Călin Georgescu ar putea sta încă 30 de zile în arest

Călin Georgescu ar putea sta încă 30 de zile în arestCalin Georgescu / sursa foto: captură video X Marian Morosanu

Tribunalul București judecă luni cererea de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Călin Georgescu, în dosarul de înșelăciune în care prejudiciul este estimat la peste 1,1 milioane de euro. Ședința este programată să înceapă la ora 11:00.

Înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu, respinsă de Curtea de Apel

Vineri, Curtea de Apel București a respins definitiv solicitarea fostului candidat la alegerile prezidențiale de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. La 13 octombrie, Tribunalul București admisese cererea, însă decizia a fost contestată și ulterior desființată de instanța superioară.

Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie și a contestat măsura. În dosar, acesta este acuzat, alături de Ioan Rusen și un cetățean italian, că ar fi constituit un grup infracțional organizat pentru obținerea unor foloase patrimoniale injuste.

Ce acuzații i se a duc lui Călin Georgescu în acest dosar

Potrivit anchetatorilor, începând din septembrie 2021, cei trei ar fi convins un om de afaceri român că poate obține un împrumut de șase milioane de euro de la o instituție bancară, cu condiția depunerii unei garanții de peste un milion de euro.

Ulterior, victimei i s-ar fi solicitat încă 100.000 de euro, sub pretextul majorării finanțării la 15 milioane de euro. Prejudiciul total estimat depășește 1,1 milioane de euro.

Tribunalul București

Tribunalul București Sursa foto: Arhiva EVZ

În 7 octombrie, DIICOT a anunțat instituirea sechestrului asupra unor conturi bancare deschise pe numele lui Georgescu, după ce fusese pus sechestru și pe vila acestuia din Mogoșoaia.

Călin Georgescu, vizat în mai multe dosare penale

Fostul candidat mai este vizat de alte dosare penale. Într-unul dintre acestea, procurorii investighează presupuse operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit anchetatorilor, Georgescu i-ar fi cerut unui bărbat să scaneze vila pentru identificarea echipamentelor de înregistrare folosite de anchetatori și pentru perturbarea sistemelor informatice de supraveghere. La audierea recentă, acesta a invocat dreptul la tăcere.

Georgescu a fost trimis în judecată și în dosare privind presupuse acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și propagandă legionară. Acuzațiile formulate în aceste cauze urmează să fie analizate potrivit procedurilor judiciare.