Rosul unghiilor și alte obiceiuri. Ce ascund gesturile repetitive și cum le explică psihologii

Unghii/ Sursa foto iStock

Rosul unghiilor, mestecatul gumei constant sau chiar mușcatul buzelor sunt obiceiuri aparent inofensive, dar care pot ascunde probleme mai profunde și pot avea consecințe neașteptate asupra sănătății. Psihologii explică faptul că astfel de gesturi repetitive pot fi legate de stres, anxietate sau chiar plictiseală, devenind mecanisme inconștiente de „descărcare emoțională”, informează Fox News.

Adevărul din spatele rosului unghiilor și al altor obiceiuri

Rosul unghiilor, amânarea sau evitarea sarcinilor sunt frecvent catalogate drept „obiceiuri proaste” pe care nu le putem controla. Însă o nouă lucrare de psihologie propune o perspectivă surprinzătoare: aceste gesturi ar putea fi strategii de supraviețuire evoluate, care în trecut ne-ar fi protejat de pericole.

În cartea „Explozii controlate în sănătatea mintală”, psihologul clinician Dr. Charlie Heriot-Maitland explorează motivele pentru care oamenii dezvoltă obiceiuri care par să le contrazică interesele proprii. Bazându-se pe ani de cercetare clinică și practică terapeutică, expertul explică modul în care creierul prioritizează siguranța și predictibilitatea, chiar în detrimentul confortului și fericirii.

„Creierul nostru este o mașină de supraviețuire. Este programat nu pentru a ne optimiza fericirea și bunăstarea, ci pentru a ne menține în viață”, a declarat el pentru Fox News Digital.

Insula Poveglia din laguna Veneției ascunde o istorie întunecată și a devenit unul dintre cele mai misterioase locuri din Italia

Viața la bordul unui iaht de lux. O fostă angajată dezvăluie adevărul despre milionari: Pentru ei, verigheta devine doar un accesoriu

Studiile arată că, de-a lungul istoriei omenirii, a fi luat prin surprindere putea fi fatal. „Creierul preferă durerea previzibilă în locul amenințărilor imprevizibile. Nu-i plac surprizele”, a spus Heriot-Maitland.

Gesturi precum rosul unghiilor nu sunt simple obiceiuri proaste

Când se confruntă cu incertitudinea, creierul pare să prefere daune mici și controlabile în locul riscurilor majore și imprevizibile. În esență, ceea ce numim adesea „autosabotare” poate fi de fapt un mecanism de protecție.

Potrivit cărții care explorează acest fenomen, creierul folosește aceste comportamente aparent negative ca un fel de „scut preventiv” pentru a evita probleme mai mari. De exemplu, amânarea poate provoca stres și frustrare, dar totodată amână confruntarea cu frica de eșec sau de judecată, care implică riscuri emoționale mai semnificative.

„Argumentul central este că comportamentele pe care le etichetăm drept autosabotare ar putea fi de fapt încercări ale creierului de a controla disconfortul”, explică Thea Gallagher, psiholog și directoare de programe de wellness la NYU Langone Health, pentru Fox News Digital.

În lumea modernă, amenințările nu mai sunt doar fizice, ci mai ales emoționale. Respingerea, rușinea, anxietatea sau pierderea controlului pot declanșa aceleași mecanisme de supraviețuire ca pericolele reale, afirmă experții.

„Creierul nostru a evoluat pentru a detecta amenințările chiar și atunci când ele nu există, pentru a declanșa un răspuns de protecție”, precizează Heriot-Maitland.

Astfel, comportamente precum autocritica, evitarea sau chiar gesturi precum rosul unghiilor nu sunt simple obiceiuri proaste, ci încercări ale creierului de a face față „pericolelor” percepute.

Cum să înțelegem comportamentele de auto-protecție: perspective și sfaturi practice

Thea Gallagher remarcă totodată că factorii externi, de la traume și stres cronic, până la presiuni socioeconomice, pot influența modul în care aceste comportamente se manifestă, iar explicațiile bazate exclusiv pe răspunsuri la amenințări nu sunt suficiente.

Cu toate acestea, Gallagher avertizează că persoanele care manifestă comportamente distructive, cu risc de auto-vătămare sau suferință severă, ar trebui să caute sprijin profesional.

„Îi sfătuiesc pe pacienții mei să accepte disconfortul pe termen scurt pentru a obține beneficii pe termen lung. Reacționând doar la suferința prezentă, riscăm să consolidăm tipare pe termen lung nedorite”, spune Gallagher.

Expertul recunoaște că explicațiile sale nu pot acoperi motivațiile tuturor: „Fiecare persoană este diferită, dar principiile se pot aplica unor oameni”, adaugă ea. „Creierul nostru este în esență o mașină de supraviețuire.”

Heriot-Maitland, coleg al acesteia, afirmă că fiecare are libertatea de a-și gestiona propriile obiceiuri dăunătoare. „Nu trebuie să luptăm împotriva acestor comportamente, dar nici să le lăsăm să ne controleze și să ne saboteze viața”, afirmă el.

Câteva recomandări practice pentru cei care au astfel de obiceiuri

Gallagher a împărtășit câteva sfaturi practice pentru persoanele care se încadrează în astfel de tipare:

1. De la auto-judecată la auto-compasiune: În loc să te întrebi „De ce sunt așa?”, concentrează-te pe funcția comportamentului, a spus ea. De exemplu, servește la calmarea, amorțirea sau distragerea atenției de la alte temeri sau amenințări?

2. Observați tiparele fără a le combate (inițial): „Observarea comportamentului cu curiozitate ajută la slăbirea răspunsului automat la amenințare”, a spus Gallagher.

3. Crearea unui sentiment de siguranță: Rutinele previzibile, relațiile de susținere și tehnicile de auto-calmare contribuie la stabilitatea emoțională.

4: Exersați expunerea la situații de temă, cu miză mică și la intervale mici de timp „Dacă creierul se teme de incertitudine, introducerea ușoară a incertitudinii controlate poate ajuta la reantrenarea acestuia”, a recomandat expertul.