De-a lungul istoriei omenirii, niciun animal nu a avut un impact mai profund asupra societăților decât calul. Totuși, când și cum au domesticit oamenii caii a fost un mister științific permanent. În urmă cu 500.000 ani, primii strămoși ai omului vânau caii cu sulițe de lemn. Ulterior, oasele lor erau folosite pentru a produce unelte. În timpul paleoliticului târziu, artiștii antici au ales caii sălbatici să le fie muze.

După prima lor domesticire, aceste animale au devenit baza vieții de turmă în pășunile din Asia.

Importanța cailor

Dezvoltările tehnologice importante precum carul, șaua și etrierii au contribuit la transformarea cailor în principalul mijloc de deplasare pentru călătorii, comunicare, agricultură și război. Cu ajutorul călătoriilor pe ocean, caii au ajuns pe țărmurile fiecărei mase continentale importante.

Pe măsură ce s-au răspândit, caii au remodelat ecologia, structurile sociale și economiile la o scară nemaivăzută până atunci. În cele din urmă, doar mecanizarea industrială a suplinit rolul lor cvasi-universal în societate.

Datorită impactului lor extraordinar în modelarea poveștii umane colective, a afla când, de ce și cum au fost domesticiți caii este un pas esențial în înțelegerea lumii în care trăim acum.

Când au domesticit oamenii caii

De-a lungul anilor, majoritatea locurilor de pe Pământ au fost sugerate ca posibile puncte de origine pentru domesticirea cailor. Cel mai dominant model pentru acest lucru a fost însă ipoteza indo-europeană, cunoscută și ca „ipoteza Kurgan”. Aceasta susține că, undeva în al patrulea mileniu î.Hr, locuitorii din stepele din vestul Asiei și de la Marea Neagră au călărit cai. Se spune că mobilitatea nou descoperită a acestor călăreți timpurii a contribuit la catalizarea unor migrații uriașe pe continent. Atunci, au fost distribuite limbile și culturile indo-europene ancestrale în întreaga Eurasie.

Care sunt dovezile reale care susțin ipoteza Kurgan cu privire la domesticirea primilor cai? Cele mai importante indicii provin din oasele și dinții animalelor antice. În ultimii 20 de ani, datele arheozoologice au părut să converge către ideea că primii cai au fost domesticiți în siturile culturii Botai din Kazahstan. Acolo, oamenii de știință au găsit cantități mari de oase de cal în situri datând din mileniul IV î.Hr.

Dovezile se tot adună. Arheologii au găsit construcții ce păreau a fi găuri de stâlpi de gard. De asemenea, au găsit fragmente ceramice cu reziduuri grase de cal. Pe baza măsurătorilor izotopice, acestea par să fi fost depuse în lunile de vară, o perioadă în care se putea colecta lapte de la caii domestici. La fel ca dinții multor cai de călărie moderni și antici, dinții calului Botai par să fi fost uzați de o botniță de frâu sau de o mușcătură.

Povestea calului Botai

Datele evidențiază ideea domesticirii cailor în nordul Kazahstanului în jurul anului 3500 î.Hr. Totuși, unele aspecte ale poveștii lui Botai nu s-au potrivit niciodată. Încă de la început, mai multe studii au arătat că amestecul de rămășițe de cai găsit la Botai era diferit de cel găsit în majoritatea culturilor pastorale ulterioare.

Botai este împărțit în mod egal între cai masculi și femele, majoritatea la o vârstă sănătoasă de reproducere. Uciderea regulată a unor astfel de animale sănătoase, în vârstă de reproducere, ar devasta o turmă reproducătoare. Acest amestec demografic este comun în rândul animalelor care au fost vânate. Unii cai Botai au chiar vârfuri de proiectil înfipte în coaste. Se pare că mulți dintre ei au murit în urma vânătorii. Aceste probleme nerezolvate au depășit consensul de bază care leagă cultura Botai de domesticirea cailor.

Noile instrumente științifice ridică mai multe întrebări

În ultimii ani, pe măsură ce instrumentele arheologice și științifice s-au îmbunătățit rapid, au fost răsturnate ipoteze-cheie privind culturile Botai, Yamnaya și primele capitole ale poveștii omului și calului.

În primul rând, instrumentele biomoleculare îmbunătățite nu au avut un impact extrem de mare asupra domesticii cailor ce trăiesc astăzi. În 2018, secvențierea genomică nucleară a arătat că animalele de la Botai nu au fost strămoșii cailor domestici, ci ai calului Przewalski. Acesta este o rudă sălbatică și locuitor al stepei care nu a fost niciodată domesticită, cel puțin în istoria înregistrată.

Cercetătorii au văzut probleme similare și la caii sălbatici din epoca glaciară din America de Nord, ce nu au fost niciodată călăriți. Chiar dacă echitația poate provoca modificări recunoscute ale dinților și oaselor maxilarului, problemele observate la caii din Botai pot fi legate în mod rezonabil de variația naturală sau de istoria vieții.

Lansarea ipotezei Kurgan

În ultimii câțiva ani, încercarea de a da un sens înregistrărilor arheologice din jurul domesticirii cailor a devenit o afacere din ce în ce mai contradictorie.

De exemplu, în 2023, arheologii au observat că problemele scheletice ale șoldurilor și picioarelor umane descoperite în înmormântările din Yamnaya și din Europa de Est timpurie semănau foarte mult cu problemele întâlnite la călăreții călare, în concordanță cu ipoteza Kurgan. Astfel de probleme pot fi cauzate și de alte tipuri de transport animal.

Așadar, cum ar trebui să înțeleagă arheologii aceste semnale contradictorii?

O imagine mai clară ar putea fi mai aproape decât credem. Un studiu genomic detaliat al cailor eurasiatici timpurii arată că rasa Yamnaya, numită și linia DOM 2, nu s-a aflat printre primii strămoși ai cailor domestici. Acești cai nu au prezentat nicio dovadă genetică a unui control strâns asupra reproducerii, conform livescience.com.

În schimb, primii cai DOM2 apar chiar înainte de anul 2000 î.Hr. Acest lucru se întâmplă cu mult după migrațiile Yamnaya și chiar înainte ca primele înmormântări de cai să apară în înregistrările arheologice.

Caii domesticiți la Marea Neagră

Deocamdată, toate elementele de probă par să converge către ideea că domesticirea cailor a avut loc probabil în stepele de la Marea Neagră, dar mult mai târziu decât presupune ipoteza Kurgan. Stăpânirea cailor de către om a început chiar înainte de răspândirea acestor animale și a carelor în Eurasia la începutul celui de-al doilea mileniu î.Hr.

În cel mai recent studiu, autorii evidențiază unele modele ciudate în datele Botai. Ar putea acestea să sugereze că botoșănenii încă mai creșteau acei cai sălbatici Przewalski în captivitate. Acest lucru se făcea numai pentru carne, nu și pentru transport.