Cam la jumătatea drumului dintre Mediaș și Sighișoara, în inima Transilvaniei, un drum lăturalnic se rupe spre Biertan. După câțiva kilometri de la ieșirea de pe șoseaua națională, printre dealurile din jur, se conturează impunătorul dom care timp de 300 de ani a fost centrul religios al sașilor. Aici, nemții transilvăneni au știut să facă dintr-un lăcaș sfânt o fortăreață care să îi adăpostească în vremuri nenorocoase. Conform localnicilor, pietrele de la Biertan strigă despre un popor care a dispărut: cel al sașilor.

Înconjurată de trei rânduri de ziduri, vegheate de șase turnuri și trei bastioane, biserica din Biertana fost nucleul celei mai puternice fortificații țărănești din Ardeal.

Construcția bisericii a început pe la 1490 și a fost terminată cam pe când secolul următor își număra primul sfert.

A fost biserică catolică

Goticul inițial a fost completat mai târziu cu elemente ale Renașterii, iar turnurile și bastioanele medievale au întregit complexul, în exterior. În interiorul bisericii, artiști din Viena și Nürnberg au croit cel mai mare altar poliptic de pe teritoriul actualei Românii, cu cele 28 de panouri pictate ale sale, iar maestrul Ulrich din Brașov a sculptat dintr-o singură piatră amvonul.

Apoi, locuitorii Biertanului au donat steagurile breslelor lor, pentru împodobirea lăcașului. Născută sub zodie catolică, biserica de la Biertana devenit luterană odată cu majoritatea sașilor, pe la 1540. Dar comunitatea locală nu i-a repudiat pe cei care au vrut să rămână catolici.

Lor le-a fost pus deoparte un turn, aflat în aceeași curte cu biserica, pe care să o folosească drept capelă. În 1572, Biertanul a fost ridicat la rang de episcopie, urmând ca pentru trei secole să îndeplinească acest rol. În 1867 a pierdut însă acest statut în favoarea Sibiului.

Spre deosebire de alte biserici fortificate din Ardeal, cea de la Biertan este perfect conservată și a beneficiat de lucrări minuțioase de renovare.

Poveștile ghizilor

Dacă ai norocul să prinzi o zi fără mulți turiști, atmosfera din incinta zidurilor este idilică. E atât de liniște, încât se aud vocile gospodarilor din curțile dinprejur.

Imperturbabilii ghizii își turuie lecția bine învățată: iată piatra pe care erau puși în genunchi, duminica, la slujbă, copiii neascultători; iată ușa sacristiei, prevăzută cu 19 zăvoare, construită în 1515 și premiată la expoziția mondială de la Paris în 1900; iată orga monumentală din 1869, restaurată de specialiști elevețieni, iată mausoleul unde se află pietrele funerare ale episcopilor și preoților.

Poveștile ghizilor se termină odată cu anul 1867, când episcopia s-a mutat la Sibiu, iar înfloritorul Biertan a început să decadă, declinul accentuându-se în secolul următor, pe măsură ce sașii au început să părăsească locul, pentru a se stabili în Apus.

Închisoare pentru soți

Una dintre cele mai bine „vândute“ legende, pe care ghizii o servesc turiștilor stârnind întotdeauna chicote, este cea a închisorii familiale.

„Închisoarea“ în cauză este o clădire situată în imediata apropiere a bisericii. Aici erau încuiați soții care voiau să divorțeze. În interior existau un singur pat, un singur scaun, o singură furculiță, o singură singură, o singură farfurie, un singur pahar cu care cei doi soți trebuiau să se descurce pe perioada „detenției“.

Metoda pare să fi fost destul de eficientă: legenda spune că, în cei 300 de ani cât a funcționat episcopia de la Biertan, s-a înregistrat un singur divorț.

La Biertanse ajunge pe un drum județean care se ramifică în comuna Șaroș pe Târnave din șoseaua națională Sighișoara-Mediaș. Biertanul se află la 30 de kilometri de Mediaș și 25 de Sighișoara.