În România, Ignatul este sinonim cu sacrificarea porcului, un adevărat eveniment în numeroase gospodării țărănești

Carnea porcului este destinată în principal preparării produselor ce urmează a se consuma pe tot parcursul perioadei dintre Crăciun şi Bobotează. Tăierea porcului este singura activitate permisă în ziua de Ignat.

Este interzisă prestarea altor munci: spălatul, cusutul sau măturatul casei. Conform obiceiului, sacrificarea porcului nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui.

Tăierea trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice.

Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului, dar uneori obiceiurile şi tradiţiile, cum sunt şi cele de Ignat, sunt atât de puternic înrădăcinate, încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.

După tăiere, urmează pomana porcului, la care participă cei care s-au ocupat de sacrificare.

Conform tradiţiei, friptura se serveşte cu mămăligă, dar şi cu murături. De obicei, masa se aşază în curte. Se mănâncă în picioare şi se bea ţuică fiartă.

Tradiții

Sângele animalului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.

După sacrificarea porcului, în casă este adusă mai întâi căpăţâna porcului, cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.

În anumite zone ale ţării există obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească rumeni şi sănătoşi.

Părul de porc se păstrează şi cu el se afumă copiii atunci când se crede că sunt deocheaţi. Cu el se afumă şi adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.

Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor şi în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice.