Lăsatul secului este consemnat în caledarul ortodox pe 14 noiembrie și este o tradiție străveche a creștinismului.

Sintagma lăsatul secului semnifică lăsarea obiceiurilor lumeşti înainte de intrarea în post. Conform tradiţiei, creştinii se adună în această zi la mese pline cu alimente şi băuturi care vor fi interzise în perioada Postului Naşerii Domnului. În 2020, lăsatul secului are loc pe 14 noiembrie, conform calendarului creștin ortodox.

Postul Crăciunului aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Cele 10 porunci, scrise de către Dumnezeu pe table de piatră. Ca vechime, primele menţiuni legate de practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei.

Ce înseamnă lăsatul secului și cum se sărbătorește?

Tradiţiile legate de „Lăsata Secului” sunt variate și au diferite moduri de a se sărbători, în funcție de zona României. Însă, indiferent de modul în care este tratată, toate au în comun ideea de masă festivă la care se adună familia, rudele sau prietenii.

În Bărăgan, un vechi obicei ne spune că de lăsatul secului trebuie strânse toate oasele şi resturile de mâncare într-o faţă de masă. A doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”, menţionează specialiştii de la Centrul pentru Conservarea Tradiţiilor Ialomiţa. Se crede că practicând acest obicei vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele.

În Bărăgan finii vin la naşi fără a fi chemaţi, cu plocon

În ziua de lăsata secului, gospodarii din Bărăgan mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Este important ca finii să vină la nași fără să fie chemați. Nu vin cu mâna goală, ci cu plocon: o găină friptă, un colac mare uns cu miere sau turtă în foi şi o sticlă cu vin. Ei îşi cer iertare pentru greşelile de peste an, iar naşul, după ce îi iartă, întinde masa. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.

O altă tradiţie legată de ziua de 14 noiembrie, spune că femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes deoarece, dacă face asta, respectiva gospodină va fi lovită de rele şi de boli. De asemenea, de lăsatul secului, dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii.

Care sunt obiceiurile în Ardeal, Muntenia, Dobrogea

Un obicei des întâlnit în satele din Ardeal, dar nu numai, este cel ca în ziua dinainte de începerea Postului Crăciunului femeile să spele toate vasele în care au pregătit bucate „de dulce”, astfel ca acestea să poată fi folosite pentru mâncare de post pe care o vor pregăti timp de 40 de zile.

Simion Florea Marian, în lucrarea „Sărbătorile la români”, vorbeşte despre un alt obicei întâlnit în Muntenia şi Dobrogea: „baterea alviţei”. „Baterea alviţei este o datină care se face totdeauna în ziua de Lăsatul secului şi care e uzitată mai cu seamă între copiii din Muntenia. Leagă o sfoară de o grindă, în dreptul mesei sau în alt loc undeva; de capătul sforii leagă un cocoloş bun de alviţă, şi apoi toţi copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate ca să poată prinde cocoloşul de alviţă. Unul poartă sfoara de jur împrejur pe la toţi şi, când se apropie boţul de alviţă pe la gurile lor, ei se răpăd asupra lui ca să-l prindă, căci care-l prinde a lui este toată alviţa aceea.”