Armonia în cuplu, explicată de părintele Pimen Vlad: „Fii calmă și vorbește mai puțin”

Armonia în cuplu, explicată de părintele Pimen Vlad: „Fii calmă și vorbește mai puțin”Cuplu. Sursa foto iStock

Părintele Pimen Vlad are soluție pentru cuplurile care se află în impas. Acesta spune că e foarte simplu să rezolvi conflictele în cuplu câtă vreme există liniște între cei doi.

Fericirea femeii, liniștea în cuplu

Omul bisericii spune că pentru a avea armonie într-o casă este nevoie ca femeia să fie liniștită. ”Am întâlnit femei care nu pot să se bucure de nimic, au o stare permanentă de agitație.

Își pun întrebări legat de cât a întârziat soțul, dacă a plecat cu altă femeie, dacă cutare, deci o stare permanentă de agitație când el nu e acasă și după ce vine acasă altă stare”, a spus părintele.

De ce caută bărbații scăpare în altă parte

Ba mai mult, acesta a explicat și de ce ajung bărbații să plece de acasă. ”Dacă sună telefonul, imediat întreabă cine te-a sunat, ce cutare. Adică are o permanentă stare de agitație și de la o stare din asta se ajunge o viață nefericită. Și bineînțeles dacă se continuă așa, celălalt se va considera sufocat și atunci va căuta scăpare în altă parte.

părintele pimen vlad

Sursa foto Youtube

Deci cu cât vrei să-l ții mai mult cu atât îl îndepărtezi. Ăla ajunge să plece în altă parte, să găsească pe alta unde simte el că găsește puțină căldură”, a mai spus acesta.

Femeia trebuie să vorbească mai puțin

Remediul pentru aceste probleme ar fi ca femeia să fie mai liniștită și să vorbească mai puțin. ”De asta spun, femeia trebuie să fie căldura casei. Când vine soțul acasă, obosit, vai de capul lui, să-i sari de gât să-l iei în brațe, lasă celelalte lucruri că soțul nu e perfect. Îmi spunea cineva că soțul ei e ba într-un fel, ba în altul. Și după vreo oră în care mi s-a plâns i-am spus: ajunge! Toată problema o ai tu.

Și ea mi-a zis: cum o am eu? Și i-am spus că are un soț minunat, problema e gura ei. Vorbești continuu. El nici nu intră bine pe ușă că tu l-ai luat în ture. Plus că era profesoară. Și i-am spus: tu ce faci cu elevii, faci și cu soțul acasă. Normal că el stătea mai mult plecat de acasă. Problema este că nu poți să-ți stăpânești gura. Am sfătuit-o să bea apă, de fiecare dată când vine soțul acasă să ia cana și să ia apă în gură ca să nu mai vorbească”, a încheiat el.

7
4
Ne puteți urmări și pe Google News