AUR și POT vor comisie parlamentară de anchetă pentru anularea alegerilor din 2024

AUR și POT vor comisie parlamentară de anchetă pentru anularea alegerilor din 2024Sursa foto: Arhivă/EVZ

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) și Partidul Oamenilor Tineri (POT) au anunțat că inițiază un demers pentru formarea unei comisii parlamentare de anchetă privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. „Au trecut luni întregi de la momentul în care votul românilor a fost anulat de către cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, fără ca până astăzi să existe o explicaţie clară”, a anunțat partidul, într-un comunicat.

AUR și POT vor o comisie de anchetă pentru anularea alegerilor din 2024

Parlamentarii AUR și POT au anunțat că vor face toate demersurile necesare pentru înființarea acestei comisii, pe care o consideră un instrument important pentru apărarea democrației constituționale și a statului de drept în fața abuzurilor și manipulărilor din sistemul politic și instituțional.

Potrivit comunicatului de presă al AUR, în urma turului I al alegerilor prezidenţiale din 2024 câștigătorul a fost Călin Georgescu. Potrivit formațiunii, toate datele, inclusiv sondajele independente, indicau că acesta ar fi urmat să câștige și turul al doilea.

„Au trecut luni întregi de la momentul în care votul românilor a fost anulat de către cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, fără ca până astăzi să existe o explicaţie clară. Partidele sistemului şi Nicuşor Dan au promis că vor lămuri acest abuz, că vor desecretiza documentele care au stat la baza acestei decizii, însă niciun demers nu a fost făcut”, se mai arată în comunicat.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

AUR: Anularea alegerilor ar fi avut de fapt un scop politic

Potrivit acestora, anularea alegerilor ar fi avut de fapt un scop politic clar: blocarea accesului la funcția supremă în stat a unui „candidat incomod pentru sistem”.

Călin Georgescu

Georgescu. Sursa foto: Facebook

Potrivit reprezentanților AUR, românii trebuie să afle de ce votul lor a fost anulat și cine este responsabil pentru un abuz care, în opinia lor, „afectează grav democrația”.

„De altfel, rapoartele internaţionale, inclusiv cel al Departamentului de Stat al SUA privind situaţia drepturilor omului, au menţionat explicit anularea alegerilor ca pe o vulnerabilitate democratică majoră. Parlamentul României are obligaţia democratică de a clarifica circumstanţele anulării alegerilor prezidenţiale din 2024”, au mai afirmat reprezentanții partidului.

Care va fi rolul comisiei în viziunea AUR

Reprezentanții AUR au transmis că viitoarea comisie parlamentară va avea rolul de a investiga complet și obiectiv circumstanțele care au dus la anularea alegerilor și de a stabili responsabilități politice și instituționale.

Aceștia au precizat că vor fi audiați reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea scrutinului, precum SRI, SIE, AEP, BEC, MAE, MAI și alte structuri cu atribuții directe.

„La finalul activităţii, comisia va întocmi un raport în care va evalua efectele anulării asupra dreptului constituţional al cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi. Raportul va include propuneri de măsuri legislative, administrative sau disciplinare, dar şi sesizări către instituţiile abilitate, acolo unde este cazul. AUR va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a aduce adevărul la lumină şi pentru a apăra dreptul fundamental al românilor de a decide prin vot”, a transmis AUR.

Ne puteți urmări și pe Google News