Contribuția la Pilonul II de pensii ar putea ajunge la 6% în 2027. Proiectul intră în dezbaterea Senatului
- Bianca Ion
- 24 octombrie 2025, 08:05
Senatul României. Sursă foto: Facebook
Un nou proiect de lege privind reforma sistemului de pensii private prevede majorarea graduală a contribuției la Pilonul II, începând din 2026, pentru a consolida fondurile acumulate de participanți. „Pilonul II de pensii necesită o susținere puternică și accelerată în vederea creșterii considerabile a acumulărilor în conturile individuale ale celor peste 8,4 milioane de participanți, în condițiile în care foarte mulți vor solicita acest drept în aproximativ 5-10 ani”, se precizează în text.
Conform propunerii legislative, contribuția va urca la 5,25% de la 1 ianuarie 2026 și va putea ajunge la 6% începând cu 1 ianuarie 2027, prin modificarea cadrului actual al fondurilor de pensii administrate privat.
Creșterea contribuțiilor la pilonul de pensii, o revenire la planul inițial
Calendarul inițial al legii prevedea majorarea cotelor de la 2% la 6% într-un interval de opt ani de la startul colectării, prin creșteri anuale de 0,5 puncte procentuale. În ultimii 15 ani, acest proces a fost însă blocat prin derogări succesive, din cauza contextelor economice dificile.
„Crizele economice și financiare din ultimii 15 ani au determinat guvernele să adopte derogări și amânări de la implementarea majorării anuale a contribuțiilor individuale”, se arată în expunerea de motive, în condițiile în care „toate prognozele demografice și financiare demonstrau foarte clar că, după anul 2030, sistemul de pensii de asigurări sociale de stat (Pilonul I) va avea mari dificultăți în a asigura o rată decentă de înlocuire a salariului prin pensie”.

Bani. Sursă foto: Pixabay
Necesitatea întăririi Pilonului II
Documentul subliniază că, în următorii ani, un număr considerabil de participanți vor solicita plata pensiilor private, motiv pentru care este indispensabilă accelerarea acumulărilor individuale.
Majorarea contribuțiilor reprezintă și un angajament asumat de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care urmărește „asigurarea viabilității pe termen lung a fondurilor de pensii din cadrul celui de-al doilea pilon”.
Procedura legislativă
Proiectul de lege a fost transmis spre analiză Comisiei pentru muncă și protecție socială și Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat. După votul din Senat, actul normativ va ajunge la Camera Deputaților, care va avea rol decizional.
Dacă propunerea legislativă va fi adoptată și promulgată, prima creștere se va aplica de la 1 ianuarie 2026, iar nivelul de 6% va deveni efectiv începând cu anul 2027.