Guvernul obligă RA-APPS să publice lista beneficiarilor imobilelor de stat

Guvernul obligă RA-APPS să publice lista beneficiarilor imobilelor de statClădire RA-APPS. Sursa foto: Arhiva EVZ

Guvernul a adoptat vineri o hotărâre prin care Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) va fi obligată să publice periodic lista beneficiarilor clădirilor și terenurilor aflate în administrarea sa.

Noile reguli vor intra în vigoare după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Măsura introduce obligații extinse de transparență privind utilizarea patrimoniului statului administrat de RA-APPS, instituție care gestionează vile, apartamente, terenuri și alte imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului.

Autoritățile susțin că decizia răspunde interesului public privind modul în care sunt atribuite și utilizate aceste bunuri.

Ce informații va publica RA-APPS

Potrivit hotărârii adoptate de Executiv, RA-APPS va publica de două ori pe an, pe 10 iunie și 10 decembrie, lista completă a imobilelor aflate în administrarea sa. Informațiile vor rămâne disponibile pe site-ul instituției timp de șase luni.

În cazul persoanelor juridice care utilizează aceste imobile, vor fi publicate:

  • numele firmei;
  • adresa imobilului;
  • suprafața construcției și a terenului;
  • tipul contractului încheiat;
  • modalitatea de atribuire;
  • data începerii și încetării contractului;
  • valoarea contractului, dacă este cazul.

Pentru persoanele fizice vor fi afișate adresa imobilului, suprafața acestuia, modalitatea de atribuire, durata contractului și prețul stabilit.

În situația imobilelor neocupate, RA-APPS va publica adresa și suprafața acestora.

Excepții pentru instituțiile din sistemul de apărare și siguranță națională

Actul normativ prevede o serie de excepții. Nu vor fi făcute publice informațiile referitoare la imobilele puse la dispoziția instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

De asemenea, sunt exceptate proprietățile utilizate de persoane aflate sub protecția legală a acestor instituții.

Lista mașinilor și situația lucrărilor vor deveni publice

Noile reguli nu vizează doar patrimoniul imobiliar. RA-APPS va publica trimestrial, pe 10 martie, 10 iunie, 10 septembrie și 10 decembrie, lista mijloacelor de transport pe care le deține.

Documentele vor include marca, modelul și anul fabricației pentru fiecare vehicul.

RAAPPS, Guvernul

Sursa foto: Arhiva EvZ

Totodată, instituția va avea obligația de a publica lunar situațiile lucrărilor decontate pentru reparații, utilare, mobilare, construcții și renovări. Aceste informații vor trebui afișate până la data de 15 a fiecărei luni pentru perioada precedentă.

Cum sunt folosite veniturile din chirii

Destinația sumelor obținute din chirii diferă în funcție de regimul juridic al proprietății.RA

Pentru imobilele aflate în proprietatea publică a statului, RA-APPS reține 50% din chiria încasată pentru administrare, întreținere și reparații, iar restul de 50% este virat la bugetul de stat.

În cazul proprietăților aflate în domeniul privat al statului, veniturile din chirii rămân integral la dispoziția regiei și sunt utilizate pentru autofinanțare, investiții și cheltuieli de funcționare.

Guvernul invocă necesitatea unei transparențe mai mari

Guvernul a transmis că introducerea obligațiilor de publicare urmărește creșterea transparenței privind activitatea de închiriere a imobilelor aflate în administrarea RA-APPS.

Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că utilizarea patrimoniului public trebuie să fie vizibilă pentru cetățeni și că publicarea acestor informații va permite verificarea modului în care sunt gestionate proprietățile statului.

Potrivit acestuia, măsura are scopul de a elimina suspiciunile privind existența unor contracte preferențiale sau a unor condiții de utilizare care nu au fost până acum cunoscute publicului.

La rândul său, USR a amintit că a susținut în ultimii ani mai multe demersuri publice și juridice pentru transparentizarea modului în care este administrat patrimoniul RA-APPS.