„Anii de foc ai limbii române”, lansat la Chișinău: un film-mărturie despre fruntașii renașterii naționale, urmat de un recital emoționant pe versurile lui Grigore Vieru

O seară în care memoria istorică a întâlnit poezia și cântecul a adunat la Chișinău oameni de cultură, istorici, artiști și spectatori ai marilor transformări de la sfârșitul anilor ’80. Lansarea filmului documentar „Anii de foc ai limbii române” — proiect finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova — a pus față în față două generații ale aceluiași destin românesc: părinții spirituali ai mișcării de eliberare națională și descendenții marilor personalități care au trezit conștiința Basarabiei.

Evenimentul care a avut loc Duminica, 15 noiembrie 2026, desfășurat într-o atmosferă încărcată de emoție și recunoștință, a fost deschis de Călin Vieru, fiul poetului Grigore Vieru, și prefațat de un recital muzical-poetic susținut de actorul și muzicianul bucureștean Zoltan Butuc, construit integral pe versurile autorului „Legământului”.

Cum s-a născut ideea filmului: „Noblesse oblige” și dialogul dintre generații

Luând cuvântul în deschiderea proiecției, Călin Vieru a povestit cum succesul unui proiect cinematografic anterior dedicat tatălui său — realizat de aceeași echipă de cineaști împreună cu profesori de la Universitatea din Craiova (familia Otovescu) — a creat impulsul firesc pentru a merge mai departe.

Când realizatorii au propus drept temă mișcarea de eliberare națională din Republica Moldova, provocarea a fost una de sinteză: cum poți cuprinde un fenomen istoric uriaș, întins pe parcursul anilor 1980–1993, într-un format cinematografic de aproximativ 55 de minute?

„Mi-am dat seama că nu are cum să încapă mișcarea de eliberare națională din Republica Moldova într-un film de 55 de minute. Și atunci le-am propus să nuanțăm, să punctăm, să ieșim pe un singur subiect. L-am identificat, iar cel mai bine despre acest lucru au vorbit francezii prin clasicul noblesse oblige. Ceea ce am vrut să redăm în film este continuitatea”, a explicat Călin Vieru în fața publicului din Chișinău.

Astfel, documentarul propune o construcție cinematografică originală: aduce în prim-plan descendenții fruntașilor renașterii naționale de pe ambele maluri ale Prutului, puși în dialog cu „părinții spirituali” ai mișcării — oamenii care au trăit și condus din prima linie evenimentele istorice.

Părinții spirituali și descendenții: cine dă glas memoriei în „Anii de foc ai limbii române”

Pentru ca „generația nouă” — reprezentată în film prin Călin Vieru și istoricul Octavian Țîcu — să își ducă mai departe mărturia cu rigoare și echilibru, structura filmului i-a așezat sub tutela simbolică a doi lideri marcanți ai Mișcării Naționale: fostul președinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, și poetul și academicianul Ion Hadârcă. Despre aceștia, Călin Vieru a mărturisit că i-au îndrumat „cu o mână pe creștet atât de caldă și atât de părintească”.

Fondator și primul președinte al Frontului Popular din Moldova, poetul și academicianul Ion Hadârcă aduce în documentar perspectiva celui care a prezidat prima Mare Adunare Națională din 27 august 1989 și a ocupat ulterior funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău. Membru de onoare al Academiei Române și vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei, Hadârcă reconstituie atmosfera marilor adunări din stradă, lupta pentru revenirea la alfabetul latin și confruntările politice care au precedat independența, într-o epocă în care scriitorii basarabeni au fost motorul mobilizării populare.

2. Cristofor Aldea-Teodorovici și cântecul ca formă de demnitate

Prezența muzicianului și compozitorului Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul legendarilor artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici, aduce o încărcătură aparte filmului. Prin proiectele și concertele sale, Cristofor continuă să promoveze creațiile părinților săi — cântece care au însoțit marile manifestații pentru limba română și care au transformat muzica într-un act de rezistență și afirmare identitară, până la dispariția lor tragică din octombrie 1992.

3. Andrei Păunescu și puntea culturală peste Prut

Din România, scriitorul, jurnalistul și muzicianul Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, evocă legătura profundă a familiei sale cu Basarabia. Născut în 1943 în comuna Copăceni (fostul județ Bălți), Adrian Păunescu a revenit constant la Chișinău după 1990 cu spectacolele Cenaclului „Totuși iubirea”, adunând mii de oameni. Crescut în mijlocul Cenaclului „Flacăra”, Andrei Păunescu readuce în documentar amintirea acelor ani și a versurilor despre limba română cântate de generații întregi de pe ambele maluri ale Prutului.

4. Moștenirea familiei Dabija

În aceeași galerie a continuității se înscrie și prezența descendentei marelui poet și publicist Nicolae Dabija (menționată în prezentarea serii în legătură cu moștenirea părintelui său), completând tabloul familiilor care au purtat pe umeri idealul național.

Momentul Zoltan Butuc: „Când vin în Basarabia, îmi vine să mă ridic pe vârfuri”

Înainte ca luminile din sală să se stingă pentru proiecția documentarului, scena i-a aparținut actorului și artistului Zoltan Butuc, venit de la București și prezentat de Călin Vieru drept un prieten apropiat al familiei și „unul dintre cei care îl cântă pe tata cel mai mult și cu cel mai mult suflet”.

Cu o sinceritate dezarmantă, Zoltan Butuc a mărturisit publicului din Chișinău că a pregătit 14 variante diferite de a-și începe discursul, dar a ales să vorbească direct, cu emoția omului venit dintr-o altă zonă a României, cu un nume care trimite spre spațiul transilvan, dar unit prin aceeași fibră cu poezia lui Grigore Vieru — o poezie în care temele fundamentale (viața, moartea, mama) depășesc orice graniță geografică.

Artistul a oferit publicului o cheie de lectură tulburătoare asupra personalității lui Grigore Vieru, pornind de la imaginea unor copii de doi ani pe care îi privise jucându-se între o troiță și o biserică:

„Grigore Vieru este aidoma unui copil, nu în naivitate, ci în mirare. Este deschis, este total vulnerabil, opusul omului matur care își clădește o carapace sub care ego-ul poate să crească. Un mare copil în mirare, capabil de a explica și, totodată, un bun povestitor despre toate. Simplitatea asta mi s-a părut întotdeauna la domnia sa o cheie a intrării”, a rostit Zoltan Butuc în liniștea deplină a sălii.

Mărturisirea sa despre respectul față de rezistența identitară a basarabenilor a stârnit aplauze prelungite:

„Am 1,92 m înălțime, dar când vin în Basarabia, îmi vine să mă ridic pe vârfuri ca să mă aliniez unei demnități. Mai întâi prin limbă am întâlnit-o, după aceea și altfel, o demnitate pe care nu o cunoșteam.”

O invitație venită dintr-un cântec trimis prietenilor

Prezența lui Zoltan Butuc la Chișinău a avut și o poveste de culise pe care artistul a împărtășit-o spectatorilor: cu doar o săptămână înaintea evenimentului, nu știa că va urca pe scena lansării. Înregistrase un poem cântat pe versurile lui Grigore Vieru și îl trimisese cu drag unui grup de prieteni, printre care și Călin Vieru. Răspunsul a venit a doua zi printr-un apel telefonic simplu: „Ce faci duminică?”.

Așa s-a născut momentul muzical care a prefațat filmul și a încheiat introducerea serii, pe versurile nemuritoare ale lui Grigore Vieru:

„În aceeași limbă / Toată lumea plânge, / În aceeași limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea poți s-o mângâi, / Iar bucuria / S-o preschimbi în cânt.”

Lansarea de la Chișinău a documentarului „Anii de foc ai limbii române” (realizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova) a confirmat că istoria anilor 1980–1993 nu este doar o arhivă de imagini din piețele marilor adunări naționale, ci o moștenire vie, transmisă mai departe prin glasul copiilor celor care au scris-o și prin versurile care continuă să unească cele două maluri ale Prutului.

Youtube - HAI România!