. Povestea fiului lui Octavian Cotescu și a Valeriei Seciu

Regretata Valeria Seciu a murit pe 6 septembrie, după o luptă îndelungată cu o boală nemiloasă. Cariera sa artistică a fost una impresionantă, iar în urmă cu 37 de ani a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de Octavian Cotescu, care a trecut și el în neființă. Din dragostea lor a rezultat un băiat, pe nume Alexandru Cotescu, care a ales un drum total diferit de al părinților.

Alexandru Cotescu avea doar 17 ani când tatăl său a murit și deși părea că și-a găsit propriul său drum în lumea artistică, în cele din urmă, a ales credința. Fiul celebrei perechi de actori a ales să urmeze calea monahală și a devenit călugăr.

Fiul Valeriei Seciu și a lui Octavian Cotescu s-a făcut călugăr

Alexandru Cotescu a mărturisit în urmă cu ceva timp că mama lui l-a susținut atunci când a aflat ce vrea să facă și s-a bucurat enorm că el era fericit.

Mama a fost împăcată când am plecat. A fost bucuroasă că eu sunt fericit şi îmi găsesc calea. Asta trebuie să facă un părinte până la urmă. Să se jertfească, să jertfească liniştea lăuntrică pentru ca fiul sau fiica sau copilul să îşi găsească drumul în viaţă. Şi ea a ştiut să facă lucrul acesta”, a declarat Alexandru Cotescu, potrivit spynews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Valeria Seciu a trăit o frumoasă idilă mai bine de două decenii alături de Octavian Cotescu, asta până la decesul lui fulgerător, în 1985. De atunci, frumoasa actriță a refuzat să se mai căsătorească și asta pentru că dragostea pe care i-a purtat-o soțului ei a fost foarte mare și asta nu i-a mai permis să iubească pe altcineva.

Cum s-au cunoscut cei doi actori

Într-un interviu de acum câțiva ani, actrița a povestit despre momentele din tinerețea sa și a soțului ei, care la început i-a fost profesor. „A fost o experiență foarte interesantă, pentru că el a continuat să-mi fie profesor, dar a făcut-o într-un mod extrem de delicat. N-am simțit în nicio clipă presiune sau o lecție continua”.

O, foarte romantic. Eu eram studenta îndrăgostită moartă de profesorul ei. Dar și profesorul o iubea pe studentă. însă legătura s-a realizat abia dupa absolvire”, a mai detaliat Valeria Seciu.

Numai că, după aproape două decenii petrecute împreună, la doar 54 de ani, Octavian Cotescu a murit în urma unui AVC, considerat a fi provocat de stresul intens al activității sale profesionale.

Marele actor a lăsat în urmă o impresionantă carieră și a marcat profund viața celei mai importante femei din viața sa, Valeria Seciu. Chiar și după ani de la dispariția lui, aceasta a afirmat că Octavian a fost marea ei iubire și că îi va fi mereu recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru ea, potrivit Fanatik.