Condamnarea care a ruinat o viață. Povestea reală care a devenit o tragedie demnă de teatru

Sursa foto Pixabay

Cazul lui Marcel Țundrea este considerat de Parchetul General drept „cea mai mare eroare judiciară din istoria justiției române”. A petrecut 12 ani în închisoare pentru o crimă atroce care, în cele din urmă, s-a dovedit că nu îi aparținea. A fost achitat post-mortem, dar abia după ce adevăratul autor, un recidivist, a fost identificat cu ajutorul testelor ADN. Povestea a fost transpusă și într-un spectacol de teatru documentar, jucat la Teatrul Apropo din București, sub titlul „Cazul Țundrea”.

Dispariția Mioarei. Fata avea doar 14 ani

Pe 16 iunie 1992, Mioara Ghelasie, o adolescentă din satul Pojogeni (județul Gorj), a plecat la pârâu, unde obișnuia să spele rufe. Nu s-a mai întors. Fratele ei și un consătean, Gheorghe Avram, au fost ultimele persoane care au văzut-o în viață. După două zile, trupul ei a fost găsit: fusese agresată și ucisă prin sufocare.

La patru zile după dispariție, Marcel Țundrea a intrat în atenția anchetatorilor. A fost remarcat pe stradă de un ofițer de poliție venit să coordoneze ancheta. Ulterior, o femeie din sat a spus că e „violent” și „s-a certat cu nevasta”. Fără nicio probă directă, anchetatorii au început să-l investigheze, folosind ca punct de plecare informații despre viața sa personală: divorțul, concedierea, consumul de alcool, exmatriculările din facultate.

Lanțul probelor care au dus la condamnare

Cazul s-a construit aproape exclusiv pe circumstanțe și deducții:

Leziuni suspecte. La un control medical, legistul a notat că pe corpul lui Țundrea existau „leziuni care puteau fi cauzate de un raport sexual forțat”. Bărbatul a explicat că și le provocase singur, dar explicația lui a fost ignorată.

Urme biologice. În locuința mamei lui Țundrea s-au găsit haine pătate cu sânge de grupa A II, identică cu cea a victimei. Dar această grupă este comună la peste 40% din populație.

Publicații obscene. Anchetatorii au prezentat colecția de reviste pentru adulți ca dovadă a unui comportament deviant.

Alibiul ignorat. Cinci martori au confirmat că Țundrea a plecat cu trenul din sat în dimineața crimei, la ora 10.25. Fata era încă în viață la acea oră. Niciunul dintre acești martori n-a fost audiat.

O mărturie falsă. O martoră a susținut că l-a văzut pe Țundrea fugind din zona unde fusese găsit trupul Mioarei. Mai târziu s-a aflat că fusese influențată să mintă.

Condamnare și 24 de cereri de revizuire. Eliberarea, după 12 ani de detenție. Marcel Țundrea, achitat post-mortem

În mai 1993, Tribunalul Gorj l-a condamnat la 25 de ani de închisoare. Instanța supremă a menținut decizia. Din spatele gratiilor, Țundrea a făcut 24 de cereri de revizuire, toate respinse.

Abia în 2004, la solicitarea Parchetului General, s-a realizat o analiză ADN a probelor recoltate în 1992. Rezultatul: ADN-ul de pe corpul victimei nu îi aparținea lui Marcel Țundrea. A fost eliberat în mai 2004, după 12 ani de închisoare, și a început procesul de revizuire.

Procesul a durat cinci ani și jumătate. Între timp, Marcel Țundrea s-a îmbolnăvit grav în închisoare și a murit în ianuarie 2007, din cauza unui cancer pulmonar. Pe 18 noiembrie 2009, Înalta Curte l-a achitat definitiv. Decizia a venit post-mortem.

Despăgubiri simbolice pentru o viață distrusă. Cine era adevăratul criminal

Fiica lui Marcel Țundrea a cerut despăgubiri de 12 milioane de euro. A primit 5.000 de euro, sumă considerată de instanță „o reparație morală corespunzătoare”.

Gheorghe Avram, ultimul care a văzut-o pe Mioara în viață, a fost identificat ulterior, prin aceeași expertiză ADN. El mai comisese o crimă în 1995, în care a ucis un bărbat. Pentru uciderea Mioarei Ghelasie, a fost trimis în judecată în 2011 și condamnat la 25 de ani. A fost liberat condiționat în 2017.

Teatru-document: povestea transpusă pe scenă

La Teatrul Apropo din București, povestea lui Marcel Țundrea a devenit subiectul unui spectacol cutremurător. Sub forma unei anchete live, piesa reconstruiește pas cu pas drama acestui dosar judiciar, pornind de la documente reale, stenograme și mărturii. „Am fost îngroziți de realitatea crudă în care trăim și pe care o acceptăm orbește”, spune echipa artistică. „Această poveste cumplită scoate la iveală o întreagă istorie a decadenței morale, a abuzului în serviciu și a nedreptății.”