Anunțul care va arunca în aer UE! Ungurii ameninţă Europa: „Este cel mai important obiectiv!”
- Antonia Hendrik
- 11 mai 2022, 00:00
Partidul lui János Volner va retrage Ungaria din UE. Acesta a anunțat că îi va reprezenta pe maghiarii care doresc ca țara să iasă din Uniunea Europeană. În opinia sa, Ungaria nu merită să rămână în blocul comunitar, iar războiul din Ucraina a cauzat probleme de securitate şi aprovizionare, şi singura soluție ar fi Huxit.
János Volner, un politician ungar de extremă dreaptă, şi-a anunțat intenția de a se lupta pentru a scoate Ungaria din Uniunea Europeană, iar pentru a fi convingător, partidul său va purta alt nume.
János Volner: „Primul an și jumătate din viața Partidului Volner s-a încheiat astăzi. În viitor, vom continua sub numele Huxit Party, semnalând următorul nostru mare obiectiv. Cel mai important obiectiv al nostru este să obținem ieșirea Ungariei din Uniunea Europeană”, a anunțat János Volner pe pagina sa de Facebook.
Potrivit politicianului, nu merită ca Ungaria să rămână în Uniunea Europeană, iar războiul din Ucraina a adus numai probleme şi toate acestea pot fi rezolvate cu Huxit.
János Volner: „ Există viață în afara Uniunii Europene”
Potrivit fostului vicepreședinte al Jobbik (Foto) spune că Uniunea Europeană are trei piloni, cultura greacă, romană și creștină. După cum spune el, „cu toate acestea, statele occidentale ale Uniunii Europene au decis să se desprindă de acestea și să treacă într-o nouă eră, autodistructivă, subordonată idealurilor liberalismului extrem.
Ei desființează treptat autodeterminarea națională a popoarelor Europei și creează un imperiu supranațional: Statele Unite ale Europei.
Liderul stângii: Trebuie să spunem nu!
El a adăugat că Huxit va fi contra vântului: „Stânga și-a asumat deja în mod deschis viziunea cu privire la Statele Unite ale Europei, iar Fidesz-KDNP, de la putere, deși în dispută cu liderii Uniunii Europene, vor să rămână în blocul comunitar. Și, după cum știm, există viață în afara Uniunii Europene. Vom dovedi că muncim pentru asta! Huxit!” a scris János Volner în postarea pe Facebook.
Cel mai recent Eurobarometru arată că 88% din populația Ungariei este împotriva părăsirii Uniunii Europene, în timp ce 48% dintre unguri consideră că apartenența la blocul comunitar este un lucru pozitiv, scrie mandiner.hu.
Ungaria, despre sanctionnera Patriarhului Kirill
Ungaria nu susţine sancţionarea Patriarhului Kirill, a declarat secretarul de stat responsabil pentru ajutorarea creştinilor prigoniţi şi pentru realizarea programului Hungary Helps, Azbej Tristan, după ce s-a aflat că UE intenţionează să adauge pe lista de sancţiuni a Patriarhului Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe ruse, deoarece îl susține pe Vladimir Putin.
Secretarul de stat a subliniat că Ungaria condamnă faptul că Rusia a atacat Ucraina, considerând acest act o agresiune, a sprijinit mai multe sancţiuni, însă nu doreşte să se situeze de partea vreuneia dintre părţi. De asemenea susţine instaurarea păcii şi consideră nocive sancțiunile contraproductive, opuse judecății corecte, scrie Capital.