SCANDALOS! Cine plătește pentru ERORILE JUDICIARE? Marcel ȚUNDREA, 12 ani după gratii NEVINOVAT. Adevăratul criminal, ELIBERAT după cinci ani

SCANDALOS! Cine plătește pentru ERORILE JUDICIARE? Marcel ȚUNDREA, 12 ani după gratii NEVINOVAT. Adevăratul criminal, ELIBERAT după cinci ani

Scandalos! Cel mai nedrept caz din justiţia românească are un nou episod... de nedreptate crundă. În timp ce nevinovatul a stat închis 12 ani pentru o crimă pe care nu a comis-o, asasinul a fost eliberat marți după cinci ani de detenţie. Este vorba despre „cazul Ţundrea”, un caz devenit emblematic în România pentru nedreptatea făcută unui om nevinovat. Mai exact, al unui bărbat care a făcut puşcărie nevinovat pentru moartea unei fete de 14 ani. Deși a fost despăgubit pentru faptul că i s-a furat viața, Marcel Țundrea nu a mai apucat să se bucure, căci a murit la scurt timp după ce a fost pus în libertate.

Decizia definitivă de eliberare a lui Gheorghe Avram, adevăratul criminal, a fost luată astăzi de magistrații Tribunalului Gorj. În fapt, ei au menținut decizia Judecătoriei Târgu Jiu. Gheorghe Avram a fost condamnat în 2012 la 25 de ani de închisoare pentru că în 1992 a violat și ucis o fetiță de 14 ani.

Inițial, anchetatorii l-au acuzat pe Marcel Țundrea pentru aceste fapte, iar bărbatul a stat 12 ani în închisoare pe nedrept. Abia în 2004 un test ADN a dovedit că nu Marcel Țundrea este cel care a comis faptele îngrozitoare.

Marceș Țundrea sau o viață furată pe nedrept

1992 a fost anul care a schimbat pentru totdeauna soarta unui bărbat modest din Gorj. Un sfert de secol a primit ca pedeapsă Marcel Ţundrea pentru o crimă comisă de altcineva. O fetiță fusese găsită moartă în albia unui râu din Cărbuneşti, satul lui Ţundrea. Declaraţiile bâlbâite ale unui martor şi lipsa tehnologiei l-au condamnat la ani grei de temniţă.

„I s-au luat nişte declaraţii unei bătrâne care a spus că i se pare că l-a văzut pe Ţundrea la locul faptei. Singurul lui ghinion a fost coincidenţa de grupă sanguină - A2 el, A2 victima. Această tehnică înapoiată l-a dus pe Ţundrea după gratii”, a explicat Liliana Clima, avocatul lui Marcel Țundrea.

Din închisoare, Marcel Țundrea şi-a susţinut nevinovăţia cu fiecare ocazie. După 12 ani, când tehnica a avansat, un test ADN a demonstrat că nu el este ucigaşul cu sânge rece. A fost eliberat, însă un an mai târziu s-a stins, răpus de bolile căpătate după gratii.

„A luat bătaie acolo cât nu a luat în viața lui ca să recunoască. Ultima oară când a venit de la puşcărie tuşea foarte mult”, a spus Nicu Cocheci, vărul lui Marcel Țundrea.

Fiica bărbatului a vrut să facă dreptate măcar după moartea tatălui ei. Astfel că a cerut despăgubiri pentru suferinţa îndurată de bărbat. După ani de procese a venit şi sentinţa la Curtea de Apel Craiova. Statul român o despăgubeşte cu 5.000 de euro. Mai exact, un euro pentru fiecare zi de închisoare, deşi familia a cerut 12 milioane de euro.

 

CAZUL ŢUNDREA. S-a făcut dreptate: 22 de ani de închisoare pentru adevăratul violator

 

„Despăgubirea acordată este inechitabilă şi deloc în acord cu prejudiciul suferit, această situaţie a distrus o familie”, a spus avocatul Giani Militaru.

Adevăratul criminal, un vecin al fetei omorâte

Adevăratul criminal era un vecin al fetei, Gheorghe Avram, care a ajuns în cele din urmă după gratii. Avram a fost depistat abia după ce a comis altă crimă, iar prin testul ADN s-a demonstrat că el este și autorul crimei pentru care Țundrea a stat nevinovat după gratii în cea mai mare nedreptate din istoria justiției din România.

Cea mai gravă eroare judiciară din România a fost reparată. Ţundrea, dreptate de dincolo de mormânt!

 

„Cu greu recunoaşte sistemul când greşeşte în România. Sunt infracţiuni, cum este cazul domnului Ţundrea, unde există persoane vinovate care scapă nepedepsite, deci faptul că sistemul nu funcţionează cum trebuie afectează şi victimele infracţiunii”, spune Diana Olivia Hatneanu, avocat specializat în drepturile omului.