Béla Tarr a murit la vârsta de 70 de ani. Regizorul maghiar suferea de o boală gravă

Celebrul regizor maghiar Béla Tarr, autorul filmului „Sátántangó” – impresionanta producție de șapte ore despre prăbușirea comunismului în Europa de Est –, a murit marți, la 70 de ani. Academia Europeană de Film, citată de The Independent, a anunțat dispariția cineastului, precizând că acesta s-a stins „după o lungă și gravă boală”.

Moartea regizorului, confirmată și de familie

„Academia Europeană de Film plânge moartea unui regizor remarcabil și a unei personalități cu o voce politică puternică, care nu numai că era profund respectat de colegii săi, dar și apreciat de publicul din întreaga lume”, se arată în comunicat.

Instituția a transmis, totodată, că „Familia îndoliată cere înțelegerea presei și a publicului și să nu fie solicitată pentru declarații în aceste zile dificile.”

Béla Tarr. Sursă foto: Facebook

Béla Tarr, invitat de onoare la TIFF

În 2025, Béla Tarr a fost prezent la Festivalul Internațional de Film Transilvania, la Cluj-Napoca, unde a primit un premiu pentru întreaga activitate, în semn de recunoaștere pentru contribuția sa la cinematografia mondială.

Ratingul României, menținut la „BBB -", cu perspectivă negativă. Fitch: Datorii, creștere economică slabă și tensiuni în coaliție

Secretul Smarandei Gheorghiu, „Maica Smara”, femeia din România care a cucerit Europa

Cea mai cunoscută lucrare a cineastului, „Sátántangó”, este inspirată dintr-un roman semnat de scriitorul László Krasznahorkai, laureat al Premiului Nobel, cu care regizorul a colaborat adesea.

Tarr și-a început activitatea realizând documentare dedicate oamenilor din clasa muncitoare. Lungmetrajul de debut, „În sânul familiei” („Family Nest”, 1977), l-a turnat la doar 22 de ani, în numai șase zile, cu actori neprofesioniști. Aceeași abordare realistă și critică socială se regăsește și în „Vagabondul” („The Outsider”, 1981), povestea unui violonist talentat care își sabotează viața, precum și în „Vieți prefabricate” („The Prehab People”, 1982), film premiat la Locarno. Operele sale timpurii au fost comparate de critici cu estetica ciné-vérité a lui John Cassavetes, deși Tarr a susținut că nu îi văzuse filmele.

Stilul care l-a făcut celebru

Cu „Almanahul toamnei” („Almanac of Fall”, 1984), regizorul începe să contureze stilul care îl va defini: cadre lungi, poezie vizuală și o atmosferă apăsătoare. În 1988, odată cu „Damnare” („Damnation”), începe colaborarea strânsă cu László Krasznahorkai. Din acest parteneriat se va naște și „Sátántangó” (1994), capodopera de 439 de minute, prezentată inclusiv la ediția a șasea a TIFF. Scriitoarea Susan Sontag spunea despre film că este unul pe care l-ar revedea cu plăcere în fiecare an.

Considerat unul dintre cele mai importante filme ale începutului de secol XXI, „Armonii Werckmeister” („Werckmeister Harmonies”, 2000) a fost proiectat la prima ediție TIFF.

Împreună cu monteuza Ágnes Hranitzky, Tarr semnează apoi „Omul din Londra” („The Man from London”, 2007), cu Tilda Swinton, prezentat în competiția de la Cannes, și „Calul din Torino” („The Turin Horse”, 2011), recompensat cu Marele Premiu al Juriului la Berlin. Despre acest film, criticul A.O. Scott scria că „rigorile vieţii te pot doborî. Rigorile artei pot avea efectul opus, iar Calul din Torino este un exemplu - unul extrem de rar în cinematografia contemporană - despre cum o operă ce pare construită pe negarea plăcerii poate, prin disciplină formală, integritate pasională şi un dramatism înfricoşător, să genereze o experienţă înălţătoare”.

Așa cum anunțase încă din timpul filmărilor, „Calul din Torino” a rămas ultimul său film.