Conținutul depeșelor adaugă alte cîteva note ale victoriei, pentru a face din ea un Breaking news planetar: Volodimir Zelensky un ageamiu desăvîrșit într-ale politicii.

S-a afirmat înainte de înscrierea în cursă printr-un serial tv de comedie în care a interpretat rolul unui mărunt profesor de Istorie care ajunge printr-o întîmplare președintele Ucrainei și face și drege pe placul poporului, mai ceva decît Alexandru Ioan Cuza din scrierile publicitare gen Ocaua lui Cuza. A învins în al doilea tur pe nimeni altul decît președintele în exercițiu, Petro Poroșenko, politician cu douăzeci de ani vechime pe scena publică din Ucraina.

 Acestor note, scoase în evidență de presa lumii, pentru a marca surpriza produsă de alegerile prezidențiale din Ucraina, noi, care încercăm să trecem dincolo de senzaționalismul ieftin, le adăugăm altele, menite a ne oferi o imagine a întîmplării din Ucraina:

Nu numai Petro Poroșenko e victima lui Zelensky, dacă ar fi să vorbim de un eșec al politicienilor de tradiție, dar și Iulia Timoșenko, pînă nu demult un fel de Codruța Kovesi a Ucrainei pentru propaganda sub acoperire de gazetărie a serviciilor secrete din Vest.

Petro Poroșenko și Iulia Timoșenko, umiliți de aceste prezidențiale, au fost și sînt oamenii Vestului în Ucraina de după Maidan, de o supunere la toate poruncile din cancelariile occidentale echivalentă necrînirii unui iobag din Rusia țaristă.

E greu de crezut că într-o țară de importanța geostrategică a Ucrainei, Marile Puteri, în frunte cu America, ar fi permis poporului ucrainean să voteze un actor de comedie, confundînd candidatul din realitate cu personajul din serial. Volodimir Zelensky a fost acceptat, dacă nu chiar impus de Marile Puteri. Numai că asta a însemnat sacrificarea fără milă a celor două slugi îmbătrînite în datul cu mopul prin sufrageriile Stăpînilor. Avertisment pentru toți cei din România, în frunte cu Klaus Iohannis, care se iluzionează că hărnicia lor de a face temenele Stăpînilor vremelnici ai lumii le va garanta supraviețuirea în fruntea bucatelor. Stăpînii de azi ai Lumii, prin nimic deosebit de Stăpînii de ieri și de alaltăieri, Otomani, Romani, Perși, te sacrifică din scurt dacă asta o cer interesele lor. Deși alegerile din Ucraina sînt de o importanță majoră și pentru noi, românii, fie și pentru că avem graniță cu această fostă republică sovietică, în presa și în politica din România, rezultatul n-a avut prea mare ecou. Nu mai glosez asupra infantilismului unei opinii publice interesate de păruiala de maidan dintre partidele noastre politice, păruială din timpul zilei, pentru că seara și chiar noaptea, bătăușii se întîlnesc la un pahar de vin și la o nouă afacere bănoasă. Întreaga presă interbelică răsună de lamentațiile lucizilor la această mentalitate românească de provincie a prezentului planetar.

Cei care s-au ocupat de acest rezultat au descoperit în el felurite semnificații. Bogdan Iacob, de la Inpolitics.ro, și-a amintit că în 5 octombrie 2010 a scris un comentariu intitulat Lecția clovnului care a Cîștigat alegerile din Brazilia: „Ridendo castigat mores, rîzînd biciuiești moravurile, spunea înțeleptul cîndva. O lecție pe care nu au învățat-o politicienii români, cu 2-3 excepții notabile, dar pe care a folosit-o din plin clovnul Tirirică din Brazilia, cu rezultatele de acum cunoscute. Concluzia ar suna cam așa: dragi candidați, concediați-vă consilierii politici care și așa vă toacă banii inutil, și angajați-vă, mai bine, 2-3 stand-up comedianți care să vă ajute la discursuri. Merită.”

De la apariția acestui articol au trecut nu doar 9 ani, dar și două alegeri parlamentare și o alegere prezidențială. Cu excepția lui Crin Antonescu niciun politician n-a mărturisit vreo vecinătate cu umorul. Iar anul acesta, judecînd după campania electorală desfășurată de PNL și USR, se poartă încrîncenarea, ura, înjurătura de mamă, corespondentul în politic al huliganismului stradal practicat de Mălin Bot sub privirile polițiștilor aflați în subordinea tot mai diafanei Carmen Dan. Bogdan Iacob a republicat textul din 2010 pentru a sublinia că victoria lui Zelinski în Ucraina confirmă rolul umorului în victoriile electorale. Cînd m-a sunat pentru a-mi atrage atenția asupra faptului, i-am răspuns că adevărul cu simțul umorului e valabil și în Intelligence. Cel puțin așa m-a convins Florian Bianu în excelenta sa carte pe cale de tipărire Mihai Caraman un spion român în meandrele Războiului Rece, care invocă pe o probă de simț al umorului pentru cei ce vor să devină KGB-iști.

Nu știu ce-au gîndit și ce gîndesc alți comentatori ai actualității despre alegerile din Ucraina.

Nu exclud ca unii să fi tras de aici concluzia, pentru alegerile prezidențiale din România de anul acesta, că ar putea fi cîștigate de o vedetă tv. Florin Călinescu, zic eu, îl bate pe Volodimir Zelinsky nu numai la talent, dar și la concepție politică. E posibil ca și alte vedete tv să aibă cîștig de cauză dacă s-ar înscrie în cursa de la noi. Evident, după ce ar face ca Marile Puteri să le dea acceptul: Rareș Bogdan, Mircea Badea, Mihai Gâdea.

Pe mine rezultatul din Ucraina m-a făcut să-mi amintesc un comentariu de pe cristoiublog.ro publicat în 1 martie 2019 sub titlul O carte despre o posibilă Diversiune Macron la prezidențialele din 2019. Atrăgeam atenția în acest comentariu asupra cărții publicate în Franța de Radu Portocală sub titlul Le vague tonitruant suivi de Le vrai par la loi. Eseul, pentru că despre un eseu e vorba, se ocupă de victoria lui Emmanuel Macron la prezidențialele din Franța, urmată la scurt timp de victoria partidului său La République En Marche, la parlamentare. Radu Portocală arăta că surpriza Macron și-a avut temelia într-un fenomen numit la ora actuală Postpoliticul: „Ce este post-politicul? Greu de spus deocamdată, pentru că sîntem doar la primele lui gîngureli. Ar fi vulgar să credem că este doar o acțiune de demolare. Cuvîntul de ordine, cel al vremurilor noi, ar fi mai degrabă : abandonați ceea ce a fost pentru a crea ceea ce nu va mai fi. A abandona, iată cu ce momește acest proiect post-politic. Să schimbi aerul, cu orice preț.” Ce este Postpoliticul?

O nouă iluzie, deocamdată cu mare putere de seducție, deoarece nu și-a dovedit falimentul, pentru că n-a fost verificată în realități. Iluzia că salvarea vine de la cei care n-au făcut deloc politică pînă acum. Aceștia seduc electoratul atît prin campania antisistem, cît și prin identificarea cu alegătorul de regulă ageamiu. Dacă a putut ajunge președinte cineva din afara clasei politice, identificate cu Gașca, atunci oricare dintre noi are șanse de a conduce țara. Președintele din serialul ucrainean interpretat de Volodimir Zelensky răspunde nevoii de o nouă iluzie. Aceea că un om din afara sistemului, respins chiar de sistem, pentru că nu e din gașcă, poate face ceea ce n-au putut face politicienii tradiționali. Postpoliticul s-a manifestat nu numai în cazul Macron. El s-a manifestat și în cazul Donald Trump din America și în cazul Beppe Grillo din Italia, și în cazul din Zuzana Caputova din Slovacia.

Lipsa de experiență a fost dublată, în campanie, de absența unei identificări politice. Scrie Radu Portocală despre candidatul Macron:

„Fiind aproape întotdeauna un cvasinecunoscut (avantaj enorm în situația dată) este posibil ca de acum înainte să i se atribuie toate intențiile, și cu atît mai bine dacă ele merg în direcții divergente: să pescuiești în dreapta și în stînga implică o doză considerabilă de imprecizie. Cu cît îi înțelegem mai puțin proiectele, cu atît riscăm mai mult să credem că ele răspund așteptărilor noastre, tuturor așteptărilor.”

A făcut altceva Volodomir Zelensky? De ce a putut promite în dreapta și-n stînga?

Pentru că nu aparținea unui partid. Dacă ar fi fost candidatul unui partid, i-ar fi fost imposibil să sară peste programul partidului, peste orientarea de ansamblu.

Bogdan Iacob se întreba ce vedetă cu umor s-ar putea înscrie în cursă pentru a deveni președintele României? Eu însă, văzînd în rezultatul alegerilor din Ucraina, fenomenul Postpoliticului, mă întreb cine din afara politicii s-ar putea înscrie la noi în cursă și mai mult ar putea să-l bată pe președintele în exercițiu?

Cum cine?

Așa cum am mai scris și am mai zis, Codruța Kovesi.

Cel puțin în ce privește acceptul Marilor Puteri de a fi candidatul din afara Sistemului care să devină președintele României nu cred că există vreo îndoială. Klaus Iohannis știe asta.

De aceea s-a dat peste cap s-o trimită pe Codruța Kovesi la Bruxelles ca procuror european.

Fără să-și dea seama că dacă el va sta prost în sondaje înaintea campaniei prezidențiale, Codruța Kovesi se va înscrie în cursă și dacă ar fi nu procuror european, ci secretar general NATO.

 

Te-ar putea interesa și: