Recent a avut loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru adoptarea Raportului de activitate pe anul 2023. Liniile esențiale ale documentului – așa cum au fost ele prezentate în mass media – au provocat disensiuni și interpretări diametral opuse. Ce se întâmplă?

Moștenirea risipită.

Acum treizeci de ani, la Budapesta, Ucraina, Statele Unite, Marea Britanie și Rusia semnau un Memorandum prin care Ucraina primea unele garanții, în schimbul predării arsenalului nuclear moștenit de la Uniunea Sovietică. Între timp Rusia a descoperit că ”Ucraina nu există”, deci garanțiile nu-și au rostul: a trimis tancurile. Statele Unite și Marea Britanie au sprijinit Statul agresat, dar între timp SUA s-au răzgândit și vreme de șapte luni i-au lăsat pe ruși ”să facă ce dracu vor” în Ucraina. Șeful CIA, domnul Burns, avertiza deunăzi că Ucraina se află în pragul unei “înfrângeri catastrofale”. Nu se știe dacă deblocarea tardivă a fondurilor mai poate salva ceva: oficialii ruși jubilează deja la perspectiva ”unei înfrângeri mai rușinoase pentru America decât cea din Afganistan”. 

Oricum, încă o înfrângere nu schimbă esența problemei: punând sub semnul întrebării propriile lor angajamente internaționale, americanii risipesc moștenirea lui Ronald Regan. Iar în ultima perioadă, politicienii americani nu s-au sfiit să pună sub semnul întrebării chiar și Articolul 5 al Tratatului NATO, context în care Wall Street Journal și think-tank-ul ISW avertizează că agresiunea rusească va pune frontierele României, Poloniei, Ungariei și Slovaciei sub amenințarea unui atac terestru, pentru prima oară de la prăbușirea URSS.

În ce privește România, Congresul SUA a votat o Rezoluție care declară regiunea Mării Negre ”zonă de interes major” pentru americani, dar un studiu recent NATO/Fundația Friedrich Naumann apreciază că „Turcia, care controlează Strâmtorile și care aplică prevederile Convenției de la Montreux, nu vrea o prezență mai mare aliată în Marea Neagră, unde se bucură de un condominion, un control reciproc cu rușii, pe care vor să-l mențină”. Cum Austria, Ungaria și Serbia sunt tot de partea Kremlinului, în caz de criză aliații – dacă vor considera potrivit, dacă vor binevoi – ar trebui să ne vină în ajutor pe drumurile din Balcani, datând de pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Tot pe Armata română ar trebui să ne bizuim, dar...

Se caută vinovați.

Pentru guvernanți, situația determină o timidă trezire la realitate: întrucât România nu a cheltuit decât 1,6% din PIB pentru Apărare, nu i se va aplica Articolul 5 al Tratatului NATO, ba chiar Rusia va fi ”încurajată să facă ce dracu vrea” cu România. Starea dotării Armatei române fusese discutată cu alt prilej, așa încât reuniunea CSAT de săptămâna trecută s-a concentrat pe moralul Armatei și percepția populației asupra militarilor români, în eventualitatea unei prăbușiri a sistemului nostru de alianțe, ca în 1917 sau 1940.

Concluzia CSAT e că spionii Moscovei au subminat încrederea românilor în Armată și în alianțele României: „Acțiunile întreprinse de serviciile de informații ostile intereselor naționale au vizat subminarea, prin dezinformare și propagandă a încrederii românilor în Armată și aliați, în factorul decizional și în capacitatea instituției militare naționale de a-și îndeplini misiunile, prin derularea unor acțiuni asociate agresiunilor informaționale”. În ce privește alianțele, tocmai am văzut cine anume subminează încrederea românilor, polonezilor, ungurilor, slovacilor și mai ales balticilor în actualul sistem de alianțe al Occidentului – nu insistăm.

În ce privește încrederea românilor în Armată, o bună parte a comentatorilor este de opinia doamnei Sabina Fati (DW): „Raportul scoate la iveală insistența și consecvența Moscovei în subminarea încrederii populației în Armată și în instituțiile statului în general.” Așa o fi fiind oare? Fiindcă domnul Dan Dungaciu are o opinie diametral opusă. Într-un interviu pentru ”Gândul”, și-a exprimat opinia că factorul decisiv a fost subminarea din interior, din România a instituțiilor, și în special a Armatei, context de care ulterior spionajul rusesc a profitat, pentru a ne destabiliza.

Puzderie de spioni?

Raportul prezintă un tablou îngrijorător: un furnicar de spioni încearcă să penetreze informativ instituțiile din domeniul apărării și securității, pentru a obține informații privind relațiile cu Ucraina, exercițiile naționale și multinaționale desfășurate, prezența aliată pe teritoriu, tehnica și echipamentele din dotare. În plus, încearcă penetrarea infrastructurilor critice de comunicații și informatice. Asta a creat impresia că spionii ruși, după ce se deghizează în refugiați ucraineni, vin puzderie în România și se duc ață la Ministerul Apărării, SRI și SIE: ”Am venit să ne angajăm și noi!” Odată primiți cu brațele deschise, se pun pe furat informații privind dotarea, comunicațiile, strategiile de apărare a României. Așa o fi oare? Evident, nu.

Această impresie falsă se datorează faptului că amenințările sunt prezentate în ordinea inversă cauzalității. În realitate, mai întâi a fost subminată „prin dezinformare și propagandă încrederea românilor în Armată”. Această ofensivă subversivă a dus la plecarea în rezervă a mii de cadre militare, mai ales dintre cele cu pregătire superioară, competitivă pe piața muncii. Abia apoi au intervenit spionii străini care au punctat pe cei mai nemulțumiți dintre demisionari, i-au studiat și racolat, sub diferite pretexte, pentru a încerca să obțină date privind disfuncțiile și vulnerabilitățile dotării, comunicațiilor și strategiilor de apărare a României.

Câți dintre colegii mei rezerviști vor fi fost vulnerabili la asemenea demersuri? Mă voi mărgini la constatări personale. De cum a început războiul din Ucraina, m-am trezit bombardat din trei părți, de foști colegi, cu materiale privind ”crimele regimului nazist din Ucraina”, care ar justifica ”denazificarea dictaturii LGBT” din țara vecină, ba chiar o acțiune militară împotriva Republicii Moldova și a Ucrainei, pentru a cucerii teritorii. Iar când a izbucnit și războiul din Gaza, m-am trezit bombardat și dintr-a patra direcție, cu laude la adresa crimelor comise de teroriștii HAMAS.

Atitudinea mea a fost permanent moderată și prudentă: în război nu există îngeri și demoni, ci numai agresori și victime. Faptul că nu am aderat imediat și nelimitat la lozinca ucrainean = nazist m-a costat. Mai întâi injurii pe rețelele de socializare, de la colegi (”spion american!”, ”scrii prostii!”). Apoi telefoane în fapt de seară: să nu fac asta, să nu critic aia, să mă consult înainte de a scrie. Când am răspuns pe șleau că eu mă consult numai cu faptele și cu propria mea conștiință, fiindcă semnez în nume propriu și pe identitatea reală, au venit amenințări cu darea în judecată. Apoi excluderea mea din mai toate grupurile de discuții ale rezerviștilor: asta este! 

Și mi-am pus problema: acești foști colegi acționează în legătura agenților Rusiei? În opinia mea, nu. Alta este ecuația: au pică pe clasa politică, ceea ce-i determină să privească cu mare reținere actuala orientare euro-atlantică a Țării. Reținere pe care și-o manifestă punându-mă pe mine sub presiune, fiindcă nu le împărtășesc opiniile. Dar cum s-a ajuns aici?

Alcoolism și subversiune.

Când ”Binomul” a început să-i aresteze apropiații, numitul ”Petrov” a început să vadă, prin aburii alcoolului, pericolul de a ajunge și dânsul să dea cu subsemnatul. Trebuia intimidată Justiția – drept care sus-numitul a lansat tema ”salariilor nesimțite”. Nu a îndrăznit să-i numească pe judecători, fiindcă ar fi incriminat o recomandare expresă a Comisiei Europene. Astfel, ”Petrov” a eliberat din Lampa Fermecată un duh pe care, apoi, nu l-a mai putut băga înapoi. E ușor să-l condamni, dar iată că și alții pățesc la fel: domnul Trump a eliberat duhul izolaționismului, care în prezent stă să tragă cortina peste Secolul American. Acum, domnul Trump se străduiește să bage duhul înapoi în Lampa Fermecată, dar nici dânsul nu prea reușește: 112 reprezentanți republicani preferă să asculte de directivele domnului Putin, transmise prin Viktor Orbán, iar nu de fostul președinte american.

La fel a pățit și ”Petrov”: n-a reușit să-și scape de pușcărie apropiații, dar a creat o temă care, din 2010, învrăjbește pe români cu Armata română. În ce privește Justiția, atacul petrovist n-a dat rezultatul scontat; a lovit însă din plin instituțiile de Apărare și Securitate națională. Concret, s-a creat astfel percepția că militarii ar fi niște profitori nerușinați, cu solde nesimțite în contextul crizei financiare globale, care antrenase la noi o tăiere de salarii de care chiar și FMI s-a înspăimântat. Întrebat peste ani de ce a plusat la recomandările și așa foarte severe ale FMI, ”Petrov” a răspuns sincer: „Eram beat”. Va fi fost oare vreodată cu adevărat treaz?

Se apropiau alegerile, electoratul era nemulțumit, deziluzionat, emigrarea se accelerase. Politicienii au considerat necesar să le promită oamenilor o viață mai bună și au adoptat Legea 284/2010, privind salarizarea unitară. Era un favor costisitor și, pentru a reduce cheltuielile, guvernanții s-au gândit să lovească în militari: n-au dreptul să se asocieze în sindicate, n-au dreptul să facă grevă și nici măcar să protesteze. Iar ”Petrov” îi arătase cu degetul: nerușinații, au salarii nesimțite! Drept care i-au exclus pe militari și polițiști de la salarizarea unitară printr-o serie de ordonanțe de urgență: nr. 80/2010, 84/2012 și 103/2013. Asta înseamnă că domnii Boc și Ponta ar fi spioni ai Budapestei sau Moscovei? Nicidecum, sunt exemple de patriotism și responsabilitate față de destinul Țării. 

Cinism și inconștiență.

În 2014 Regimul Putin a pornit agresiunea împotriva Ucrainei: război în Donbass, ocuparea ilegală a Crimeii. Reacția politicienilor noștri a continuat în același ton: prin alt șir de ordonanțe (83/2014, 57/2015, 99/2016, 9/2017) întregul sistem de salarizare a polițiștilor și militarilor a fost menținut la nivelul anului 2009, la o Valoare de Referință Sectorială de 197 RON. Pentru celelalte categorii de bugetari, salariile s-au reașezat conform legii; pentru militari, nu.

După 2014 și anexarea Crimeii, de o parte și de alta a Atlanticului, guvernanții au început să se dezmeticească. La noi însă, ca la nimeni. Ce-o fi fost în mintea domnilor Cioloș și Grindeanu, care au continuat politica salarială rigoristă numai pentru Armată, în pofida prevederilor Legii nr. 330/2009 și în condițiile în care cadrele militare demisionau cu miile? În opinia mea, nutreau convingerea că nu mai are rost să avem Armată: din moment ce suntem în NATO și UE, ne vor apăra alții.

Addenda secretă.

Văzând că politicienii de la București au trecut, din proprie inconștiență, la demolarea Armatei române, acele ”servicii de informații ostile intereselor naționale” evocate în Raportul CSAT s-au gândit că ar fi cazul să le dea o mână de ajutor: au pornit o amplă operațiune subversivă, vizând cadrele Armatei române. 

Recent, The Washington Post a publicat o Addendă secretă la Conceptul oficial de politică externă a Rusiei, document obținut de la unul dintre serviciile europene de informații: „Este important să se creeze un mecanism de căutare a vulnerabilităților în politicile externe și interne (ale Statelor NATO) pentru a dezvolta pași practici pentru slăbirea adversarilor Rusiei”. În cazul României, acest ”mecanism de căutare a vulnerabilităților” a detectat disfuncționalitățile din sistemul de pensii militare: militarilor rezerviști li se modificaseră drepturile, în defavoarea lor, de trei ori (în anii 2011, 2015 și 2017). Iar spionii adversarului ”au dezvoltat pași practici pentru slăbirea dușmanului”, adică a României. Sau, cum se exprimă Raportul CSAT, pentru ”subminarea, prin dezinformare și propagandă a încrederii românilor în Armată”.

Primul ”pas practic” a fost lansarea unei ample diversiuni, pentru a crea o categorie socială artificială, desemnată ca țintă pentru nemulțumirile întregului popor. În 1946, spionii SMERȘ au creat artificial categoria ”vinovați de dezastrul Țării”; în 1949, aceiași spioni ruși au creat un nou dușman, ”chiaburii”; în decembrie 1989 au inventat ”securiștii-teroriști”; în 2018  au inventat ”pensionarii speciali”. Pentru a lansa diversiunea, un ”grup de tovarăși de drum” de la Ministerul Muncii a plasat ministrului, doamna Lia Olguța Vasilescu, un raport pe care dânsa, cu mânie în glas, l-a prezentat la diverse televiziuni: „Am văzut ce înseamnă actualizarea unei pensii militare, care a pornit de la 7.000 în 2015 și a ajuns la 22.000 în anul 2017”. 

Astăzi admite că e un fals: pensiile militare erau înghețate din 2009. Pensionarii civili beneficiază de indexarea cu rata inflației, dar și de majorări anuale (cum ar fi actualizarea punctului de pensie). Militarii beneficiază doar de indexarea cu rata inflației, că doar sunt ”chiaburi”. Iar exemplul se referea nu la nivelul general al pensiilor militare, ci la o singură pense, și aceea pensie de magistrat. Astfel, militarii români, și în special rezerviștii au devenit noii ”chiaburi” ai anilor 2018 – 2024. 

Sistematic, rezerviștii au fost înfierați cu mânie proletară de tot felul de politruci dubioși. Iar promotorii din umbră ai diversiunii au continuat să toarne gaz peste foc. In cadrul campaniei de deschiaburire începute de doamna Vasilescu, un clasic al progresismului a lansat, în Parlamentul României, ideea ”desființării Armatei Române și înlocuirii ei prin mercenari străini”. Iar la discutarea Bugetului de Stat, o muză progresistă a cerut blocarea achiziției de muniții: „Ceee?! Vreți muniție? Vă pregătiți de război?!” În timp ce batalioanele ruse de asalt începeau să se concentreze la granițele Ucrainei vecine, la noi mediile progresiste se organizau în jurul altei muze de-a lor, ”Șaorma”, pentru huiduirea drapelului, cu prilejul Centenarului României. Iar prim-ministrul Ludovic Orban, simpatizant al progresului, se făcea că nu bagă de seamă, nici măcar atunci când Tineretul Liberal lansa lozincile ”Moarte bugetarilor! Moarte decrețeilor! Moarte pensionarilor!”

Iar ”chiaburii” au reacționat dușmănos: apreciind că sunt discriminați și umiliți, mai mult de 100.000 de rezerviști s-au grupat pe diverse rețele de socializare, adoptând poziții extrem de critice la adresa politicilor guvernării. S-a creat astfel, prin diversiune, o situație unică în NATO, care vulnerabilizează în continuare România. 

Traduceri din rusă.

Iar atunci a intrat în scenă un alt grup de ”grup de tovarăși de drum”, de la Ministerul Fondurilor Europene, din anturajul domnul Ghinea. Cei în cauză au conceput un PNRR mai special, cu accent rusesc: condiționa fondurile de desființarea pensiilor militare, etichetate a fi ”pensii speciale”. Termenul nu există în legislația românească, fiind preluat direct din legislația rusă: „специальные пенсии”. La noi se numeau, în vremea comunistă, ”pensii de Partid” și se acordau ilegaliștilor comuniști, pentru meritul de a fi huiduit și atacat Armata română la retragerea din 1940. Fiindcă ”Stalin și poporul rus libertate ne-au adus”, nu-i așa?

Folosind un PNRR ținut ”la secret”, ca să nu se prindă românii că e tradus din limba rusă, s-a reușit impunerea ideii că e ”ordin de la Bruxelles” ca rezerviștii să fie trecuți în rândul beneficiarilor de asistență socială, de venit minim garantat. Intenția, ”marșruta” era de a întoarce cât mai mulți rezerviști împotriva Uniunii Europene, creând astfel o masă de manevră exploatabilă protestatar, pentru Ro-Exit, de interese străine ostile, implicate în destabilizarea României.

Funeraliile domnului Corduneanu.

Precum vedem, Dan Dungaciu are dreptate: factorul primordial, decisiv, a fost subminarea din interior, din România a instituțiilor, și în special a Armatei. Abia apoi au intervenit ”serviciile de informații ostile” care, în baza Addendei secrete la  Conceptul oficial de politică externă a Rusiei, au folosit ”mecanismul de căutare a vulnerabilităților în politicile externe și interne” ale României pentru a puncta, recruta și activa ”grupuri de tovarăși” care, din interiorul instituțiilor Statului român,  ”au dezvoltat pași practici pentru slăbirea” României, ”subminând, prin dezinformare și propagandă, încrederea românilor în Armată”. 

Iar subminarea a ajuns, în prezent, la culmi funebre: se discuta zilele trecute despre înmormântarea cu onoruri militare a unui cap al lumii interlope ieșene, ceea ce a stârnit comentarii caustice în mediul militar. Într-adevăr, ofițerilor de informații li se refuză onorurile militare cuvenite prin Lege, până când urmașii nu aduc dovadă de la CNSAS că ”nu au fost securiști”. Cum eliberarea dovezii de... nevinovăție durează săptămâni, în ultimii ani niciunul nu a mai primit onorurile militare care, pentru a împlini batjocura, era să fie acordate lui Corduneanu, fie-i țărâna ușoară.

Nuremberg Bis. 

Dar, mândri de realizările lor, rușii nu s-au putut abține să nu-și dea în vileag intențiile. Mai deunăzi, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzya, declara că după lichidarea Armatei ucrainene, „învingătorul va organiza un tribunal care va judeca regimul, conducătorii și alți responsabili ai regimului”. Adică, ”vinovații de dezastrul Țării”, cum se numeau în 1947 – 1949: membrii ”partidelor istorice”, Liberal și Social-Democrat, care vor ajunge fie în ștreang, ca la Nuremberg, fie la Gherla, la reeducare după metoda Țurcanu - Makarenko.

Adică, cum? Dacă lichidează Armata română, vin la Putere, ca în 1990, ”serviciile de informații ostile” și ne arestează ca ”vinovați de dezastrul Țării”? Această perspectivă i-a făcut pe politicieni să realizeze că, în caz de criză la hotare, România se va confrunta și cu o problemă militară internă majoră, cauzată de bulversarea încă de pe timp de pace a propriei Armate. Aceasta-l face pe domnul Ciolacu să precizeze acum, într-un târziu, că „Armata nu are pensii speciale; 22 de state din UE au legi speciale pentru pensiile militare, toate statele importante din UE. Abordarea din toată Uniunea Europeană este cu legi speciale pentru apărare și ordine publică.” 

De ziua Sf. Mare Mucenic Gheorghe, un sfânt militar, Ministerul Apărării anunță că „este în curs de reglementare modul de aplicare a unei majorări a soldei de funcție de până la 30%”, după decenii de umilințe și austeritate. Și, tot în premieră, aflăm că nu Comisia Europeană cere desființarea sistemului de pensii al Armatei, nu șantajează România cu blocarea fondurilor: „Comisia ne cere numai o lege responsabilă și sustenabilă pentru viitor.” Nu știm cum s-ar putea plăti ”pensii sustenabile”, după ce ignorarea principiilor europene de solidaritate și convergență a dus la plecarea din România a trei – patru milioane de persoane apte de muncă, cea mai mare emigrație din Europa pe timp de pace. Dar în fine, o fi știind Comisia Europeană, Doamne-ajută...

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.