Bărbat din Ilfov, cercetat după ce a folosit o armă în plină stradă

Bărbat din Ilfov, cercetat după ce a folosit o armă în plină stradăPolitia. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un bărbat este cercetat de polițiști după ce ar fi folosit o armă în timpul unui conflict izbucnit între mai multe persoane, în apropierea unui bar dintr-o comună din județul Ilfov. Ulterior, acesta s-a prezentat la sediul IPJ Ilfov, unde a predat o armă neletală supusă autorizării și trei cartușe cu gaze.

Bărbat din Ilfov, cercetat după ce a folosit o armă în plină stradă

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, polițiștii din Voluntari au fost sesizați luni, printr-un apel la 112, cu privire la un conflict spontan între patru persoane, produs în seara de 24 decembrie, în jurul orei 21:52, pe o stradă din comuna Ștefăneștii de Jos, în fața unui bar.

În timpul incidentului, una dintre persoane ar fi scos o armă.

„În urma activităţilor investigativ operative, la data de 26 decembrie 2025, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată, fiind vorba despre un tânăr de 25 de ani, ulterior prezentându-se la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov- Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, unde a predat o armă neletală supusă autorizării şi 3 cartuşe cu gaze”, au afirmat reprezentanţii IPJ Ilfov.

Cercetat sub control judiciar

Bărbatul în vârstă de 25 de ani este cercetat sub control judiciar pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru amenințare.

Totodată, anchetatorii s-au deplasat la domiciliul bărbatului de 49 de ani care a sesizat incidentul, informându-l cu privire la posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă acesta a refuzat emiterea măsurii.

Un elev a tras cu o armă într-o școală din Cluj

În luna noiembrie, un elev de 14 ani din Cluj-Napoca a mers la liceu având asupra sa o armă, iar în momentul în care le-o arăta colegilor, o bilă a fost trasă spre fața unei eleve. Poliția a deschis verificări pentru a stabili circumstanțele incidentului.

„La nivelul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca se efectuează verificări cu privire la un incident care ar fi avut loc la data de 8 noiembrie a.c., în incinta unui liceu din municipiu, unde un elev în vârstă de 14 ani ar fi avut asupra sa o armă, nesupusă autorizării, cu privire la care se efectuează verificări. Din primele informaţii, minorul ar fi arătat arma colegilor, iar în timpul manevrării acesteia, din neatenţie, o bilă din plastic ar fi fost proiectată în zona feţei unei colege”, anunța IPJ Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News