Confirmarea ticăloșiilor și falsa luptă anti-corupție din Dumbrava Minunată

Confirmarea ticăloșiilor și falsa luptă anti-corupție din Dumbrava Minunată

Cu mulți ani în urmă ni s-a creat un basm frumos, cu o Dumbravă minunată în care noi, cetățenii acestei țări vom prospera fiindcă instituțiile statului vor funcționa în favoarea noastră. Ni s-a promis că vom scăpa de cancerul ce măcina societatea: corupția. Ne-am ales doar cu un Dumbravă. General. Și un altul, șeful lui, Coldea. Care, din birourile lor din „pădure”, au populat Dumbrava aceea minunată cu tot felul de potăi.

O bună perioadă de timp nu ne-am prins că, de fapt, nu ni se pregătește o Dumbravă minunată ci se lucrează la un Paradis pe care să-l stăpânească niște șefi ai sistemului coercitiv. Eram jurnaliști de investigații, cu acreditări la Ministerul de Interne, la Parchete, DNA, Justiție, SRI, SIE, știam multe despre munca ofițerilor din aceste instituții, a procurorilor și judecătorilor, aveam surse credibile.

Trecuserăm prin marile tunuri și dosare Țigareta, traficul de armament, contrabanda cu motorină și rețelele de șpăgari de la frontiere, când oamenii din instituțiile nominalizate mai sus îi arestaseră și condamnaseră pe unii de-ai lor, ba chiar șefi mari. Nu ne puteam închipui, în anii 2008-2009 că, de fapt, ministrul justiției, procurorul general, șefii DNA, SRI și unii judecători au constituit o frăție care, clamând lupta anti-corupție, va începe execuția în mediile politice și de afaceri a unor persoane care nu le servea interesele. Interesele acestei „frății” sau ale unor lideri din fruntea statului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am descoperit realitatea târziu, prin 2013. Până atunci, Evenimentul zilei publica acele mari anchete ale procurorilor DNA, cu rechizitorii mustind de amănunte despre actele de corupție comise de miniștri, lideri politici și familiile lor, judecători, polițiști, oameni de afaceri, în general figuri marcante din societate. Când însă, în urma unor informații venite de la surse credibile din sistem și a unor reclamații ale persoanelor inculpate, am făcute anchete jurnalistice care ne-au făcut să descoperim minciunile procurorilor anti-corupție, toată încrederea în instituțiile respective s-a risipit.

Sistematic, am dezvăluit în Evenimentul zilei hibele din marile dosare ale DNA, cum erau inculpați sau arestați oamenii fără dovezi palpabile, cum se regizau spectacole mediatice pentru ca românii să vadă că lupta anti-corupție se desfășoară la DNA la foc continuu și fără teamă de mai-marii politicii. Am început să vedem pădurea și nu copacii! Au fost și alte entități media (site-ul luju.ro, în primul rând) care au demontat rechizitoriile procurorilor. Doar că atunci a fost și momentul în care presa s-a împărțit în două: pro și contra DNA, pro și contra Binomului DNA-SRI, cu Laura Codruța Kovesi și generalul Florian Coldea la comandă.  

Primul dintre noi care a avut de plătit pentru contra-anchetele din Evenimentul zilei a fost Dan Andronic. L-au terfelit. După ani de procese, justiția i-a constatat nevinovăția și l-au achitat. Ticăloșii care ne-au vândut iluzia acelei Dumbrave minunate n-au pățit nimic pentru niciunul dintre oamenii pe care i-a terfelit și pe care instanțele, curățate de magistrații parte a sistemului creat de Binom, i-a achitat.

Nici jurnaliștii care altădată erau aliniați pe pagina de Facebook a generalului Dumitru Dumbravă, denumită (conspirativ) cu un nume arăbesc, n-au găsit de cuviință să privească din unghiul corect cum a fost mânjită justiția. Relatările despre generalii Coldea și Dumbravă, foști șefi ai SRI, prezenți în tot felul de afaceri cu bani mulți și cu iz penal nu au constituit și pentru ei subiecte de presă. Statul paralel pentru această parte a presei nu există, procurorii și judecătorii care clasează sau achită în dosarele fabricate în vremea Binomului nu mai sunt apreciați ca independenți și utili societății. Denigrarea lor este subtil strecurată în articole.

Confirmarea ticăloșiilor și falsa luptă anti-corupție

Iată că, de mai multe luni, apar confirmările anchetelor jurnalistice din trecut prin care se arăta că e multă putreziciune în unele dosare de la DNA, că lupta anti-corupție era doar o reglare de conturi ca în grupările de tip mafiot. Dar și că rețeaua creată de foștii șefi ai SRI e funcțională, chiar dacă au mai căzut unii din funcții sau au ieșit la pensie.  În fosta Dumbravă minuntă a Binomului DNA-SRI au apărut gunoaiele. Iar ceea ce prezintă de două-trei zile Anca Alexandrescu la Realitatea Plus este cea mai mare ticăloșie devoalată despre Statul paralel.

Patronul Sanimed, Cătălin Hideg, primul afacerist care a importat măști din Turcia la debutul pandemiei, a făcut un denunț la DNA împotriva generalilor în rezervă Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în acest moment consultanți în afaceri, și a avocatului Doru Trăilă, prieten și partener cu cei doi. Hideg a prezentat și înregistrări care arată că i s-au cerut de către cei trei 600.000 de euro ca să intervină pentru el în justiție. I-a acordat și un interviu jurnalistei Anca Alexandrescu în care relatează pe larg situația.

Cine este Cătălin Hideg?

Este omul de afaceri despre care am scris cândva că l-a ținut angajat și pe fostul premier Ludovic Orban la firma sa, atunci când nu avea alt venit. El este cel care spune că a făcut importul de măști din Turcia cu acordul lui Raed Arafat, acțiune despre care știa și președintele Iohannis.  Hideg a înființat compania Sanimed, cu profil medical – cercetare, investigare și tratamente terapeutice. A beneficiat și de fonduri europene, iar de aici au venit problemele cu DNA și justiția.

În prima instanță, Cătălin Hideg a fost condamnat într-un dosar de fraudare a fondurilor europene. În toamna lui 2023, un angajat al Romprest l-a pus în legătură cu generalul Dumbravă. Maestrul „câmpului tactic” din vremea Codruței Kovesi, i-a promis lui Hideg că, împreună cu Coldea și avocatul Doru Trăilă, va face tot posibilul pentru a-i diminua pedeapsa primită în primă instanță. Aveau și judecătorul pregătit, un fost student al avocatului Trăilă. Prețul: 600.000 de euro, așa cum se aude în înregistrări. Cătălin Hideg face și o acuzație gravă: cei trei i-au luat o sumă considerabilă, n-au făcut nimic din ce au promis pentru că vroiau să-i confiște firma Sanimed.

Denunțul există la DNA. Se așteaptă începerea audierilor în această speță și, cu mult interes, finalitatea anchetei și concluziile procurorilor. Coldea și Dumbravă sunt „pești” atât de grași pe cât erau, în vremea lor de glorie la butoanele Binomului, încătușații Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Elena Udrea sau familia fostului președinte Traian Băsescu.

„Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea!”. Nu-i așa, colegii mei de presă, care i-ați pus pe socluri pe Coldea, Dumbravă, Macovei?