Controale la MApN, după sesizări făcute la Parchetul Militar și DNA. Ce arată rapoartele
- Nicolae Comănescu
- 26 februarie 2026, 21:23
DNA. Sursa foto: Facebook Radu Miruţă, ministrul Apărării, a anunţat, joi, într-o postare pe contul de Facebook că a primit o parte dintre rapoartele ce au fost întocmite ca urmare a unor verificări dispuse anterior şi a dispus sesizarea Parchetului Militar sau a DNA în mai multe situaţii.
Controale la MApN, după sesizări făcute la Parchetul Militar și DNA. Ce arată rapoartele
Este vorba despre mii de achiziţii directe de la aceeaşi firmă, o cabană construită ilegal şi închiriată pe site-uri de turism sau contracte de muncă suspecte pentru medici, chiar şi la Spitalul Militar Central.
Într-un minister în care urmează să intre sume importante de bani în perioada următoare, se impune o igienizare serioasă, acolo unde este cazul. S-au întors o parte dintre controalele dispuse în săptămânile trecute”, a scris ministrul Apărării pe rețeaua socială.

Radu Miruță. Sursă foto: Facebeook
Construcție ilegală într-o unitate militară
Un caz a fost consemnat în judeţul Bihor, acolo unde a fost construită o cabană ilegală, cu 5 camere şi 3 băi, fără autorizaţie, într-o unitate militară.
„Firma SC Emilian Funghi SRL a primit prin închiriere, de la UM 01232 Oradea, o cazarmă militară, cu scopuri limitate şi bine definite prin contract. În afara acestor scopuri, pe terenul unităţii militare a fost construită o cabană turistică în toată regula (poza in comentariu), fără autorizaţie şi fără ca cineva să intervină. Apoi, a umplut Internetul cu anunţuri de închiriere în mirifică unitate militară”, a spus Radu Miruță.
În acest caz a fost sesizat Parchetul Militar și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere şi dispunerea eliberării terenului.
Posturi fictive la Spitalul Militar Central
O altă situaţie s-a înregistrat la Spitalul Militar Central Bucureşti, unde au fost înfiinţate ilegal, fictiv 5 posturi de medic care nu existau în organigramă.
„Pentru aceste posturi au fost angajaţi medici care lucrau deja în acelaşi spital, ca al doilea loc de muncă. Patru dintre cei cinci sunt medici militari, care nu aveau dreptul la un al doilea contract de muncă tot cu MApN. Situaţia descoperită este una nouă, suplimentară cazului deja cunoscut de la finalul anului trecut şi nu s-a produs sub actuala conducere interimară”, a afirmat ministrul. În acest caz s-a făcut sesizare la DNA.
„Medic care avea prevăzute în contract încă 3,5 ore suplimentare zilnic, peste programul de bază, fără a se putea face dovada pontajului pentru aceste ore”, a transmis Miruţă, despre un caz de la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială. Și acest caz merge la DNA.
Achiziții de la acceași firmă
O altă problemă depistată a fost la Brigada 122 Logistică Muntenia, unde, în interval de 2 ani, au fost realizate 1.083 de achiziţii directe de la aceeaşi firmă.
„Au fost identificate situaţii în care, deşi criteriul de atribuire era «preţul cel mai mic», achiziţia s-a făcut de la aceeaşi firmă, la preţul cel mai mare, în detrimentul altor ofertanţi”, a transmis ministrul, precizând că a fost sesizat Parchetul Militar