Guvernul obligă RA-APPS să publice lista imobilelor și a beneficiarilor
- Iulia Moise
- 14 mai 2026, 14:34
imobil RAAPPS / sursa foto: arhiva EVZRegia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) va fi obligată să publice lista completă a imobilelor pe care le administrează şi informaţii despre beneficiarii acestora, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pus în consultare publică joi de Secretariatul General al Guvernului.
Măsura vizează creşterea transparenţei privind folosirea patrimoniului public administrat de RA-APPS, instituţie care gestionează vile de protocol, apartamente, terenuri şi alte proprietăţi ale statului. Potrivit proiectului, informaţiile vor deveni accesibile publicului pe site-ul oficial al regiei.
Ce informaţii vor deveni publice
Conform proiectului aflat în transparenţă decizională, RA-APPS va trebui să publice detalii despre fiecare imobil administrat şi modul în care acesta este utilizat.
Românii vor putea vedea cine foloseşte respectivele proprietăţi, tipul contractelor încheiate, dacă imobilele au fost atribuite direct sau prin licitaţie, valoarea contractelor şi durata acestora.
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a declarat că proiectul urmăreşte eliminarea lipsei de transparenţă privind patrimoniul statului.
„Am promis că facem lumină. Ani la rând, patrimoniul RA-APPS a fost tratat ca un secret de stat pentru privilegiaţi. Vile, apartamente, spaţii de protocol şi terenuri aflate în proprietatea statului au fost oferite prin tot felul de contracte şi aranjamente despre care românii au aflat prea puţin sau deloc”, a afirmat acesta.
Oficialul a adăugat că publicarea informaţiilor este necesară pentru a clarifica modul în care sunt administrate proprietăţile publice.
„Dacă folosirea patrimoniului public este corectă şi legală, atunci nu ar trebui să existe nicio problemă ca aceste informaţii să fie publice”, a precizat Dan Reşitnec.
Demersuri anterioare privind transparenţa RA-APPS
Potrivit comunicatului transmis de USR, proiectul de hotărâre vine după mai multe iniţiative publice şi acţiuni în instanţă legate de transparenţa activităţii RA-APPS.
Ionuț Moșteanu a solicitat desecretizarea contractului privind lucrările de renovare desfăşurate la vila de protocol din Aviatorilor 86 şi a cerut publicarea listei persoanelor care locuiesc în imobilele administrate de regie.
De asemenea, Diana Buzoianu a deschis o acţiune în instanţă împotriva RA-APPS pentru publicarea aceleiaşi liste. Potrivit USR, aceasta a câştigat procesul în primă instanţă, iar RA-APPS a formulat recurs.
Dan Reşitnec a susţinut că măsurile care nu au putut fi obţinute anterior prin demersuri individuale sunt acum asumate la nivel guvernamental.
Când va intra în vigoare măsura
Hotărârea de Guvern va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Ulterior, RA-APPS va avea obligaţia să publice listele complete într-un format accesibil publicului, în termenele stabilite prin actul normativ.
Proiectul se află în prezent în consultare publică, etapă în care pot fi formulate observaţii şi propuneri înainte de adoptarea formei finale.