Andreea Răzmeriță

Andreea Răzmeriță

Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, specializarea Jurnalism, domeniul Științele Comunicării, în 2023. La scurt timp după susținerea examenului de licență, m-am angajat ca redactor la Monitorul de Brăila, un ziar regional din regiunea Galați-Brăila. În prezent, sunt masterandă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, unde urmez programul de master „Jurnalism Tematic”.
Jeffrey Epstein ar fi încercat să se apropie de Putin. Ce spun dosarele

Jeffrey Epstein ar fi încercat să se apropie de Putin. Ce spun dosarele

Jeffrey Epstein ar fi dorit să transmită un mesaj președintelui rus Vladimir Putin și să discute cu ministrul de externe Serghei Lavrov, potrivit CNN. Epstein încerca să stabilească contacte cu...

Primarul PSD al Buzăului: La ce face conducerea, ne îndreptăm spre o alianță cu AUR

Primarul PSD al Buzăului: La ce face conducerea, ne îndreptăm spre o alianță cu AUR

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, avertizează că PSD se apropie de o posibilă alianță cu AUR, din cauza deciziilor președintelui Sorin Grindeanu și ale conducerii naționale a partidului. Toma a...

Românii au 201,6 miliarde lei în pensii private obligatorii. Peste 8,4 milioane de participanți contribuie la Pilonul II

Românii au 201,6 miliarde lei în pensii private obligatorii. Peste 8,4 milioane de participanți contribuie la Pilonul II

Fondurile de pensii private obligatorii din România au atins la finalul lunii decembrie 2025 active în valoare de 201,6 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 34% față de aceeași...

Autostrada Transilvania. Lotul de 155 km, pe care circulația este așteptată în 2026

Autostrada Transilvania. Lotul de 155 km, pe care circulația este așteptată în 2026

Lucrările pe Lotul Nădășelu – Zimbor al Autostrăzii Transilvania, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din România în ultimele trei decenii, avansează într-un ritm accelerat. Proiectul aduce Capitala...

De la critici la susținere. Primarul Buzăului a explicat virajul politic față de Marcel Ciolacu

De la critici la susținere. Primarul Buzăului a explicat virajul politic față de Marcel Ciolacu

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a explicat virajul politic prin care a ajuns să-l susțină pe Marcel Ciolacu pentru conducerea Consiliului Județean Buzău, deși, cu doar câteva luni înainte, îl...

Lindsey Vonn, accident dramatic la Jocurile Olimpice. Sportiva și-a luat adio de la aurul olimpic

Lindsey Vonn, accident dramatic la Jocurile Olimpice. Sportiva și-a luat adio de la aurul olimpic

Lindsey Vonn și-a încheiat în lacrimi visul de a cuceri aurul olimpic la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina, după ce a suferit un accident grav chiar la începutul probei de...

Viitorul lui Lucescu la națională, discutat cu Becali. Cine i-ar putea lua locul la baraj

Viitorul lui Lucescu la națională, discutat cu Becali. Cine i-ar putea lua locul la baraj

Mircea Lucescu a fost internat pentru a treia oară în trei săptămâni, starea sa fiind incertă înainte de barajul cu Turcia. Gigi Becali a dezvăluit că a discutat cu selecționerul...

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, plasat în arest la domiciliu în dosarul mitei la RAR

Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, plasat în arest la domiciliu în dosarul mitei la RAR

Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat că ar fi intermediat o mită de...

Rică Răducanu, despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Cine ar putea să-l înlocuiască la Naționala României

Rică Răducanu, despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Cine ar putea să-l înlocuiască la Naționala României

Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale a României, este internat la Spitalul Universitar din București, însă starea sa de sănătate nu ridică probleme grave, urmând să fie externat în perioada următoare....

Nicușor Dan, invitat de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului pentru Pace

Nicușor Dan, invitat de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului pentru Pace

Președintele Nicușor Dan ar fi primit invitația oficială de la Donald Trump pentru a participa la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii de la Washington, programată pe 19 februarie, România fiind...

Dan Dungaciu: Raportul Congresului SUA nu vizează România. George Simion cere alegeri anticipate

Dan Dungaciu: Raportul Congresului SUA nu vizează România. George Simion cere alegeri anticipate

Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a declarat că raportul Congresului SUA invocat în dezbaterea politică din România este un document general privind libertatea de exprimare și nu vizează în mod special...

Motor cu plasmă, testat de cercetătorii ruși de la Rosatom. Călătorii pe Marte în doar două luni

Motor cu plasmă, testat de cercetătorii ruși de la Rosatom. Călătorii pe Marte în doar două luni

Cercetătorii ruși testează un prototip revoluționar de motor cu plasmă, dezvoltat de Rosatom, care ar putea reduce călătoria spre Marte de la luni întregi la doar 30–60 de zile, deschizând...

Mită la Sectorul 5. Scene din ancheta DNA. Tranzacțiile s-ar fi făcut în toaleta Primăriei

Mită la Sectorul 5. Scene din ancheta DNA. Tranzacțiile s-ar fi făcut în toaleta Primăriei

Procurorii DNA au declanșat o anchetă de corupție la Primăria Sectorului 5, după ce un polițist local, poreclit „Pedro”, a primit mită de 18.000 de euro de la un dezvoltator...

Salarii mai mari în 2026. Opt din zece angajatori pregătesc majorări și beneficii suplimentare

Salarii mai mari în 2026. Opt din zece angajatori pregătesc majorări și beneficii suplimentare

Peste 80% dintre angajatorii din România plănuiesc să majoreze salariile în 2026, arată un studiu Randstad. Majorările vor include, pe lângă salariul de bază, bonusuri individuale, asigurări medicale și alte...

Suspiciuni de trișare prin mărirea organelor genitale la Jocurile Olimpice. Ce spun sportivii de acuzații

Suspiciuni de trișare prin mărirea organelor genitale la Jocurile Olimpice. Ce spun sportivii de acuzații

La Jocurile Olimpice de iarnă 2026 din Italia, săritorii cu schiurile francezi și antrenorii lor au respins ipoteza conform căreia sportivii ar putea folosi injecții cu acid hialuronic pentru a-și...

Ministrul Agriculturii. Carnea din Mercosur este injectată cu hormoni. Laboratoarele nu pot detecta substanțele

Ministrul Agriculturii. Carnea din Mercosur este injectată cu hormoni. Laboratoarele nu pot detecta substanțele

Acordul UE-Mercosur riscă să pună presiune pe fermierii români și piața europeană, avertizează ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Acesta a explicat că PSD nu s-a împotrivit tratatului, dar a cerut măsuri...

Volodimir Zelenski: Administrația Trump urmărește încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina până în iunie

Volodimir Zelenski: Administrația Trump urmărește încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina până în iunie

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că administrația președintelui american Donald Trump dorește ca Ucraina și Rusia să găsească o soluție pentru a încheia războiul până în luna iunie,...

Fosta parteneră a omului de afaceri Kreiner, ucis în 2023, arestată preventiv în dosarul fiicei care și-a omorât mama

Fosta parteneră a omului de afaceri Kreiner, ucis în 2023, arestată preventiv în dosarul fiicei care și-a omorât mama

Fosta iubită a omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, ucis în 2023, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că ar fi oferit sfaturi unei femei despre...

Greva generală în învățământ, susținută de majoritatea profesorilor. Lista nemulțumirilor

Greva generală în învățământ, susținută de majoritatea profesorilor. Lista nemulțumirilor

Aproape nouă din zece angajați din educație spun că măsurile adoptate de guvernul Bolojan le afectează grav activitatea, potrivit unei consultări naționale realizate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Datele,...

Continuă războiul dintre Băluță și primarul general: Aveţi apucături de baron, domnule Ciucu

Continuă războiul dintre Băluță și primarul general: Aveţi apucături de baron, domnule Ciucu

Liderul PSD București și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a lansat un atac dur la adresa primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, pe care îl acuză de „mitocănie”, „bullying” și lipsă de...