Au lăsat Catedrala din Timişoara fără cruci. Oamenii lui Vlad Voiculescu au făcut-o. Foto
- Daniel Magureanu
- 11 martie 2021, 15:27
Catedrala Timişoarei a apărut de mai multe ori stilizată grafic sau reprezentată ca artă modernă, fără cruci. Timişorenii adevăraţi au ripostat.
Au lăsat Catedrala din Timişoara fără cruci! Oamenii lui Vlad Voiculescu au făcut-o. În aproape 400 de comentarii, internauţii au recţionat cu privire la acest subiect, dar şi la cel al vaccinării din judeţul Timiş, unul dintre cele mai afectate de pandemia de coronavirus.
De altfel, şi jurnaliştii locali au reacţionat cu privire la fotografia folosită într-o campanie de vaccinare. Problema este că în imagine nu apar crucile Catedralei din Timişoara.
Au lăsat Catedrala din Timişoara fără cruci
„Ministerul Sănătăţii a șters crucile de pe Catedrala din Timişoara. Pentru a câta oară şi până când, simbolul cel mai de preţ al spiritului liber al Timişoarei trebuie să fie umilit, ciuntit? Până unde este lăsat satan să mai urce pe sfânta noastră Catedrală?
Să ciunteşti sfântului lăcaş de rugăciune crucile, sub diferite forme de manipulare? Este o blasfemie lăsată să prindă contururi tot mai îndrăzneţe. Cu faţa spre Catedrală au stat sutele de mii de timişoreni în Decembrie 1989, în genunchi, spunând Tatăl nostru, pentru a scăpa de gloanţele ucigaşului regim securisto-comunist, cerând libertatea.
După prea puţini ani de poziţie a cârtiţei ascunse în întuneric, rămăşiţele acelora au uitat ce a însemnat Timişoara, Decembrie 1989, martirii ei, cenuşa lor batjocorită, crucea din sufletul fiecărui timişorean creştin. Au început să iasă la iveală, tot mai vocali şi dornici de a se impune ca noi lideri. În schimb, este folosită imaginea Timişoarei în tot felul de campanii electorale sau neelectorale.
Catedrala Timişoarei a apărut de mai multe ori stilizată grafic sau reprezentată ca artă modernă, fără cruci. Timişorenii adevăraţi au ripostat. Acum vine Ministerul Sănătăţii să facă o campanie pro-vaccinare împotriva COVID, prezentând imaginea Catedralei Mitropolitane din Timişoara, din nou, fără cruci.
În locul crucilor este câte o linie verticală. Ce pot însemna aceste beţe cocoţate pe vârfurile Catedralei? Cum este posibil ca clericii care, tocmai ei, ar trebui să ia cei dintâi atitudine împotriva a ceea ce blasfemiază simbolul credinţei şi să (se) (auto)sesizeze, să tacă? În faţa cui dau sfinţiile lor ascultare?
Oare cei din Ministerul Sănătăţii chiar nu au niciun român creştin care să fi remarcat această mutilare grafică a imaginii Catedralei din Timişoara? Ne-aţi închis bisericile de Paşti, ne-aţi lăsat cu sufletele plânse în faţa porţilor închise, păzite de jandarmi, precum Mormântul lui Iisus era păzit de soldaţii atei ca nu cumva să dispară Cel Care ne-a dat lumina!
Săraci martiri ai Timişoarei! Aţi luptat degeaba? Săraci timişoreni, cine să vă mai apere simbolurile pentru care aţi plătit cu sângele vostru libertatea pe care astăzi se cocoaţă cu obrăznicie “sânge din sângele” celor care v-au făcut martiri!
Au lăsat Catedrala din Timişoara fără cruci
UPDATE: Arhiepiscopia Timișoarei, revoltată că Ministerul Sănătății prezintă Catedrala Mitropolitană fără cruce în campania pro-vaccinare
Arhiepiscopia Timișoarei – Mitropolia Banatului – își exprimă surprinderea și regretul față de postarea pro-vaccinare promovată de Ministerul Sănătății pe pagina sa oficială de facebook, în care este reprezentată Catedrala mitropolitană din Timișoara, fără crucile de pe turle.
«De altfel, nu este prima dată când catedrala noastră, emblemă a Timișoarei și a Banatului, este reprezentată fără crucile așezate pe turle, ca simbol al biruinței asupra răului și nu este prima dată când Centrul eparhial ia atitudine împotriva unor astfel de reprezentări grafice trunchiate.
Pentru buna informare a opiniei publice precizăm, totodată, că lăcașul mitropolitan al Timișoarei apare în postarea Ministerului Sănătății fără acordul nostru, fapt pentru care adresăm factorilor responsabili din această înaltă instituție a statului solicitarea de a reface imaginea postată cu prezentarea completă și corectă a Catedralei mitropolitane din Timișoara, monument istoric și de arhitectură bisericească, apreciat la nivel național și internațional», se arată în comunicatul Mitropoliei Banatului, joi 11 martie 2021”, au scris jurnaliştii de la ziuadevest.ro.
Au lăsat Catedrala din Timişoara fără cruci
„Sorin Catalin: Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii“
Imaginea aceea este a unui castel, ceva?
Nu prea îmi dau seama!
Dacă ați fi pastrat și crucile în imagine, ce se intampla?
Doar ca să știți, o biserica fara cruce este ca o barca fara apa sau un castel ca în imaginea voastră!
Îmi pare rău că ne pierdem credinta și valorile moral-crestine pentru a da frâu liber unor ideologii abrutizante.
Biserica a ajutat la realizarea și scrierea istorie noastre încă din itinerarul său. Biserica este istoria noastră! Cel puțin aceasta a mai rămas sa transmită spiritul moral, național și cultural al poporului roman. Dar ce pretenții sa am la un neam care mai degrabă iubește Halloweenul și care mai degrabă i-ar săruta picioarele Papei, decât sa vina duminica la Sf. Liturghie și sa sărute cu credință Sf. Cruce!
NEAM VANDUT! SI cu și fără cratima!
Marius George Din respect fata de ceea ce reprezinta fondul imaginii, puneti crucea inapoi.
O întrebare! De ce ați tăiat brațele crucii și ați lăsat numai trunchiul? Adică nu se înțelege că este biserica? De ce folosiți imaginea emblmă a Timișoarei care este acea catedrala daca nu va plac crucile? Care este logica, sensul. Sunt alte locuri emblematice in acel oraș care pot fi folosite. De fapt logica este atacul asupra creștinismului.
Cosmin Iulian Cîrstea: Este foarte grav faptul că ați luat crucile de pe turlele catedralei. Oare ne îndreptăm spre o nouă propagandă ideologică? Prezența crucii de pe turlele bisericilor este un fapt. Ideologiile acționează tocmai împotriva faptelor pentru a-și îndeplini scopul propagandistic. Eliminăm realitatea pentru că ne incomodează. Asta nu era ceva nou, așa acționează orice mișcare ideologică. Este grav însă că o instituție a Statului își asumă astfel de demersuri, care nu arată altceva, decât că ideologia s-a cuibărit destul de bine in sânul ei. Extrem de trist!
Theo Bratosin: Dacă tot te folosești de Catedrala Mitropolitană din Timișoara drept element reprezentativ, de ce scoți crucile? Încerc să înțeleg și gândul mă duce spre ipocrizie, prostie sau discriminare religioasă! Te irită crucea, folosește alt simbol, dar nu da dovadă de nesimțire ostentativă crasă!
Mai nesimțiților, dacă ati hotărât să folosiți imaginea catedralei, de ce ati șters crucea? Daca nu va place crucea, nu folositi imaginea unei biserici ortodoxe. Puteți folosi de ex imaginea unui club de homosexuali, nu va oprește nimeni”, sunt doar câteva dintre reacţiile internauţilor iritaţi şi jigniţi de fotografia controversată.