Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Zilnic avem ştiri despre desfăşurarea evenimentelor sângeroase din Iran şi din restul Orientului Mijlociu. Bombardamente, distrugeri, oameni nevinovaţi, căzuţi pradă focurilor ucigătoare. Rachete, drone, avioane, portavioane, antiaeriană, Iron Dom, baze militare. Spaţii aeriene închise, oameni nevinovaţi, are nu au nicio treabă cu ostilităţile, prinşi între focuri şi înghesuiţi prin adăposturi.
Oameni disperaţi să scape din iadul războiului, să plece, oricum ar fi, cât mai în siguranţă, înapoi, la casele lor. Ameninţări din ambele tabere. Ameninţări din partea liderilor unor alte naţiuni care până acum s-au menţinut neutre. Un conflict care ameninţă să se extindă.
O bătălie care ameninţă să se întindă pe un timp mai îndelungat, în ciuda declaraţiilor mai mult decât optimiste ale preşedintelui Trump, că războiul a fost deja câştigat şi că întreaga elită religioasă şi militară a Iranului a fost decapitată. Dacă este aşa, de ce continuă războiul?
De ce Iranul nu se predă şi nu se încheie pacea?
Tocmai pentru că focul aprins în Orientul Mijlociu arde în continuare cu intensitate, alimentat de ambele părţi aflate în conflict, dar şi de alte puteri care, indirect, pun şi ele gaz pe foc.
Dincolo de distrugerile despre care luăm la cunoştinţă în fiecare zi, despre compasiunea faţă de cei care au de suferit, bine ar fi să ne doară şi de ţara noastră în această învolburare care se pare că se desfăşoară pe deasupra capetelor liderilor noştri, fără să-i facă să se gândească măcar la ce pericole ne pasc.
Nu insist asupra a ceea ce simţim deja: preţul carburantului. S-a tot discutat despre asta. Ţările vecine au găsit soluţii pentru ca preţul unui litru de carburant să nu devină mai scump decât un gram de aur. Motorina să se vândă cu pipeta, să te dai cu câteva picături înainte să te duci la o reuniune aşa cum te-ai da cu un parfum, să-i faci invidioşi pe restul invitaţilor că ai trecut pe la pompă şi ai alimentat.
Ungaria plafonează preţul. Bulgaria are acciza cu mult mai mică decât noi, fără să-şi facă praf bugetul. Deci, soluţii la această problemă, a preţului carburanţilor şi implicit a tuturor produselor, există. La noi la pompă, din preţul unui litru, jumătate sunt accize. Aşadar, e simplu. Măcar pe perioada aceasta, când este blocată Strâmtoarea Ormuz, se poate scădea acciza. Este una din soluţiile simple. Desigur că există mai multe.
A doua ameninţare ar fi ca o rachetă iraniană să atingă România.
Cu atât mai mult cu cât Scutul de la Deveselu a fost construit, declaraţie oficială, pentru a ne apăra de rachetele iaraniene. Pe noi şi pe vecini, pentru că de la Deveselu se apără şi Bulgaria, Grecia şi inclusiv o parte din Turcia. Iranul deţine rachete cu rază lungă de acţiune care ar putea atinge România. De pe teritoriul de nord-vest al Iranului, aceste rachete ar putea ajunge teoretic în Grecia, Bulgaria, România – unde se află facilități militare americane – precum și în Ucraina și Republica Moldova.
Dacă Khorramshahr, unul dintre tipurile de rachete, are într-adevăr o rază de 3.000 km, cum susţin iranienii, orașe ca Berlin sau Roma ar putea deveni ținte potențiale, însă numărul acestor rachete în arsenalul Iranului este considerat a fi limitat. Iar probabilitatea de a fi lansate către noi este foarte mică şi, în plus, distanţa mare le-ar face destul de uşor de interceptat.
La ce nu avem noi, românii, soluţii deocamdată este ceva cu mult mai grav după părerea mea.
Ameninţare pentru care statul român nu este pregătit să-şi apere cetăţenii. De altfel, înlocuitorul ayatollahului Ali Khamenei, fiul său, Mojtaba, a şi ameninţat cu acest pericol. El a fost menţionat şi de cealaltă parte a baricadei, de către preşedintele Trump: pericolul atacurilor teroriste în capitalele sau aglomerările urbane din Europa Occidentală. Aici se cuvine să facem puţină istorie.
Primul şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, a venit la putere pe 16 septembrie 1941, fiind instalat de către trupele de ocupaţie anglo-sovietice. El l-a înlocuit pe tatăl său, Reza Shah Pahlavi, fondatorul dinastiei, care a fost forțat de către britanici și sovietici să abdice și să plece în exil, pentru că era considerat simpatizant al Germaniei naziste.
Când a preluat puterea, Mohammad Reza avea 21 de ani. Puterile lui au fost însă limitate. Aliaţii care ocupaseră Iranul deciseseră să nu desfiinţeze monarhia, considerându-l pe cel nou înscăunat mult mai maleabil decât tatăl său. Cu alte cuvinte, omul învingătorilor din cel De-al Doilea Război Mondial. Dar, cu adevărat, şahul şi-a consolidat puterea totală abia după lovitura de stat din 1953, susținută de SUA și Marea Britanie (operațiunea AJAX), care l-a înlăturat pe premierul naționalist Mohammad Mosaddegh, redându-i șahului controlul total. În perioada domniei şahului, dărâmat de la putere în 1979 de Revoluţia Islamică şi înlocuit de ayatollahul Ruhollah Khomeini, s-a înfiinţat un organism de represiune denumit SAVAK.
Poliția secretă, serviciu de securitate și informații a Iranului.
Format cu ajutorul SUA (CIA) și Israelului (Mossad), SAVAK şi-a îndreptat atenţia în primul rând împotriva dizidenţilor din ţară. Zeci de mii de oameni au fost arestaţi, torturaţi şi executaţi. SAVAK a avut însă şi o componentă externă. Dizidenţii erau urmăriţi, capturaţi şi executaţi. Acest organism temut a simbolizat dictatura șahului. Teoretic, ea a fost desfiinţată după Revoluția Islamică din 1979. Spun doar teoretic. Pentru că, imediat a apărut SAVAMA.
Care avea aceeaşi misiune ca desfiinţata SAVAK. Numai că SAVAK nu a fost decapitată complet. Cei mai zeloşi ofiţeri ai ei au fost păstraţi în SAVAMA, iar metodele lor au rămas aceleaşi. Cam cum s-a întâmplat la noi în anii ’50, când în proaspăt înfiinţata Securitate de către KGB, au fost păstraţi şi profesionişti de la fosta Siguranţă a lui Eugen Cristescu, care abia după ce i-au învăţat pe proaspeţii lucrători cu informaţia proveniţi din ţărani şi muncitori devotaţi cauzei, au fost trimişi la Canal.
Să revenim la România şi ce ne poate paşte pe noi, în acest conflict care nu este al nostru.
Oficial, Iranul nu are celule teroriste în lume. Asta nu înseamnă că nu este implicat în terorism. Dimpotrivă. Doar că lucrează pe mâna altora. Conform unui raport al Departamentului de Stat privind terorismul în lume, Iranul rămâne cel mai „activ sponsor al terorismului internaționale”. Iranul, nu numai că finanțează grupuri teroriste internaționale, dar are propriile sale „scenarii teroriste”, ale căror ținte sunt în primul rând în Europa. Potrivit Departamentului de stat american, Teheranul investește aproape un miliard de dolari anual în finanțarea terorismului, în special în organizațiile Hamas, Hezbollah, Jihadul Islamic, Houthi şi alţii mai mici.
Pe noi, pericolul terorist ne paşte din două părţi.
Fie din cea a organizaţiilor teroriste menţionate care au celule pe teritoriul nostru, ori a teroriştilor care pot intra în România, fie din partea nedestrămată a SAVAK, ofiţeri rămaşi fideli şahului, finanţaţi de astă dată de puterile care luptă acum în Orientul Mijlociu împotriva Iranului, ale căror acţiuni teroriste ar putea determina implicarea mai activă a Europei în acest conflict. Adică, aşa nnumitele acţiuni sub steag fals.
În ambele cazuri, România este cu pantalonii în vine. De o bucată bună de vreme, la conducerea serviciilor noastre de informaţii SRI şi SIE nu sunt numiţi directori, Oameni care să preia în mâinile lor frâiele. Care să prezinte în CSAT rapoarte serioase.
Aşadar, dincolo de preţul carburantului, dincolo de posibilitatea ca o rachetă iraniană să fie trasă spre noi, noi nu suntem capabili, după părerea mea, să ne apărăm de pericolul cel mai iminent care vine din Orientul Mijlociu: terorismul. Şi nu este deloc exclus ca războiul de acolo să intre şi în această fază, a atacurilor teroriste în Europa.
Iar la noi, nici măcar populaţia nu are minime cunoştinţe cum să reacţioneze într-o astfel de situaţie.
