Denis Maliuska, Ministrul Justiției al Ucrainei: „Toți deținuții condamnați pentru omor vor fi mobilizați și trimiși imediat pe front”

Denis Maliuska, Ministrul Justiției al Ucrainei: „Toți deținuții condamnați pentru omor vor fi mobilizați și trimiși imediat pe front” Sursa foto: facebook

Ministrul Justiției la Ucrainei, Denis Maliuska, propune mobilizarea tuturor persoanelor condamnate pentru omor și trimiterea lor imediată pe front, informează BucPress. El a făcut această declarație în cadrul unei emisiuni televizate, de pe canalul „Rada”.

„Cei care știu să omoare ar fi mai eficienți ca militari pe front, decât cei care nu au ucis niciodată și mai siguri decât cei care au jefuit, timp de zeci de ani, și apoi li s-a dat o armă de asalt”, a declarat Maliuska, conform bucpress.eu.

El a precizat că toți cei condamnați pentru omor vor fi mobilizați și trimiși imediat pe linia frontului. „Deținuții vor fi repartizați în unități separate, conform schemelor existente. Acestea vor fi cu siguranță unități situate pe linia frontului sau în apropierea acesteia”, declară ministrul ucrainean al Justiției, citat de BucPress. Maliuska recunoaște că Ministerul Justiției din Kiev își propune să reducă numărul persoanelor care au comis infracțiuni mai puțin grave din instituțiile de corecție, în același context.

Altfel, în premieră de la începutul războiului, Ucraina a lansat atacuri în Rusia folosind rachete cu rază lungă de acțiune, furnizate de SUA.

Ucraina folosește rachete balistice cu rază lungă de acțiune în atacuri asupra Rusiei Oficialii americani au confirmat că Ucraina a început să folosească împotriva Rusiei rachete balistice cu rază mai lungă de acțiune. Aceste arme au fost furnizate în secret de SUA, ca parte a unui pachet anterior de sprijin furnizat la început de lună.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit BBC, acest lucru nu a fost făcut public pentru a menține „securitatea operațională" a Ucrainei.

Până în prezent, rachetele au fost folosite pentru a lovi ținte rusești în Crimeea ocupată.

SUA continuă să trimită arme

Președintele Joe Biden a semnat miercuri un nou pachet de sprijin economic și militar pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari.

Astfel, se așteaptă ca mai multe arme americane să fie trimise în curând

După cum a confirmat și un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, rachetele care au fost deja furnizate sunt versiunea cu rază de acțiune mai lungă a ATACMS.