Becali, dezvăluiri explozive despre perioada petrecută în închisoare
- Raluca Dan
- 27 august 2025, 18:46
Gigi Becali. Sursa foto: Captură video Youtube În plin scandal cu Cristian Rizea, recent eliberat din penitenciar, Gigi Becali a intrat în direct în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV, unde a făcut mai multe dezvăluiri despre perioada petrecută în închisoare.
Becali, despre viața din închisoare: Nu era grea
Becali a declarat că perioada petrecută în închisoare nu i s-a părut dificilă, deoarece a avut parte de condițiile oferite de regimul deschis, el petrecându-și cea mai mare parte a timpului într-un apartament special amenajat pentru el, în afara Penitenciarului Poarta Albă, potrivit romaniatv.net.
„Când eram la pușcărie, venea la şapte dimineața Mercedesul meu și ma ducea la apartamentul meu, aveam acolo seiful meu cu 500.000 de euro, apoi ma ducea înapoi. Aveam de cheltuiala. Eu am castigat cat am stat in puscarie 100 de milioane de euro cu Liga Campionilor”, a spus acesta, în tirmpul emisiunii.
El a mai adăugat: „Pai, daca eu castig atata in doi ani, pentru mine conteaza puscaria aia? Eu sunt becali! In viata ta nu puteai sa dai mana cu mine. Eu stau in cap si fac puscaria din nou. Pe mine ma iubea toata lumea acolo, nu ca eram Becali, si faceam ce voiam eu”.
„Faceam ce voiam eu”
Becali a povestit că, încă din prima zi la Rahova, directorul penitenciarului i-a pus la dispoziție o persoană care să îi care cumpărăturile. El a spus că intra în magazin, cerea ce își dorea și primea direct sacoșele de la vânzătoare, fără să ia produsele de pe raft.

Penitenciarul Rahova. Sursa foto: anp.gov.ro
„Aveam telefon la puscarie, nu au vrut sa-mi dea si i-am dat in judecata. La ora 6 dimineata plecam cu Mercedesul si telefonul si veneam cand voiam eu. Ai voie sa opresti, sa bei o cafea. Faceam ce voiam eu”, a mai spus patronul FCSB.
Pe cine putea aduce în apartament
În aceste condiții, ținând cont că discuția pornise de la acuzațiile lui Rizea, care susținea că Becali ar fi avut o relație de două decenii cu Tania Budi, Victor Ciutacu a intervenit și i-a adresat o întrebare latifundiarului din Pipera: „Acolo ati fi putut aduce femei (n. r. in apartament)?”
„Si 100 puteam! Daca aveam apartament si a venit directorul si am iesit in halat in fata lui. I-am zis eu – ce vrei, ma? El era o piticanie de om. Pai daca a venit unde era seiful, mai avea curaj sa spuna ceva”, a răspuns Becali, la emisiunea de la România TV.