Situație tot mai gravă: urșii bat la ușile oamenilor din Harghita
- Iuliu Vlădescu
- 3 septembrie 2024, 14:25
Situație tot mai gravă în Harghita. Urșii au pătruns, din nou, în zonele locuite, făcând pagube materiale și punând în pericol viețile oamenilor.
16 cazuri în care a fost semnalată prezența urșilor
Au fost 16 apeluri înregistrate la 112 prin care era semnalată prezenţa urşilor în zone locuite, numai în ultima săptămână. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita a primit în acest an peste 290 de apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112 pentru alungarea urşilor din zonele locuite de oameni.
Potrivit ultimului comunicat al IJJ Harghita, în perioada 26 august-2 septembrie, au fost primite la 112, 16 apeluri prin care era semnalată prezenţa unor urşi în următoarele zone: Lăzarea (3), Lăzăreşti (3), Zetea (2), Băile Tuşnad (2), Miercurea Ciuc (1), Liban (1), Praid (1), Ulieş (1), Sub Cetate (1) şi un apel de pe DN13A, între Praid şi Sovata.
Jandarmii au intervenit în șase localități
Intervenția jandarmilor a fost necesară în șase din cele 16 localități în care a fost semnalată prezența urșilor. În restul cazurilor, când au ajuns jandarmii la fața locului, animalele plecaseră, nemaifind prezenţi la locurile indicate de apelanţi.
În Lăzăreşti, în 26 august, în jurul orei 21.00, a fost semnalată prezenţa unui urs. Un echipaj de jandarmi, care s-a deplasat la fața locului, a confirmat prezenţa animalului sălbatic. În acest caz, a fost necesară constituirea unei echipe de intervenţie pentru extragerea acestuia.
În 29 august, a fost sesizată prezenţa altui urs pe o stradă din Miercurea Ciuc. Și în acest caz s-a deplasat un echipaj de jandarmi care a confirmat prezenţa ursului în curtea unui cetăţean. Animalul sălbatic a fost extras cu ajutorul autorităților.
Urșii au fost alungați în pădure de jandarmi
Alungarea urșilor în pădure cu ajutorul semnalelor acustice şi luminoase, a fost făcută și în cazul celorlalți urși cărora le-a fost confirmată prezența. Aceste apeluri au venit de pe raza localităţilor Lăzarea (1), Lăzăreşti (1), Praid (1) şi un apel de pe DN13A, între Praid şi Sovata
De la începutul anului, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (DIJJ) Harghita au fost înregistrate 323 de apeluri, făcute prin intermediul 112, prin care era semnalată prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite. În toate situaţiile, a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie.
Patrulele jandarmeriei au rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent, în toate cazurile semnalate prin 112.