Evenimentul Zilei > Social > Sfântul păgubiților – Calendar creștin ortodox: 11 noiembrie
Sfântul păgubiților – Calendar creștin ortodox: 11 noiembrie

Sfântul păgubiților – Calendar creștin ortodox: 11 noiembrie

Sfântul Mare Mucenic Mina era egiptean de neam, de loc din cetatea Nichios, în apropiere de Memfis, și a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305).

Tatăl său, Eudoxie, fiul guvernatorului Pludianes, era cunoscut pentru bunătatea și virtuțile sale. Mama Sfântului Mina se numea Eufimia, femeie credincioasă care-şi petrecea timpul în rugăciune şi fapte bune. Adesea postea până seara. Găsea mereu prilejul să facă milostenie celor sărmani: bolnavilor, orfanilor, văduvelor şi străinilor.

Stearpă fiind, se ruga adesea cu multe lacrimi la Dumnezeu să-i dăruiască un fiu.

O dată, fiind în faţa icoanei Maicii Domnului, și rugându-se, a auzit vocea Pruncului Iisus spunând: „Amin”.

Sfântul Mina s-a născut în anul 285 și a avut parte de o aleasă educaţie, iar părinţii având grijă să-l îndrume şi în dobândirea virtuţilor creştine.

De mic, lui Mina îi plăcea să se roage, să meargă la biserică, să citească Sfânta Scriptură.

Pe când avea 11 ani, tatăl său a murit departe de casă, trimis ca guvernator într-o provincie africană.

În anul 299 a murit şi mama sa, însă, datorită credinţei în Hristos, Sfântul se mângâia cu gândul că ei sunt la Dumnezeu şi că se roagă pentru el.

După anul 300, tânărul Mina a mers ca ostaş în armata romană, în cohorta tribunului Firmilian.

Era un ostaş puternic, curajos, dar şi plin de har. Datorită bunătăţii sale, era iubit de toţi.

În scurtă vreme, tribunul Firmilian l-a numit adjunctul său, aflându-se cu armata în ţinutul Cotieon din provincia Frigia, în Asia Mică.

În acea vreme, însă, împăraţii de la Roma au dat decrete de persecuţie şi mai aspre împotriva creștinilor, aceștia fiind obligați să aducă jertfe zeilor păgâni.

În aceste condiții, ofiţerul Mina s-a hotărât să-şi împartă averea şi să se retragă în pustiu. Aici, a vieţuit în post şi în rugăciune cinci ani, primind har de la Dumnezeu şi puterea de a face minuni. El îmblânzea fiarele sălbatice cu puterea rugăciunii şi se apropia de şerpii veninoşi fără teamă.

Primind vestire de la Dumnezeu să meargă la propovăduire şi la mucenicie, Sfântul Mina s-a rugat Domnului să-l întărească, să-l lumineze şi să-l ocrotească.

Aşa se face că a revenit şi în cetatea Cotieon din Frigia, unde altădată avea cinstea şi rangul de ofiţer roman. Pe atunci, oastea era condusă de dregătorul Arghirisc, iar căpetenie a cetăţii era un anume Pir.

Cu prilejul unei mari sărbători în cetate, la care era adunat mult popor, Sfântul Mina, aprins fiind de râvnă pentru Hristos, a propovăduit mulțimii credința cea adevărată.

Toţi priveau către el, deoarece faţa îi strălucea şi curajul lui era nemăsurat. Câţiva ostaşi l-au recunoscut pe fostul ofiţer Mina din oastea condusă de tribunul Firmilian.

Conducătorul cetăţii l-a chemat şi l-a întrebat pentru ce părăsise oastea, şi mai ales, pentru ce mărturisea credinţa în Hristos, ştiind de asprele pedepse pentru cei care nu li se închină zeilor.

Atunci, Sfântul i-a răspuns că este robul al lui Iisus Hristos, ostaş al Dumnezeului Celui adevărat, Împăratul cerului și al pământului.

Auzind acestea, mai-marele cetăţii a poruncit ca Sfântul să fie pus în lanţuri şi închis în temniţă.

Ispitit să se lepede de Hristos, Sfântul a rămas statornic în mărturisirea credinţei, deşi a fost supus la chinuri groaznice: a fost bătut crunt cu vine de bou şi sfârtecat cu gheare de fier, i-au fost frecate rănile cu păr aspru; a fost apoi ars cu torţe până când i s-au ivit oasele.

Un anume Eliodor, care privea la chinurile Sfântului, a strigat către călăi: „Aceşti creştini se bucură să fie chinuiţi, că moartea pentru ei este mai de preţ decât viaţa”.

Atunci, cei care l-au chinuit, văzând că toate felurile de chinuri nu folosesc la nimic, l-au trimis la guvernator. Acesta supunându-l la alte multe chinuri, a poruncit să fie tăiat cu un fierăstrău. Dar fierăstrăul s-a îndoit ca ceara încălzită.

În cele din urmă, guvernatorul a hotărât să i se taie capul. Aşa s-a încheiat mucenicia Sfântului, în timpul domniei celor mai cruzi împăraţi persecutori, Diocleţian şi Maximian, luând de la Dumnezeu cununa muceniciei, în anul 309.

Soldaţii au aprins un foc mare pentru a fi ars trupul Sfântului, dar acesta a rămas neatins de foc. Câţiva credincioşi au reuşit apoi să ia trupul Sfântului, l-au înfăşurat într-un giulgiu, l-au dus în Egipt şi l-au îngropat cu multă grijă şi evlavie.

Aşa a vrut Dumnezeu să fie cinstite moaştele sale, din care o mică parte, peste vremuri, a ajuns la biserica Sfântul Mina din Bucureşti, unde se află şi o icoană făcătoare de minuni a Mucenicului.

Minunile săvârşite de Sfântul Mare Mucenic Mina au fost consemnate de patriarhul Timotei al Alexandriei (380-385) şi, datorită acestora, Sfântul este socotit ocrotitorul celor păgubiţi.

Tatăl său, Eudoxie, fiul guvernatorului Pludianes, era cunoscut pentru bunătatea și virtuțile sale. Mama Sfântului Mina se numea Eufimia, femeie credincioasă care-şi petrecea timpul în rugăciune şi fapte bune. Adesea postea până seara. Găsea mereu prilejul să facă milostenie celor sărmani: bolnavilor, orfanilor, văduvelor şi străinilor.

Stearpă fiind, se ruga adesea cu multe lacrimi la Dumnezeu să-i dăruiască un fiu.

O dată, fiind în faţa icoanei Maicii Domnului, și rugându-se, a auzit vocea Pruncului Iisus spunând: „Amin”.

Sfântul Mina s-a născut în anul 285 și a avut parte de o aleasă educaţie, iar părinţii având grijă să-l îndrume şi în dobândirea virtuţilor creştine.

De mic, lui Mina îi plăcea să se roage, să meargă la biserică, să citească Sfânta Scriptură.

Pe când avea 11 ani, tatăl său a murit departe de casă, trimis ca guvernator într-o provincie africană.

În anul 299 a murit şi mama sa, însă, datorită credinţei în Hristos, Sfântul se mângâia cu gândul că ei sunt la Dumnezeu şi că se roagă pentru el.

După anul 300, tânărul Mina a mers ca ostaş în armata romană, în cohorta tribunului Firmilian.

Era un ostaş puternic, curajos, dar şi plin de har. Datorită bunătăţii sale, era iubit de toţi.

În scurtă vreme, tribunul Firmilian l-a numit adjunctul său, aflându-se cu armata în ţinutul Cotieon din provincia Frigia, în Asia Mică.

În acea vreme, însă, împăraţii de la Roma au dat decrete de persecuţie şi mai aspre împotriva creștinilor, aceștia fiind obligați să aducă jertfe zeilor păgâni.

În aceste condiții, ofiţerul Mina s-a hotărât să-şi împartă averea şi să se retragă în pustiu. Aici, a vieţuit în post şi în rugăciune cinci ani, primind har de la Dumnezeu şi puterea de a face minuni. El îmblânzea fiarele sălbatice cu puterea rugăciunii şi se apropia de şerpii veninoşi fără teamă.

Primind vestire de la Dumnezeu să meargă la propovăduire şi la mucenicie, Sfântul Mina s-a rugat Domnului să-l întărească, să-l lumineze şi să-l ocrotească.

Aşa se face că a revenit şi în cetatea Cotieon din Frigia, unde altădată avea cinstea şi rangul de ofiţer roman. Pe atunci, oastea era condusă de dregătorul Arghirisc, iar căpetenie a cetăţii era un anume Pir.

Cu prilejul unei mari sărbători în cetate, la care era adunat mult popor, Sfântul Mina, aprins fiind de râvnă pentru Hristos, a propovăduit mulțimii credința cea adevărată.

Toţi priveau către el, deoarece faţa îi strălucea şi curajul lui era nemăsurat. Câţiva ostaşi l-au recunoscut pe fostul ofiţer Mina din oastea condusă de tribunul Firmilian.

Conducătorul cetăţii l-a chemat şi l-a întrebat pentru ce părăsise oastea, şi mai ales, pentru ce mărturisea credinţa în Hristos, ştiind de asprele pedepse pentru cei care nu li se închină zeilor.

Atunci, Sfântul i-a răspuns că este robul al lui Iisus Hristos, ostaş al Dumnezeului Celui adevărat, Împăratul cerului și al pământului.

Auzind acestea, mai-marele cetăţii a poruncit ca Sfântul să fie pus în lanţuri şi închis în temniţă.

Ispitit să se lepede de Hristos, Sfântul a rămas statornic în mărturisirea credinţei, deşi a fost supus la chinuri groaznice: a fost bătut crunt cu vine de bou şi sfârtecat cu gheare de fier, i-au fost frecate rănile cu păr aspru; a fost apoi ars cu torţe până când i s-au ivit oasele.

Un anume Eliodor, care privea la chinurile Sfântului, a strigat către călăi: „Aceşti creştini se bucură să fie chinuiţi, că moartea pentru ei este mai de preţ decât viaţa”.

Atunci, cei care l-au chinuit, văzând că toate felurile de chinuri nu folosesc la nimic, l-au trimis la guvernator. Acesta supunându-l la alte multe chinuri, a poruncit să fie tăiat cu un fierăstrău. Dar fierăstrăul s-a îndoit ca ceara încălzită.

În cele din urmă, guvernatorul a hotărât să i se taie capul.

Aşa s-a încheiat mucenicia Sfântului, în timpul domniei celor mai cruzi împăraţi persecutori, Diocleţian şi Maximian, luând de la Dumnezeu cununa muceniciei, în anul 309.

Soldaţii au aprins un foc mare pentru a fi ars trupul Sfântului, dar acesta a rămas neatins de foc. Câţiva credincioşi au reuşit apoi să ia trupul Sfântului, l-au înfăşurat într-un giulgiu, l-au dus în Egipt şi l-au îngropat cu multă grijă şi evlavie.

Aşa a vrut Dumnezeu să fie cinstite moaştele sale, din care o mică parte, peste vremuri, a ajuns la biserica Sfântul Mina din Bucureşti, unde se află şi o icoană făcătoare de minuni a Mucenicului.

Minunile săvârşite de Sfântul Mare Mucenic Mina au fost consemnate de patriarhul Timotei al Alexandriei (380-385) şi, datorită acestora, Sfântul este socotit ocrotitorul celor păgubiţi.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News