Ciucu a anunțat primele restructurări în Primăria Capitalei și majorarea biletelor STB. Lista completă

Ciucu a anunțat primele restructurări în Primăria Capitalei și majorarea biletelor STB. Lista completăCiprian Ciucu. Sursă foto: Facebook

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că situația bugetului Capitalei este dezastruoasă și că problema are un caracter structural. El a precizat că în prezent bugetul pentru luna ianuarie este extrem de redus, aproximativ cinci milioane de lei, ceea ce pune administrația într-o situație dificilă.

„În momentul de faţă mai aveam undeva la 5 milioane în buget, pe luna ianuarie. Sunt oameni care au mai mult de 5 milioane în conturi. Este un buget de bazar, dar un buget care se negociază în coaliţie. Şi eu voi pleda în acest moment pentru o formulă bugetară echilibrată între Primăria Municipiului Bucureşti şi sectoare, în raport cu competenţele şi responsabilităţile pe care le avem fiecare, care o să fie predictibilă pe 10 ani de zile”, a afirmat Ciprian Ciucu la Antena 3 CNN.

Ciprian Ciucu: Putem fi executaţi dacă nu plătim aceste datorii

Primarul general a mai spusv că situația financiară este complicată și a explicat că fostul primar, Nicușor Dan, nu a mințit în legătură cu plata datoriilor, însă acestea s-au acumulat constant: „Domnul Nicuşor nu a minţit când a spus că a plătit datorii. Numai că s-au acumulat alte datorii. Aici este problema”.

Potrivit primarului, STB are datorii către ANAF de aproximativ 1,5 miliarde de lei, datorii aferente contribuțiilor salariaților, în timp ce Primăria Capitalei nu a plătit integral subvențiile către STB. „Putem fi executaţi dacă nu plătim aceste datorii. Ceea ce pot să vă zic este că, nu ştiu, poate o să opereze ANAF Serviciul de Transport Public în Bucureşti, dacă o să nu ia tramvaiele şi autobuzele”, a explicat Ciucu.

Situația financiară dificilă se regăsește și la Termoenergetica, unde datoriile au crescut constant: „Deci 3 miliarde în acest moment sunt numai datorii ale companiilor municipale către stat, către ANAF”.

Restructurări și majorări de prețuri la STB

Ciprian Ciucu a declarat că va lua decizii dure pentru redresarea bugetului: „Adică vor fi restructurări. Probabil or să crească şi preţul la abonamentele şi biletele STB. Eu o să fac tot ce ţin de mine şi nu o să stau cu mâna întinsă la Guvern”.

Controlor STB

Sursa foto: Facebook/Stelian Bujduveanu

Primarul general a anunțat și primele patru instituții care vor fi desființate: „Pot să anunţ acum că pun pe masa Consiliului General desfiinţarea a patru instituţii pe care le avem. Sunt nişte instituţii aşa zis culturale sau sociale, care produc foarte multe datorii din faptul că au sediile închiriate, au diferite consumabile, nu produc ceva în urmă”.

Este vorba despre Centrul pentru seniori și Centrul pentru tineret, care dublează activitatea cu structurile din sectoare: „Nu au nicio funcţionalitate, dublează activitatea, se va închide”.

O altă instituție care se va închide este Centrul Cultural Lumina, care va fi absorbit de Arcub, precum și Expo Arte: „Aici este doar începutul”.

2
4