O avocată de 60 de ani a câștigat concursul Miss Buenos Aires. Femeia speră să ajungă la Miss Univers
- Mădălina Sfrijan
- 25 aprilie 2024, 15:56
Alejandra Marisa Rodríguez este o avocată și jurnalistă în vârstă de 60 de ani din Buenos Aires. Cu un aspect fizic impecabil, femeia a câștigat titlul de Miss Buenos Aires. Mai mult, aceasta s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina. Astfel, aceasta ar urma să concureze cu manechinele de 18 și 20 de ani.
O femeie de 60 de ani, concurentă la Miss Argentina
Încă de la prima ediție din anul 1958, concursul Miss Univers avea reguli stricte pentru participante. începând de anul trecut, limita de vârstă pentru cele care vor să intre în competiție a fost eliminată. Astfel, numeroase femei de peste 35 de ani s-au înscris în cursa pentru marele titlu la capitolul frumusețe.
Alejandra Marisa Rodríguez s-a numărat printre prezențele feminine care s-au aventurat în astfel de competiții. Cu un aspect fizic impecabil, aceasta a decis să concureze cu tinerele de 18 și 20 de ani.
A câștigat un prim titlu important de frumusețe
Dincolo de concurența acerbă din acest domeniu, Alejandra Marisa Rodríguez a reușit să câștige concursul Miss Buenos Aires. Astfel, aceasta s-a calificat pentru competiția Miss Argentina. După această victorie, Alejandra a devenit virală pe rețelele sociale.
„Sunt foarte încântată și onorată că am câștigat titlul de Miss Buenos Aires 2024. Vreau să le arăt tuturor femeilor că frumusețea nu are vârstă și că putem sparge bariere”, a declarat Rodríguez.
Femeia de 60 de ani se pregătește pentru a ajunge la Miss Argentina
Cu toate că a primit deja un titlu important, femeia de 60 de ani nu vrea să se oprească în acest punct. Avocata v-a concura și la Miss Argentina, însă vrea să ajungă și la Miss Univers.
„M-am antrenat fizic, am lucrat la încrederea mea și mi-am îmbunătățit abilitățile pentru scenă. Am vrut să arăt că puterea feminină nu are limite. Cred că judecătorii mi-au văzut încrederea și pasiunea de a reprezenta femeile din generația mea. Sunt hotărâtă să lupt pentru coroana de Miss Univers Argentina 2024. Frumusețea nu are termen de valabilitate, pentru a fi frumoasă trebuie doar să ai încredere în tine și să fii autentică”, a mai spus ea.
Avocata a mărturisit că urmează o dietă echilibrată și se antrenează zilnic pentru a avea un tonus de invidiat.