Noi schimbări pentru românii care circulă în străinătate. Guvernul a modificat legea

Noi schimbări pentru românii care circulă în străinătate. Guvernul a modificat legea Guvernul a modificat legea care le permite românilor să plece în străinătate. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Guvernul a modificat legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Guvernul a modificat joi legea privind regimul liberei circulații

Prin noua modificare, Guvernul a eliminat obligația persoanei fizice majore alta decât părinte sau tutore, care însoţeşte minorul la ieşirea din ţară, de a prezenta certificatul de cazier judiciar. Mai mult decât atât, Sistemul Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar le va permite polițiștilor de frontieră pot verifica situaţia judiciară a însoţitorilor adulţi ai minorilor.

Executivul a adoptat hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006.

Prevederile au fost deja cuprinse în Legea nr. 329 din 2023 care modifică Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Acum se elimină şi din Normele metodologicem mai precizează comunicatul de presă al Executivului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marcel Ciolacu

Cazierul judiciar poate fi emis pe loc

În plus, este reglementată posibilitatea de expediere a paşaportului simplu electronic. Aceasta poatea avea loc prin servicii de curierat, la orice adresă de pe teritoriul României, cu costurile acoperite de solicitant.

Sistemul va fi operaţionalizat de la data asigurării condiţiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2025.

Luna trecută, în martie, Guvernul a elaborat un amplu proiect de OUG care modifică şi completează Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, dar şi alte acte normative care vizează migraţia.

Guvernul, lege

Proiect prin care tinerii cu vârsta de cel puţin 16 ani vor putea călători în străinătate fără însoţitor

Tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate fără însoţitor, pentru orice scop, dacă prezintă la controlul pentru trecerea frontierei declaraţia ambilor părinţi prin care îşi dau acordul cu privire la efectuarea călătoriei în străinătate, conform unui proiect de OUG.

Modificările propuse de executiv prin proiectul de OUG reglementează noile obligații ale autorităţilor române în noua calitate a României de stat membru care va aplica acquis-ul Schengen de la data de 31 martie 2024.

Pot călători în străinătate neînsoţiţi:

  1. cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali;
  2. cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani şi care au domiciliul sau reşedinţa stabilită în ţara de destinaţie, fără acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate sau cărţi electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate, poate călători neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă poliţiei de frontieră o declaraţie cu acordul ambilor părinţi privind efectuarea călătoriei în străinătate neînsoţit, se arăta în proiectul de OUG.