Conservarea patrimoniului generează cultură și economie

Restaurarea nu înseamnă doar a repera o clădire, ci a reînvia o poveste (sursă foto - arhiva asociației)

Într-un peisaj urban în care volumele de beton se ridică rapid și uniform, conservarea patrimoniului pare adesea o confruntare inegală. Fiecare ornament recuperat, fiecare fragment de fațadă readus la viață devine, astăzi, un mic triumf. Restaurarea nu presupune doar intervenții tehnice asupra unei clădiri, ci redarea unei narațiuni, salvarea unei bucăți din istoria orașului. Pentru că edificiile istorice funcționează ca repere ale memoriei colective, iar în absența lor, orașele riscă să-și piardă identitatea și expresivitatea.

Deși poate părea o inițiativă strict culturală, restaurarea și patrimoniul au efecte directe în plan economic. Studiile realizate în Marea Britanie arată că fiecare liră investită în patrimoniu aduce un beneficiu economic de 1,6 lire în următorii zece ani.

În Franța, fiecare euro donat pentru restaurare generează un impact economic de 21 de euro la nivel local. Iar în Statele Unite, în statul Colorado, între 1981 și 2002, cei 1,5 miliarde de dolari investiți în restaurări au produs salarii în valoare de peste 500 de milioane de dolari și au susținut peste 21.000 de locuri de muncă.

Restaurarea nu înseamnă doar a plăti specialiști în tencuieli vechi, ci a pune în mișcare întregi industrii: turism, construcții, artizanat, educație și comerț. În plus, turismul de patrimoniu este unul dintre cele mai profitabile: vizitatorii atrași de obiective restaurate petrec mai mult timp în orașe și cheltuiesc, în medie, cu până la 78% mai mult decât turiștii obișnuiți.

Un Plan bine pus la punct

Proiectul PLAN 4 este un astfel de exemplu, de data aceasta din București. A luat naștere dintr-o pasiune pentru clădirile istorice, pentru artă și design, dar mai ales dintr-un simț al responsabilității față de patrimoniu.

„În 2015, pe strada Plantelor nr. 4, am descoperit o clădire abandonată, copleșită de iederă și aparent uitată de timp. Însă, pe măsură ce am început să facem cercetări, sondaje și studii, casa și-a dezvăluit comorile: detalii arhitecturale valoroase, fragmente artistice și o structură ce păstra încă amprenta rafinamentului de la sfârșitul secolului al XIX-lea”, declară, în cadrul unui interviu pentru Capital, Sorina Mirea, Președinta Asociației pentru Protejarea Patrimoniului Istoric și Cultural (APPIC).

Sorinei Mirea și echipei sale nu le-a luat foarte mult să realizeze că aveau în față mai mult decât o clădire degradată, ci o poveste care merita reactivată.

Opt ani de restaurare

Restaurarea a fost un proces care a durat opt ani, desfășurat cu meticulozitate și respect pentru autenticitate. Odată finalizate lucrările, casa a fost redată comunitatii, ca vehicul pentru narațiuni istorice și artistice, din trecut sau din contemporan.

Misiunea principală a proiectului PLAN 4 este aceea de a transforma această clădire restaurată într-o rezidență culturală activă și relevantă, care să inspire și să genereze dialog în jurul patrimoniului.

„Pentru noi, patrimoniul nu este doar o temă de conservare, ci un punct de plecare pentru noi forme de expresie, pentru colaborări interdisciplinare și pentru explorări artistice”, spune președinta APPIC.

Restaurarea clădirii de pe strada Plantelor nr. 4 a fost posibilă datorită unei finanțări nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014–2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Pentru comunitate

APPIC și proiectul PLAN 4 se diferențiază printr-o abordare integrată și profund orientată spre sustenabilitate, nu doar fizică, ci și socială. Echipa nu s-a limitat la restaurarea unei fațade sau la un act de conservare izolat, ci a creat un ecosistem activ.

„Am pus accent pe calitatea execuției, pe coerență conceptuală, pe implicarea comunității și pe repunerea clădirii în circuitul public. PLAN 4 nu e doar un spațiu restaurat, ci un model funcțional de regenerare urbană, cu un impact direct asupra vieții culturale locale și a educației pentru patrimoniu”, subliniază Sorina Mirea.

Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU) s-a dezvoltat pe aceleași principii ale valorificării patrimoniului cultural. Încă din 2009, Lucian Vasile a înființat o platformă online de istorie locală pentru județul Ploiești, iar în 2012 a început să facă tururi ghidate pe teme istorice în oraș. Un am mai târziu, a înființat AEDU, un ONG ce organizează acum tururi pietonale, expoziții și care a publicat cărți și albume despre Ploiești.

La pace cu orașul

„Îmi place să cred că ajungem să cădem la pace cu orașul. Pentru că Ploeștiul nu este un oraș precum Brașov, precum Sighișoara, să te impresioneze, să vrei tu să vii la el. Iar azi este foarte frecventă această relație de răceală și chiar de dispreț, de antipatie, de neînțelegere față de un oraș pe care îl percepi gri, monoton, neprimitor, inert. Dar, ajungând să-l cunoști, acum ajungi să-l compătimești, să-l înțelegi, să vezi dincolo de tot ceea ce nu îți oferă orașul”, a spus pentru Capital Lucian Vasile, coordonator AEDU.

Pentru el, tururile pe care le realizează AEDU sunt tururi ale imaginației: „Ne imaginăm că ne plimbăm tocmai prin centrul istoric dispărut. Și folosim planul fotografiei, îi oprim pe vizitatori în fața unor clădiri care nu mai există, ne uităm stânga-dreapta, trecem pe niște străzi care nu mai există în geografia de astăzi a orașului. E un recurs la memorie foarte dificil totuși, pentru că s-a schimbat foarte mult, însă reușim să-l facem, oamenii intră în joc, în povestea noastră, și reușesc să vadă cu ochii minții ceea ce le descriem noi.”

România de patrimoniu

Pe mai departe, echipa de la APPIC își dorește ca, prin Plan 4, să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de vizitatori, care să intre astfel în contact cu un exemplu de bune practici în ceea ce privește restaurarea unui imobil istoric și cărora să le deschidă sau să le sporească interesul pentru cultivarea preocupărilor care omagiază, întrețin și dezvoltă aceste moșteniri societale, istorice și identitare.

Totodată, se dorește și sprijinirea proiectelor artiștilor, producătorilor culturali și oamenilor de educație, prin oferirea unui spațiu de desfășurare cu încărcătură și istoric.

La Ploiești, Lucian Vasile spune că se vor încăpățâna în continuare să facă expoziții, să meargă în școli, să vorbească cu copiii, să facă tururi cu ei. „Încercăm să vorbim cu cât mai multă lume și asta vom face pe mai departe, să povestim într-o manieră cât mai atrăgătoare și să ducem istoria în stradă și să o facem accesibilă”, explică coordonatorul AEDU.

„România are un patrimoniu vast și valoros, dar, cum bine știm, se află încă mult în urmă în ceea ce privește recuperarea, conservarea și valorificarea coerentă a acestuia. Avem progrese punctuale, inițiative locale admirabile și o creștere a interesului public pentru protejarea patrimoniului, însă lipsesc politici unitare și finanțări constante care să integreze patrimoniul în dezvoltarea urbană. Spre deosebire de țări precum Franța sau Germania, unde patrimoniul este văzut ca resursă economică și culturală, în România el rămâne adesea vulnerabil în fața presiunilor imobiliare, a neglijenței administrative, dar și legislative”, conchide Sorina Mirea, președinta Asociației APPIC.